Prima pagină » Știri » Polițistul care și-a împușcat mortal un coleg la o partidă de vânătoare, cercetat în libertate

Polițistul care și-a împușcat mortal un coleg la o partidă de vânătoare, cercetat în libertate

Polițistul de la Biroul Arme și Explozivi al Poliției Județene Brăila care sâmbătă și-a împușcat accidental un coleg, în timpul unei partide de vânătoare, este cercetat în libertate pentru ucidere din culpă, procurorii stabilind, în urma audierilor, că a fost vorba despre un accident.

Polițistul de la Biroul Arme și Explozivi al Poliției Județene Brăila care sâmbătă și-a împușcat accidental un coleg, în timpul unei partide de vânătoare, este cercetat în libertate pentru ucidere din culpă, procurorii stabilind, în urma audierilor, că a fost vorba despre un accident.

Prim-procurorul adjunct al Parchetului Tribunalului Brăila, Fănel Mihalcea, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că în urma audierii persoanelor care au participat la partida de vânătoare s-a stabilit că victima nu a respectat zona în care trebuia să se afle.

„Până acum știm că partida de vânătoare de mistreți a fost organizată legal de către Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Brăila și că la ea au participat 22 de vânători din Brăila și alte două persoane de la AJVPS Vrancea. În timpul partidei, victima a depășit cu câțiva metri zona în care ar fi trebuit să se afle. Colegul său nu a știut că victima și-a schimbat poziția, iar în momentul în care a tras după vânat l-a împușcat mortal”, a afirmat prim-procurorul adjunct al Parchetului Tribunalului Brăila.

El a precizat că polițistul care și-a împușcat mortal colegul este cercetat în libertate pentru ucidere din culpă.

„Persoana în cauză este cercetată în libertate, nu s-a pus problema arestării sale. În acest dosar vor continua cercetările pentru ucidere din culpă”, a mai spus Mihalcea, precizând că polițistul a fost testat cu alcooltestul, stabilindu-se că nu consumase băuturi alcoolice.

Un polițist în vârstă de 43 de ani din Brăila a fost împușcat mortal, sâmbătă dimineață, de către un alt agent, în vârstă de 36 de ani, în timpul unei partide de vânătoare organizată de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Brăila pe fondul de vânătoare din comuna Măxineni.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brăila, Jenel Șogor, declara că ambii vânători sunt polițiști la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Județene, iar bărbatul împușcat era agent-șef la acest serviciu, cei doi fiind membri ai AJVPS.

Bărbatul împușcat lucra în Poliție din anul 1995.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Insula Iubirii este regizată?! Raul, ispită în 3 sezoane, a spus adevărul: Ce se întâmplă în Thailanda, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Tripla CRIZĂ politică care poate paraliza de la vârf statul român
Click
Lecția primită de Lidia Buble de la mama ei chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. „M-am simțit cumva jignită”
Cancan.ro
Prințul Marco, prins cu șlițul desfăcut lângă ispita Gabriella. Imaginile care nu au fost difuzate de Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ar fi făcut aceștia?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!