Prima pagină » Magazin » NASA a anunțat că a descoperit 715 exoplanete noi

NASA a anunțat că a descoperit 715 exoplanete noi

NASA a anunțat că a descoperit 715 exoplanete noi
Grație acestor noi descoperiri, numărul de exoplanete confirmate până în prezent a ajuns la aproape 1.700, iar cel al planetelor potențiale, la peste 3.600, a precizat Agenția spațială americană într-o conferință de presă.

NASA a anunțat miercuri descoperirea a 715 noi exoplanete – planete aflate în afara Sistemului nostru Solar -, grație telescopului spațial Kepler, informează AFP.

Grație acestor noi descoperiri, numărul de exoplanete confirmate până în prezent a ajuns la aproape 1.700, iar cel al planetelor potențiale, la peste 3.600, a precizat Agenția spațială americană într-o conferință de presă.

Aproape 95% dintre aceste exoplanete sunt mai mici decât Neptun, o planetă care este totuși de aproape patru ori mai mare decât Terra.

Patru dintre ele sunt de 2,5 ori mai mari decât Terra și se află într-o zonă locuibilă, la o distanță potrivită de steaua lor și au temperaturi care permit apei – și potențial, vieții – să existe.

Una dintre aceste noi planete potențial locuibile, denumită Kepler-296f, se află pe orbita unei stele al cărei diametru este pe jumătate față de cel al Soarelui și cu o strălucire de doar 5% din cea a acestui astru.

Kepler-296f este de două ori mai mare decât Terra, însă oamenii de știință nu știu dacă această exoplanetă este gazoasă, cu o atmosferă densă de hidrogen și heliu, sau dacă este acoperită de oceane.

Cele 715 exoplanete se află pe orbitele a 305 stele.

„Echipa Kepler continuă să ne uimească și să ne fascineze cu rezultatele vânătorii lor de exoplanete”, a declarat John Grunsfeld, administrator adjunct al NASA.

„Aceste noi planete și sisteme solare seamănă puțin cu al nostru, fapt de bun augur pentru viitor, când viitorul telescop spațial James Webb – succesorul lui Hubble – va explora caracteristicile acestor lumi noi”, a adăugat el.

Telescopul Kepler – o misiune de 600 de milioane de dolari – a fost lansat de NASA în 2009, pentru a monitoriza, timp de cel puțin patru ani, peste 100.000 de stele care seamănă cu Soarele nostru, aflate în constelațiile Lebedei și Lirei, și pentru a găsi planete asemănătoare cu Terra. Kepler s-a defectat la jumătatea anului 2013.

Aceste descoperiri astronomice vor fi publicate în numărul din 10 martie al revistei Astrophysical Journal.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Persoanele care au mai multe șanse să supraviețuiască cancerului au următoarele caracteristici, potrivit unui studiu amplu
Digi24
Coiful de la Coțofenești, recuperat cu ajutorul lui „Indiana Jones al lumii artei”: „Nu o fac pentru bani, ci pentru povești”
Cancan.ro
Valentin Sanfira, prima REACȚIE după dezvăluirile sfâșietoare făcute de Codruța Filip: 'Am găsit ceva mai valoros'
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Florin Manole: „Mama mea a lucrat într-o croitorie toată viața. Salariul ei n-a crescut decât odată cu salariul minim”
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
„E o glumă”: Fostul reprezentant al armatei ungare afirmă că forțele armate ale țării sunt „la un pas de criză”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacă ai un far funcțional, dar celălalt este ars, te amendează poliția? Ce spune Codul Rutier în 2026
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Unde trăiesc cei mai politicoși oameni din lume?