Prima pagină » Magazin » Robert De Niro: Zilele mele ca actor principal au trecut

Robert De Niro: Zilele mele ca actor principal au trecut

Robert De Niro: Zilele mele ca actor principal au trecut
Actorul american Robert De Niro este convins că a trecut timpul în care putea juca roluri principale, dar este fericit să poată interpreta personaje secundare, astfel încât continuă să-și facă meseria, informează contactmusic.com.

Actorul american Robert De Niro este convins că a trecut timpul în care putea juca roluri principale, dar este fericit să poată interpreta personaje secundare, astfel încât continuă să-și facă meseria, informează contactmusic.com.

Robert De Niro și veteranii săi colegi pe marele ecran Morgan Freeman și Michael Douglas au apărut împreună în noua comedie „Burlaci întârziați/ Last Vegas”, care prezintă povestea unor prieteni în vârstă ce vizitează „orașul păcatelor”, așa cum este supranumit Las Vegas – cel mai mare din statul Nevada al Statelor Unite ale Americii.

Actorul în vârstă de 70 de ani recunoaște că se întâmplă foarte rar să mai primească un rol important la vârsta lui.

„Așa este viața. Nu mai putem juca unele roluri. Interpretăm roluri de tată, de bunic sau străbunic și acestea pot fi scrise într-un mod amuzant, deci este bine”, a declarat actorul pentru publicația britanică Metro.

De asemenea, Robert De Niro a declarat că nu mai poate interpreta roluri principale în filme romantice. „Acele zile s-au dus”, a spus actorul.

Actorul, regizorul și producătorul Robert De Niro este considerat unul dintre cei mai talentați și mai influenți cineaști din toate timpurile. Dublu câștigător al premiului Oscar, pentru rolurile din „Nașul: Partea II” (1975) și „Taurul furios/ Raging Bull” (1981), De Niro a făcut multe alte roluri memorabile, mai ales în regia lui Martin Scorsese, în filme precum „Șoferul de taxi/ Taxi Driver” (1976), „Băieți buni/ Goodfellas” (1990), „Promontoriul groazei/ Cape Fear” (1991) și „Casino” (1995). El este, de asemenea, unul dintre fondatorii celebrului Festival Internațional de Film Tribeca de la New York, înființat în 2002.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
AMERICANII PLEACĂ DIN IRAK! După două decenii, SUA își retrag trupele. Iranul și aliații săi sărbătoresc plecarea
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Charles Richter, iniţiatorul celebrei scări de magnitudine Richter, a devenit seismolog dintr-o „eroare”
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!