Prima pagină » Economic » El este omul care a preluat administrarea firmelor lui Relu Fenechiu

El este omul care a preluat administrarea firmelor lui Relu Fenechiu

El este omul care a preluat administrarea firmelor lui Relu Fenechiu
Fostul secretar de stat la Transporturi Cristian Ghibu negociază preluarea administrării companiilor fraților Fenechiu prin firma Globocon Iași și spune că, după un proces de rebranding, va căuta un cumpărător pentru respectivele afaceri, precizând că s-ar putea număra printre noii acționari.

Cristian Ghibu a declarat pentru Mediafax că lucrează de o lună la proiectul prin care negociază preluarea administrării companiilor fraților Fenechiu.

Cristian Ghibu, care a fost numit secretar de stat la Transporturi în ianuarie 2013, la propunerea fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, și a fost șeful comisiei de privatizare a CFR Marfă, a demisionat din funcție în luna februarie a acestui an.

Ghibu a invocat motive personale, iar în prezent este angajatul firmei de consultanță Globocon din Iași, deținută de soția sa, de profesie medic, dar și președintele CA al Romatsa.

Preluarea administrării afacerilor derulate de Relu și Lucian Fenechiu este o idee mai veche, iar negocierile pentru încheierea contractului de colaborare ar putea fi finalizate până la sfârșitul acestei săptămâni, a declarat Ghibu pentru Mediafax.
„Lucrăm de o lună la acest proiect, de când nu mai sunt eu la minister”, a precizat Ghibu.

Grupul FENE, cu sediul în Iași, a fost înființat în 1991 și cuprinde firmele Fene Grup (construcții), Tehnorom (IT&C, sisteme de securitate, instalații electrice, producție de tâmplărie de lemn), La Rocca SRL (comercializare de materiale de construcții, dotări sanitare și hoteliere) și Integra Business Consulting (proiectare în construcții și consultanță).
Ghibu a afirmat că rulajul cumulat al celor patru firme s-a plasat la aproximativ 10 milioane euro anul trecut și că, după verificarea situațiilor acestora și derularea unui proces de rebranding, se va încerca găsirea unui cumpărător.

El a precizat că s-ar putea număra printre noii acționari, însă cu o participație minoritară, și nu a dorit să ofere alte informații privind acest subiect, insistând că procedurile fac obiectul unei afaceri private.
„Intrarea în viața privată a devenit o realitate pentru mine”, a spus Ghibu.

Relu Fenechiu declara în ianuarie 2013, pentru Mediafax, că dacă ar intra mai mulți oameni de afaceri de succes în politică, „cu inima curată și cu gândul bun”, s-ar trăi mult mai bine în România, însă dacă ar fi pus să aleagă între afaceri și politică, el ar opta pentru prima variantă.

„Aș renunța la politică mâine. Îmi place mult prea mult să conduc companii”, afirma el la vremea respectivă.
La finele lunii ianuarie, Relu Fenechiu și fratele său, Lucian, au fost condamnați definitiv la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul Transformatorul.
Instanța a mai dispus ca aceștia, alături de ceilalți patru inculpați din dosar, să plătească în solidar peste 5,7 milioane de lei, reprezentând daune materiale către SISEE Moldova.

Relu Fenechiu a fost membru al PNL timp de 18 ani și se afla la al treilea mandat de deputat în momentul condamnării. El a fost președintele PNL Iași din 2004, iar din 2008 a deținut funcția de vicepreședinte al PNL la nivel central.
De asemenea, Fenechiu a fost ministru al Transporturilor timp de șapte luni, până în iulie 2013, când s-a retras din această funcție ca urmare a condamnării în primă instanță în dosarul Transformatorul.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Ar trebui sau nu să avem încredere în sfaturile financiare primite de la AI? Iată ce spun experții!