Prima pagină » Știri politice » Cum răspunde Ponta supărării șefilor de județe care au reclamat tăierea bugetelor

Cum răspunde Ponta supărării șefilor de județe care au reclamat tăierea bugetelor

Cum răspunde Ponta supărării șefilor de județe care au reclamat tăierea bugetelor

Nemulțumiți că guvernul a plafonat la 75% din necesar banii care vor veni de la centru pentru asistență socială, președinții de Consilii Județene sunt redirecționați de premierul Victor Ponta spre Ministerul Finanțelor.

Marți, la întâlnirea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, vicepremierul Liviu Dragnea s-a declarat de partea lor, sugerându-le să îi preseze pe parlamentari pentru a modifica până la finalul anului ordonanța 103 prin care Guvernul a stabilit noua regulă. În noua formă negociată, veniturile de la guvern ar urma să crească de la 75% la 85%, iar județele să vină cu 15%. Întrebat dacă parlamentarii au susținerea sa în acest sens, Victor Ponta a fost evaziv.

„E o discuție tehnică pe care trebuie să o parte autoritățile locale cu Ministerul de Finanțe și după aceea vă pot spune”, i-a redirecționat el către Daniel Chițoiu pe nemulumiți, în condițiile în care printre cei mai vocali din ședința de marți au fost liberalii Cristian Adomniței, preșdintele CJ Iași, și Aristotel Călcescu, presedintele CJ Brașov.

Ponta a evitat și să spună dacă, dincolo de banii necesari, ar oferi susținerea politică pentru modificarea cu mâna parlamentarilor USL a ordonanței sale. „Politic, până la urmă, e un singur lucru important. Recftificăm bugetul prin toamnă pentru că nu mai ajung banii pentru însoțitorii persoanelor cu dizabilități. Or, singurul lucru care mă interesează este să avem de la început toți banii alocați, să nu mai aștepte oamenii în septembrie să vină rectificarea. Ăsta e singurul lucru cu care sunt total de acord că trebuie să îl ajustăm. În rest, e treaba Ministerului de Finanțe”, a spus el.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Lidia Fecioru, lista obiectelor din casă care aduc noroc. De ce nu e bine să avem masă dreptunghiulară
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!