Prima pagină » Știri politice » Conducerea Parlamentului decide luni asupra înființării Comisiei Călărași

Conducerea Parlamentului decide luni asupra înființării Comisiei Călărași

Conducerea Parlamentului decide luni asupra înființării Comisiei Călărași
Conducerea Parlamentului urmează să decidă, luni, asupra înființării Comisiei parlamentare de anchetă privind achiziția unui teren în județul Călărași de către Ioana Băsescu.

Conducerea Parlamentului urmează să decidă, luni, asupra înființării Comisiei parlamentare de anchetă privind achiziția unui teren în județul Călărași de către Ioana Băsescu.

Ședința Birourilor permanente reunite în care urmează să fie luată această decizie este programată luni la prânz. Proiectul de hotărâre privind înființarea comisiei urmează apoi să fie supus votului plenului renunit al Camerei Deputaților și Senatului, cel mai probabil marți.

Membrii Birourilor permanente reunite au discutat și în precedenta ședință despre înființarea comisiei, convenindu-se atunci ca aceasta să fie formată din 15 membri din toate grupurile parlamentare: PSD – 6 membri, PNL – 4, PDL – 2 și câte un reprezentant din partea UDMR, PC și PPDD.

Liderul deputaților PDL, Mircea Toader, a declarat că înființarea Comisiei de anchetă Călărași nu are nicio relevanță și nu are nicio logică această anchetă, arătând că democrat-liberalii nu își vor desemna reprezentanți.

Liderul grupului UDMR din Camera Deputaților, Mate Andras, a declarat corespondentului MEDIAFAX că Uniunea nu susține înființarea comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea tranzacției terenului achiziționat de Ioana Băsescu în județul Călărași, dar își va desemna un membru în cazul în care aceasta se va constitui.

Președintele PNL, Crin Antonescu, declara, în 25 noiembrie, după ședința conducerii partidului, că liberalii sunt „favorabili” constituirii comisiei de anchetă Călărași, fiind discutate și numele parlamentarilor care să facă parte din aceasta, respectiv Ioan Cupșa, Traian Dobrinescu, Dorin-Mircea Dobra.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, în urma unei discuții în biroul președintelui Camerei Deputaților cu liderii grupurilor PSD, că deputatul Eugen Nicolicea va fi „probabil” președintele Comisiei de anchetă în cazul Călărași.

„Președinte probabil că va fi domnul deputat Nicolicea”, a anunțat Ponta, menționând că mai sunt propuși ca membri ai comisiei senatorii Gabriela Firea, Șerban Nicolae, Mihai Fifor și deputații Ioan Adam și Adrian Solomon.

La rândul său, liderul deputaților PSD, Marian Neacșu, a susținut că este posibil să fie propusă pentru șefia comisiei de anchetă și Gabriela Firea, urmând ca decizia să fie luată în BPN al PSD.

Președintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că este foarte bine că își începe activitatea comisia parlamentară privind terenul achiziționat de Ioana Băsescu, pentru că este un prilej ca politicienii să învețe să fie cinstiți și să nu fure terenuri agricole de la ADS.

Aflat la cumpărături într-un supermarket din București și rugat să comenteze referitor la începerea activității comisiei „Călărași”, președintele a spus că este „foarte bine”.

„Nu-i rău deloc. Poate învață și politicienii să fie cinstiți, să ia credite, nu să fure terenuri agricole la ADS (Agenția Domeniile Statului). Cel mai bine e să nu furi statul, să cumperi de la privați, cu credit”, a precizat Traian Băsescu.

Președintele declara, recent, că terenul din Călărași a fost achiziționat cinstit, fiind vorba despre o afacere de familie, el menționând că nu și-ar fi permis ilegalități și că, de fapt, USL în ansamblu face un joc politic.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!