Prima pagină » Știri » Termen final în dosarul de corupție Poșta Română – Tudor Chiuariu. DNA cere închisoare cu executare pentru el. Sentința pe 24 ianuarie

Termen final în dosarul de corupție Poșta Română – Tudor Chiuariu. DNA cere închisoare cu executare pentru el. Sentința pe 24 ianuarie

Termen final în dosarul de corupție Poșta Română - Tudor Chiuariu. DNA cere închisoare cu executare pentru el. Sentința pe 24 ianuarie
Curtea Supremă a judecat luni 13 ianuarie ultimul termen din dosarul de corupție în care este inculpat fostul ministru al Justiției, Tudor Chiuariu (PNL). În acest dosar, Chiuariu este acuzat de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Procurorii susțin că fostul ministru a semnat o serie de documente care au dus la înstrăinarea ilegală a unui imobil din centrul Bucureștiului. Statul ar fi fost prejudiciat cu peste 8 milioane de euro. Instanța a anunțat că va pronunța sentința pe 24 ianuarie.

Curtea Supremă a judecat luni 13 ianuarie ultimul termen din dosarul de corupție în care este inculpat fostul ministru al Justiției, Tudor Chiuariu (PNL). În acest dosar, Chiuariu este acuzat de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Procurorii susțin că fostul ministru a semnat o serie de documente care au dus la înstrăinarea ilegală a unui imobil din centrul Bucureștiului. Statul ar fi fost prejudiciat cu peste 8 milioane de euro. Instanța a anunțat că va pronunța sentința pe 24 ianuarie. 

 Procurorii DNA au cerut condamnarea la închisoare cu executare, între 5 și 15 ani, a foștilor miniștri NagyZsolt și Tudor Chiuariu.

În dosarul fostului ministru Tudor Chiuariu, la ultimul termen, a depus mărturie martorul cheie al acuzării, Alina Vrabie, fost director în cadrul Ministerului Justiției. Aceasta și-a meneținut declarațiile date anterior care îl incriminau pe fostul ministru Chiuariu. Alina Vrabie a declarat că fostul ministru i-a cerut demisia după ce ea nu a vrut să avizeze un proiect de Hotărâre de Guvern care era în mod vădit viciat.

Prin acest proiect avizat ulterior de Chiuariu, statul a fost deposedat de un imobil al Poștei Române. Despre această operațiune, procurorii spun că este abuzivă. Judecarea dosarului a fost amânată pentru ianuarie 2014. Avocații au mai cerut și audierea lui Varujan Vosganian și el ministru în momentul comiterii faptelor incriminate, însă, instanța a respins cererea.

Tudor Chiuariu, senator PNL și șeful Comisiei Juridice din Senat, este judecat în recurs de un complet de cinci judecători în dosarul Poșta Română. Procesul lui Chiuariu ar putea să se finalizeze chiar astăzi.

În acest dosar, Chiuariu este inculpat pentru abuz în serviciu în formă calificată care, potrivit Codului Penal, se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 15 ani. Pe fond, Chiuariu a fost achitat.

În decembrie 2010, fostul ministru UDMR al Telecomunicațiilor, Zsolt Nagy, și fostul ministru liberal al Justiției, Tudor Chiuariu, au fost trimiși în judecată de către DNA pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Procurorii au susținut că cei doi miniștri ar fi luat parte la trecerea frauduloasă a unui imobil de pe Calea Victoriei din patrimoniul Poștei Române în cel al unei firme private, dar Chiuariu a fost achitat în primă instanță. Dosarul va fi judecat, însă, în recurs.

La primul termen de judecată, Chiuariu nu s-a prezentat la proces utilizând un tertip avocățesc: a amânat judecarea dosarului pe motiv ca nu are angajat un avocat.

Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, în perioada anilor 2005 – 2007, printr-un șir de acte nelegale, reprezentanții Poștei ar fi contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a SC Imopost Developments SA, demers în care au fost implicați și cei doi membri ai Guvernului, prin emiterea unui act normativ cu scopul de a „clarifica” situația juridică a terenului și a favoriza astfel societatea.

Prejudiciul cauzat statului prin înstrăinarea în mod ilegal a imobilului din Calea Victoriei nr.133-135 este în valoare de 8.619.787 euro, reprezentând valoarea de piață a terenului. Prejudiciul s-a raportat la valoarea terenului liber de construcții din care s-a scăzut costul demolării clădirii, întrucât clădirile existente pe teren au fost demolate de către SC Imopost SA, potrivit DNA.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, verdict DUR: Este cea mai mare criză politică de la Revoluție încoace
Digi24
Premierului ungar, Peter Magyar, Lovitură pentru Kiev la summitul UE
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: apariție răvășitoare a brunetei care a înnebunit mapamondul
Adevarul
Republica Moldova face cel mai mare pas spre UE, dar Transnistria rămâne o bombă cu ceas. Expert: „Federația Rusă nu are interesul unei soluții rapide”
Mediafax
DE VIS! Care este destinația supranumită „Maldivele Europei”, cu plaje cu nisip alb și ape turcoaz
Click
Mihaela Tatu, detalii rare despre fostul soț și fiica lor. Cu ce se ocupă Ioana astăzi. „A construit o poveste în jurul meu”
Digi24
Trump susține că Meloni l-a „implorat” să se fotografieze împreună la summitul G7. „Mi-a fost milă de ea”. Reacția premierului italian
Cancan.ro
O însoțitoare de zbor îl dă de gol pe Traian Băsescu. Ce ar fi făcut în avion
Ce se întâmplă doctore
Diana Munteanu a încins internetul la 47 de ani. Imaginile cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu au devenit virale
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
BT Leasing scoate la vânzare vehicule recuperate. Prețurile pornesc de la 1.500 Euro
Descopera.ro
Poporul care nu a avut războaie timp de 1.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Parlamentul European și-a reafirmat solidaritatea deplină cu România după acțiunile provocatoare ale Rusiei