Prima pagină » Știri politice » Antonescu își anulează vizita în Israel

Antonescu își anulează vizita în Israel

Antonescu își anulează vizita în Israel
Președintele Senatului, Crin Antonescu, și-a anulat vizita oficială pe care urma să o facă în Israel, au declarat, pentru MEDIFAX, surse parlamentare, care au precizat că motivul este legat de condițiile meteo și de problemele legate de modificarea Codului Penal și de Legea amnistiei.

Președintele Senatului, Crin Antonescu, și-a anulat vizita oficială pe care urma să o facă în Israel, au declarat, pentru MEDIFAX, surse parlamentare, care au precizat că motivul este legat de condițiile meteo și de problemele legate de modificarea Codului Penal și de Legea amnistiei.

Președintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, s-a întâlnit, luni dimineață, la biroul său de la Senat cu mai mulți membri ai conducerii partidului, printre care și liderii grupurilor parlamentare, deși avea programată o deplasare oficială în Israel.

Orașul Ierusalim se confruntă o furtună de zăpadă „istorică”, primarul orașului făcând apel, vineri, la armată pentru a veni în ajutor persoanelor aflate în mașinile blocate.

Inițial, vizita lui Antonescu în Israel fusese doar amânată, președintele Senatului urmând să plece din București luni după-amiază. Ulterior, decizia a fost de anulare a vizitei, potrivit surselor.

Antonescu a semnat, vineri, o Decizie prin care conducerea Senatului este asigurată, în perioada 16-19 decembrie, de senatorul PSD Cristian Dumitrescu, vicepreședinte al Senatului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pieptenele PLIN de SÂNGE. Mărturia CUTREMURĂTOARE a unei legende a sportului
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Facultatea îți poate influența pensia. Ce sumă se poate adăuga după 3 ani de studii
Digi24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
De ce mulți români pun folie cu bule pe geamuri când vine frigul. Poate ajuta la păstrarea căldurii?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
A devenit lumea un al doilea Babel? De ce oamenii comunică permanent, dar se înțeleg tot mai puțin
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!