Prima pagină » Știri » Membrii comandamentului de urgență au decis starea de alertă în Buzău, Brăila și Vrancea

Membrii comandamentului de urgență au decis starea de alertă în Buzău, Brăila și Vrancea

Membrii comandamentului de urgență au decis starea de alertă în Buzău, Brăila și Vrancea
Membrii comandamentului de urgență au decis să declare starea de alertă în județele Buzău, Brăila și Vrancea, care au fost timp de șase ore sub cod roșu de viscol, au declarat surse oficiale.

Membrii comandamentului de urgență au decis să declare starea de alertă în județele Buzău, Brăila și Vrancea, care au fost timp de șase ore sub cod roșu de viscol, au declarat surse oficiale.

Conform legii, starea de alertă se referă la „punerea de îndată în aplicare” a planurilor de acțiuni și măsuri de prevenire, avertizare a populației, limitare și înlăturare a consecințelor situației de urgență, respectiv ale unui eveniment excepțional care, prin amploare și intensitate, amenință viața și sănătatea populației, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență asigură coordonarea unitară a activităților.

Astfel, potrivit OUG 21/2004, pe durata situațiilor de urgență sau a stărilor potențial generatoare de situații de urgență poate fi declanșată starea de alertă.

După declararea stării de alertă, sunt puse de îndată în aplicare planurile de acțiuni și măsurile de prevenire, de avertizare a populației, de limitare și înlăturare a consecințelor situației de urgență.

În timpul stării de alertă poate fi dispusă, ca măsură de protecție, scoaterea din zonele afectate sau potențial a fi afectate, în mod organizat, a unor instituții publice, agenți economici, categorii sau grupuri de populație ori bunuri și dispunerea acestora în zone și localități care asigură condiții de protecție.

De asemenea, zonele afectate de ninsori și viscol în care este declanșată starea de alertă pot primi ajutoare de urgență și pentru acestea poate fi solicitată acordarea de asistență internațională.

Pe timpul stării de alertă se pot dispune orice măsuri necesare.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat anterior că luni dimineață îi va propune premierului Victor Ponta decretarea stării de alertă în județele Buzău, Brăila și Vrancea.

„Starea de alertă ne va crea posibilitatea și cadrul legal pentru a dispune măsurile necesare pentru a elimina efectele acestui dezastru, efectele acestei stări de forță majoră”, a declarat Dragnea la comandamentul de iarnă de la Guvern de duminică seară.

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, la ora 10, la Guvern, cu vicepremierii Liviu Dragnea și Gabriel Oprea și cu reprezentanții instituțiilor implicate în operațiunile de deszăpezire, pentru a stabili ce alte măsuri trebuie aplicate, legate inclusiv de declararea stării de alertă în unele zone.

Județele Buzău, Brăila și Vrancea au fost duminică între orele 15.00 și 21.00 sub cod roșu de vreme rea și au rămas sub cod portocaliu până luni dimineață.

Luni, însă, codul portocaliu de viscol a fost prelungit luni, până la ora 23.00, în județele Constanța, Tulcea, Brăila, Călărași, Ialomița, Buzău, Vrancea și Galați, iar județele Bacău, Vaslui și Iași au fost atenționate cu cod galben.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un consilier USR a ajuns în arest preventiv. Acuzatii după protestul fermierilor
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Mama lui Vlad Bălțățeanu, AUDIATĂ! Afecțiunea de care suferă femeia a dat peste cap ancheta
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Ce caută Nicușor Dan pe Wall Street și ce ne pot da americanii: „România a avut o poziție diferită”
Mediafax
Nicușor Dan dezvăluie scenariul pe care nu și-l dorește. Ce urmează dacă pică Guvernul Mureșan
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Adriana Bahmuțeanu, ordin de protecție împotriva fiilor lui Silviu Prigoană! LOVITURĂ de teatru la audieri 😲
Ce se întâmplă doctore
Zodia care va da lovitura financiară până pe 27 septembrie, conform Cristinei Demetrescu! Va câștiga dublu sau triplu
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Cercetătorii au găsit dovezi microscopice că magma se fracturează și se reface în mod repetat în timpul erupțiilor
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!