Prima pagină » Magazin » Povestea emoționantă din spatele acestei imagini. „Inima mea e frântă”. FOTO

Povestea emoționantă din spatele acestei imagini. „Inima mea e frântă”. FOTO

Povestea emoționantă din spatele acestei imagini.
Chris Price a aflat că are cancer în stadiu terminal pe când avea 26 de ani. Cum a profitat de ultimele zile din viață este emoționant.

Chris Price avea 25 de ani când medicii i-au spus că are cancer la esofag. Tânărul a sperat, însă, că șansa îi surâde când tratamentul a dat roade. Din păcate, însă, boala a revenit după un an, într-o formă agravată, scrie viralnova.com.

Aflând că nu mai are decât șase luni de trăit, Chris a decis să profite de tot acest timp pentru a o face fericită pe iubita lui în vârstă de 29 de ani. Britanicul a început prin a o cere pe Ceri în căsătorie.

Foto: viralnova.com

A urmat nunta, apoi vacanța la Disneyland Paris alături de cei patru copii ai proaspetei soții: Halle, în vârstă de nouă ani, și tripleții în vârstă de șase ani, Evan, Morgan și Georgi.

Foto: viralnova.com

Câteva săptămâni mai târziu, Ceri și soțul ei au mers la New York, unde au făcut cumpărături, apoi Chris a organizat o vacanță în Las Vegas, surpriză pentru ziua de naștere a partenerei sale.

Foto: viralnova.com

Din păcate, de această din urmă călătorie, Chris nu s-a mai putut bucura. Tânărul s-a stins din viață în brațele soției lui. Funerialiile au fost organizate la aceeași biserică la care, cu șase luni înainte, cei doi îndrăgostiți se căsătoriseră.

Foto: viralnova.com

„Inima mea este frântă din cauza pierderii lui. Încă păstrez parfumul lui și îi port hainele pentru a-l simți aproape de mine. M-a iubit și a avut grijă de copiii mei ca și cum ar fi fost ai lui. Și ei l-au iubit, de asemenea, la fel de mult”, a povestit Ceri.

„Dacă dragostea mea l-ar fi putut salva, ar fi trăit pentru totdeauna”, a adăugat ea. „Am făcut atât de multe lucruri împreună în puținul timp pe care l-am avut împreună. Boala lui l-a făcut să trăiască fiecare clipă și m-a învățat și pe mine să fac la fel”, a mai spus Ceri în cele din urmă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Numele lui Donald Trump, pe linia electrică dintre România și Republica Moldova. Anunțul făcut la Chișinău
Digi24
Ar putea ciuma din Rusia să fie „Cernobîlul” lui Putin? Cum se compară criza din Siberia cu reacția sovieticilor la dezastrul din 1986
Cancan.ro
Părăsită de chirurgul căsătorit, vedeta Antena 1 surprinsă pe bancheta din spate, a clacat! N-a suportat că bărbatul și-a ales propria soție, și a ajuns de urgență la spital
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Christa Pike își revine după cele două injecții letale. Avocații ei spun că este conștientă și vorbește
Digi24
Bilanțul Armatei ucrainene după primele două luni cu un nou comandant. Cu ce cuvânt descriu subordonații strategia generalului Drapatîi
Cancan.ro
Trio-ul Marcel, Armina &Jaguarul, complot ireal la Insula iubirii. Dată afară din emisiune, soția lui Maluma i-a 'SPART' casa Jaguarului
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
De ce sunt mamele din generația millennials atât de copleșite: muncă, copii și prea puțin timp
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!