Brașoveanul Camil Mătase a fost extrădat în SUA, unde va fi judecat pentru uciderea soției și copilului

Brașoveanul Camil Mătase a fost extrădat în SUA, unde va fi judecat pentru uciderea soției și copilului
Publicat: 07/02/2014, 15:45
Actualizat: 07/02/2014, 19:47

Camil Mătase, brașoveanul prins în România după ce, în noiembrie 2013, și-a ucis soția și unul din cei doi copii în statul american Texas, a fost extrădat, vineri, în SUA, fiind preluat, de la București, de o echipă de polițiști ai Interpol Washington, informează Poliția Română.

„Astăzi (vineri – n.r.), Biroul Național Interpol din cadrul CCPI – IGPR a predat omologilor americani, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă – București, în vederea extrădării, un bărbat de 48 de ani, cu dublă cetățenie – română și americană, urmărit internațional”, se arată într-un comunicat remis de Poliția Română.

Curtea de Apel București a admis, în 9 ianuarie, cererea de extrădare formulată de autoritățile americane pe numele lui Camil Mătase de către autoritățile SUA. Totodată, instanța a decis și menținerea lui Mătase în arest provizoriu, până la data extrădării.

Mătase a declarat în fața instanței care a judecat această cerere că „regretă nespus faptele”, solicitând să fie extrădat, cu condiția de a-i nu fi aplicată pedeapsa capitală.

În 21 noiembrie 2013, Camil Mătase a fost arestat preventiv, în urma unei decizii a Tribunalului București.

Autoritățile judiciare din SUA au transmis o solicitare de extrădare a lui Camil Mătase, pe numele căruia au fost puse în mișcare proceduri judiciare în legătură cu decesul soției și fiului acestuia, Mătase fiind principalul suspect, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, în solicitare se precizează că dacă bărbatul va fi extrădat, autoritățile statului Texas nu îl vor condamna la pedeapsa capitală, respectiv la moarte prin injecție letală.
Camil Mătase le-a spus procurorilor Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție că o suspecta pe soția sa că a intrat într-un anturaj cu persoane care se ocupă de trafic de droguri și proxenetism.

„Acesta a relatat că din vara anului 2013 a început să aibă discuții cu soția determinat de faptul că aceasta nu mai dorea să întrețină relații intime cu el și că, deși nu dispuneau de sume mari de bani, aceasta trimitea fără știrea lui bani rudelor din România. Anterior datei de 10-11 noiembrie 2013 cu aproximativ două săptămâni de zile, motivat de faptul că presupunea că soția a intrat într-un anturaj cu persoane care se ocupă de trafic de droguri și proxenetism, și-a achiziționat un pistol de calibru 9 milimetri și o cutie de muniție”, au arătat procurorii, în referatul în care au propus arestarea preventivă a lui Camil Mătase.

Bărbatul le-a spus anchetatorilor că, în noaptea de 10 spre 11 noiembrie, după ce a consumat băuturi alcoolice, și-a împușcat soția în timp ce aceasta dormea, iar în 11 noiembrie și-a împușcat fiul.

„Acesta a mai arătat că în noaptea din 10 spre 11 noiembrie, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, a luat hotărârea de a-și împușca soția, lucru pe care l-a și făcut în timp ce aceasta dormea în dormitorul conjugal situat la parterul locuinței. Ulterior, în seara de 11 noiembrie 2013, pe motiv că fiul său are unele boli cronice, a hotărât să-l împuște și pe acesta, situație în care a luat pistolul și, în timp ce fiul său era așezat cu spatele, l-a împușcat în zona capului”, au mai scris procurorii, în documentul citat.

Mătase le-a mai spus anchetatorilor că a plecat din Statele Unite ale Americii doar pentru a-și vizita mama în România, după care urma să se întoarcă și să se predea autorităților judiciare din Texas.

Mama lui Camil Mătase a sesizat, în 18 noiembrie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov cu privire la faptul că fiul său, care locuiește în SUA, a revenit în țară în perioada 14-15 noiembrie. El i-ar fi povestit mamei sale că și-a ucis, prin împușcare, soția și unul dintre fii.

„Ca urmare a denunțului formulat, au fost efectuate verificări, atât în mediul virtual, cât și pe linie de cooperare polițienească, rezultând că în localitatea de domiciliu a inculpatului au fost găsiți decedați soția și fiul acestuia, care prezentau la nivelul capului plăgi prin împușcare”, a arătat Parchetul ICCJ.

Camil Mătase are 48 de ani, este din Brașov și a fost prins în seara zilei de 20 noiembrie, de polițiștii brașoveni, într-un restaurant din județul Vrancea, unde se afla cu mai multe persoane, potrivit unor surse judiciare.

Autoritățile americane au transmis în România o solicitare privind prinderea și audierea bărbatului, cercetat pentru omor calificat și deosebit de grav.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că mandatul ar fi ajuns la Biroul Interpol România în 20 noiembrie.

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție au preluat cauza de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, iar în 21 noiembrie l-au reținut și au propus instanței arestarea lui preventivă.

Potrivit presei americane, crima a fost descoperită în 14 noiembrie, de Teodor Mătase, în vârstă de 17 ani, fiul bărbatului. Adolescentul, care este student la Universitatea Texas Austin, i-a găsit morți pe mama sa, Emilia Matase, de 47 de ani, și pe fratele său, Emanuel, de 26 de ani, în locuința lor din localitatea Cypress, statul Texas.

Inițial, anchetatorii nu au făcut public modul în care mama și fiul au fost uciși, dar au confirmat că era foarte mult sânge în casă. Mai târziu, ei au anunțat că femeia a fost împușcată de mai multe ori, fiind găsită în dormitor, iar băiatul a fost împușcat în cap, o singură dată, și a fost găsit la etajul al doilea al locuinței.

Camil Mătase a plecat în România imediat după comiterea crimei, fără să anunțe pe nimeni. Conform presei americane, ancheta a fost începută de FBI, care a colaborat cu Poliția Română în acest caz, fiind emis un mandat de arestare pe numele românului.

Potrivit paginii de Facebook, bărbatul a absolvit Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, apoi și-a continuat studiile la Universitatea „Transilvania”. Soția sa, Emilia, era originară din localitatea Săcele, iar în urmă cu câțiva ani, împreună cu cei doi copii ai lor, au emigrat în SUA, în statul Texas.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×