Băsescu, în Palestina, țara de dincolo de zid: „E ușor să te cramponezi de istorie. Adevărul istoric să rămână în cărțile de istorie”. Corespondență Gândul

Zi senină, în Ramallah. După zidul electrificat din plăci de beton, prin care israelienii și-au separat „atacatorii” până la pacea care nu mai vine, curțile trasate aproape fără noimă mustesc de gunoi. Pet-uri, cartoane, cutii de băuturi răcoritoare ar pluti în aer dacă ar fi vreo urmă de vânt. E o săptămână de când gunoierii sunt iar în grevă, iar „statul”, așa cum sunt deciși palestinienii să-i spună mai departe, deși e încă legat, prin fire văzute și nevăzute, mai ales financiare, de Israelul vecin, e iar incapabil să-și facă plățile, să-și apere cetățenii crescuți cu arma în  mână.

Ramallah, „capitala provizorie” a Cisiordaniei, în timpul grevei gunoierilor.

Pentru pacea la care oamenii de rând speră cumva, iluzoriu, dar pentru care n-ar ceda aproape nimic, lideri din lumi complet diferite se opresc, din timp în timp, să schimbe păreri la Mikata”a, reședința lui Mahmoud Abbas. Azi, a fost rândul președintelui Băsescu. „Ne interesează pentru că e o zonă apropiată, dar și pentru că trăiesc foarte mulți români. Sunt jumătate de milion de vorbitori de română în Israel, sunt mii în Palestina, sunt zeci de mii în Iordania, Siria și Egipt. Au dreptul de a fi apărați de statul român, ceea ce ne obligă să ne spunem părerea”, și-a justificat Băsescu implicarea, rostind, la distanță de cinci ani, altă „soluție” pentru aceleași „două state, în pace și securitate”: renunțarea la sensibilitățile istorice pentru cedarea unor teritorii, pe model franco-german „pentru că niciodată situația nu a fost mai rea în regiune”.

EXCLUSIV Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României

05:00

INEDIT În noiembrie 2021, o femeie s-a închis într-o peșteră adâncă de 70 de metri, într-un experiment neobișnuit. Când a ieșit, a crezut că au trecut doar 160 de zile. Ce an era, de fapt

00:00

Sensibilitățile reale și compromisul de pe hârtie

Două zile în Israel și apoi în Palestina, în care România are, aproape prin excepție în Europa, un oficiu de reprezentare, Băsescu a militat pentru inițiativa luată de Departamentul de Stat american prin John Kerry, eșuată însă în primele șase luni din cele nouă rezervate negocierii. „Adevărul istoric să rămână în cărțile de istorie”, a susținut el, mult mai tranșant decât a făcut-o public în Israel, renunțarea la sensibilitățile în mare parte de natură religioasă, în favoare unui „compromis uriaș” de tipul celui franco-german.

Pentru pământ, prizonieri, securitate ori pentru o parte din Ierusalim, fiecare familie de musulmani sau de evrei își numără însă morții.

„E foarte ușor când nu vrei să ajungi la compromis să te cramponezi de istorie, dar rostul negocierilor e să restabilească pacea, nu să restabilească adevărul istoric”, crede însă Băsescu, convins că „toți cei care iubesc și respectă regiunea” ar fi dispuși la compromis. Cum arată cel teoretic, văzut de la București? „Puteți să puneți toate subiectele în dispută pe masă, să veniți cu soluții jumătate – jumătate la toate cinci și să vedeți care merge și care nu merge la jumătate. Niciuna, repet, niciuna în afară de securitate și aici vizez mai ales Israelul, nu necesită 100% în favoarea unei părți”, crede Băsescu.

„Cum vede România colonizarea permanentă și continuă?”, se încruntă un ziarist sever, primind, din cap, încuviințarea lui Abbas. Răspunsul așteptat, e însă șovăielnic: „Nu mă voi pronunța tranșant. România nu susține nicio soluție radicală, pentru că ne dăm seama că ar bloca pacea. Dar soluțiile înțelepte le susținem”.

„Colonii israeliene” în Teritoriile Palestiniene

Calea trasată cu laser spre Ierusalimul de Est

De la Ramallah, negocierile mediate de americani se văd însă diferit. Abbas oscilează calm între încrederea în negociatorii americani și „obstacolele care stau în calea păcii”: „colonizarea israeliană, continuarea existenței unui  număr de câteva mii de prizonieri palestinieni ori schimbarea trăsăturilor orașului Ierusalim”. Ținta lui e aceeași, dintotdeauna: „Să pună capăt ocupației israeliene și să ajungă la un stat palestinian a cărui capitală să fie Ieusalimul de Est și care să existe în securitate și bună vecinătate cu Israel”.

În curtea reședinței, un tânăr palestinian tot la Ierusalim visează. În centrul Ramallahului, în stâncă, ai lui și-au înălțat, un bloc rectangular din piatră trandafirie, cât o clădire de birouri din capitalele europene. „E o moschee”, spune mâdru. „Acolo, în vârf, avem un laser. Noaptea, lumina roșie ajunge până la Ierusalim și ne arată calea”.

Moscheea din Ramallah

Pe această cale, altminteri o șosea destul de bine asfaltată și mărginită de parcele zgâriate în piatră în care abia crește iarba, palestinienii sunt convinși că vor duce într-o zi, în perfectă siguranță, mormântul fostului lor președinte, Yasser Arafat. 

Mormântul mobil al lui Yasser Arafat, din Ramallah. Foro: AFP

Reședința președintelui ANP, Mahmoud Abbas.

Punct de control antitero între Israel și Cisiordania

Zidul din beton de 8 metri înălțime ridicat de Israel pentru a separa palestinienii