Prima pagină » Știri » Un deputat propune ca Religia să fie facultativă în școli, iar Etica să devină obligatorie

Un deputat propune ca Religia să fie facultativă în școli, iar Etica să devină obligatorie

Un deputat propune ca Religia să fie facultativă în școli, iar Etica să devină obligatorie
Remus Cernea cere ca Religia să fie o materie opțională în școlile din România

Deputatul Remus Cernea propune ca Religia să nu mai fie materie obligatorie, ci să devină facultativă, urmând a fi studiată doar dacă părinții solicită în scris acest lucru, iar locul Religiei ca disciplină obligatorie să fie luat de Etică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cernea a declarat, vineri, într-o conferință de presă susținută la Constanța, că a realizat un proiect de lege pentru modificarea articolului 18 din Legea Educației Naționale numărul 1/2011, care se referă la studiul Religiei.

„Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ disciplina Etică drept disciplină școlară, parte a trunchiului comun. Programa disciplinei Etică va consta îndeosebi în prezentarea principalelor doctrine și valori morale de inspirație filosofică, științifică ori religioasă ale umanității, conform puterii de înțelegere a elevilor specifice fiecărei perioade de școlarizare. Scopul disciplinei Etică este de a cultiva spiritul critic, raționalitatea și empatia în măsură să dezvolte un aparat critic de judecată morală propriu fiecărui elev”, a declarat Remus Cernea.

El a precizat că elevii vor putea studia în continuare Religia, însă doar ca materie facultativă și numai la solicitarea scrisă a părinților ori a școlarilor care au împlinit vârsta de 16 ani.

„Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de Religie, ca disciplină facultativă, conform confesiunii proprii, la solicitarea scrisă a părinților ori a acelora dintre elevi care au împlinit vârsta de 16 ani. Nimeni nu poate fi obligat să asiste la orele facultative de religie împotriva voinței sale ori fără a exista o cerere expresă”, a explicat deputatul Cernea.

El a menționat că la Religie nu vor fi acordate note, ci doar calificative, care nu vor fi luate în considerare la media generală. De asemenea, Remus Cernea a spus că manualele și materialele auxiliare utilizate la orele de religie nu pot conține afirmații cu caracter discriminatoriu ori referiri jignitoare la adresa altor culte sau persoane fără religie.

Deputatul a declarat că orele de Etică vor fi predate de către absolvenți de științe socio-umane.

Remus Cernea va depune acest proiect de lege la Senat la începutul săptămânii viitoare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Despăgubiri uriașe pentru un spital, după moartea unei paciente! Femeia a căzut din pat
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Cât valorează ținuta iubitei lui Ilie Bolojan de la nunta Luciei Maria! Rochia de mii de euro și geanta de lux au atras atenția
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Băuturile energizante ascund un risc de 11 ori mai mare de stop cardiac
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...