Prima pagină » Știri politice » Antonescu: Decizia CC de la Chișinău, istorică

Antonescu: Decizia CC de la Chișinău, istorică

Președintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că decizia Curții Constituționale de la Chișinău este "istorică" și are urmări favorabile și pentru cauza românilor din alte regiuni, cum ar fi Ucraina.

„E o decizie pe care pot să o numesc istorică, o decizie extraordinar de importantă, pe care Curtea Constituțională a Republicii Moldova a luat-o astăzi și care nu doar statuează termenul oficial de limbă română pentru ceea ce este – așa cum noi știm de atâta vreme – limba pe care o vorbim și în România și pe care o vorbesc românii și în Republica Moldova, dar care întemeiază această decizie pe considerarea declarației de independență din 1991, drept document constitutiv și prioritar al Constituției și corpului de documente constituționale ale Republicii Moldova”, a spus Antonescu.

El a precizat că a avut bucuria de a trăi acest moment istoric la Chișinău, la Academia de Științe a Republicii Moldova.

Antonescu a mai susținut că semnificația deciziei Curții Constituționale are „repercusiuni favorabile pentru cauza românilor și din alte părți, din Ucraina de exemplu, nu doar din Republica Moldova”.

El a făcut această declarație la întoarcerea de la Chișinău, unde a făcut o vizită oficială.

Limba oficială a Republicii Moldova este „limba română, nu limba moldovenească în baza grafiei latine”, a stabilit Curtea Constituțională de la Chișinău, conferind statut de normă constituțională Declarației de Independență a țării, adoptată în august 1991.

Curtea Constituțională de la Chișinău a pronunțat, joi, hotărârea privind interpretarea Articolului 13 (aliniatul 1) din Constituție în coraport cu Preambulul Constituției și cu Declarația de Independență a Republicii Moldova.

Cazul a fost analizat ca urmare a sesizărilor făcute în martie și septembrie 2013 de parlamentarii Ana Guțu, Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Corina Fusu, Boris Vieru și Gheorghe Brega. Autorii sesizării au cerut conferirea statutului de normă constituțională Declarației de Independență a Republicii Moldova, adoptată pe 27 august 1991, confirmând astfel că limba oficială a Republicii Moldova este limba română, nu limba moldovenească în baza grafiei latine, precum este formulat în Articolul 13 din Constituția Republicii Moldova.

Recomandarea video

Mediafax
Robert Negoiță a învins ANAF. Datoria istorică de 50 de milioane de euro ștearsă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Gestul NEAȘTEPTAT făcut de tatăl lui Rareș Cojoc, după ce a aflat că fiul său divorțează de Andreea Popescu. Abia acum s-a aflat!
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Calvarul ucrainenilor care țin piept rușilor în „zona morții” din tranșee subterane. „Frontul s-ar prăbuși fără noi”
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Cătălin Măruță, dezvăluiri tulburătoare despre tatăl lui. Cum a ajuns să-l cunoască cu adevărat abia după ce a murit: „Eram la priveghi”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Noi informații despre Alexandru, băiețelul de 5 ani găsit în pădure după 48 de ore. ANUNȚUL făcut de medici
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Cine sunt, de fapt, japonezii? O descoperire genetică majoră rescrie istoria