Prima pagină » Sport » Noul șef al FRF vrea un audit financiar. „Vom avea o companie privată care se va ocupa de audit”

Noul șef al FRF vrea un audit financiar. „Vom avea o companie privată care se va ocupa de audit”

Noul șef al FRF vrea un audit financiar.
Noul președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că o firmă de specialitate va efectua un audit financiar la FRF, pentru a vedea situația exactă a fondurilor.

„Îmi doresc un audit financiar să vedem pe ce baze financiare se așează FRF. Chiar astăzi, colegul meu care se va ocupa de partea financiară, doctorul Ovidiu Dîmbean-Crețea, se ocupă de aceste lucruri. În zilele următoare vom avea o companie privată care se va ocupa de audit”, a spus Burleanu.

Răzvan Burleanu a afirmat că membrii comisiilor jurisdicționale ale FRF vor fi analizați și în funcție de performanțe se va decide dacă vor fi păstrați sau nu. „În momentul de față nu am început o analiză pe comisii, dar am pe masă de la domnul Viorel Duru ceva modificări de la nivelul comisiilor pe care trebuie să le analizăm în perioada imediat următoare, mai ales că intrăm în procesul de licențiere. Dar și celelalte comisii vor intra sub o atentă monitorizare”, a completat Burleanu.

Oficialul FRF a precizat că și angajații FRF vor fi evaluați până la începutul săptămânii viitoare. „Avem nevoie de câteva zile pentru analiza personalului. Oamenii care sunt merituoși, rămân, cine nu-și dovedește capacitatea de a munci pe această strategie pe care o vom adopta în perioada următoare, pleacă. De aceea astăzi și luni au loc aceste întâlniri cu personalul administrativ al federației, să vedem care sunt gândurile lor, modul în care doresc ca federația să intre în zona de performanță organizațională. Am demarat o analiză a personalului federației și vom aduce profesioniști de primă mână în plan administrativ, dar și în plan sportiv”, a explicat Burleanu.

Răzvan Bulreanu a menționat că atât timp cât el va fi președinte al FRF, minifotbalul va fi recunoscut ca sport în România. „Minifotbalul nu s-a bucurat de o recunoaștere în România, așa cum e în alte state ca Cehia, Marea Britanie sau Israel. Despre acest minifotbal trebuie înțeles că, probabil că de aici și apelativul de aici de mini-candidat, care s-a dovedit o rampă de lansare și îi mulțumesc domnului Mircea Sandu pentru acest lucru, va reprezenta o prioritate. Spun asta pentru că minifotbalul îi aduce la un loc pe spectatorii jocului de fotbal. Cred că e cea mai bună metodă de socializare să îi pui pe spectatori să joace. Atât timp cât conduc FRF, voi acorda o recunoaștere minifotbalului. Apoi, dacă intervin, aș putea fi acuzat că îi favorizez. Minifotbalul trebuie să meargă pe drumul său, ca și până acum”, a mai spus Burleanu, care a precizat că a fost fan al echipei FCM Bacău, la care a evoluat până la vârsta de 19 ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi