Prima pagină » Știri » ASPA: 19 ONG-uri, printre care Cuțu, cuțu și Prietenii animalelor, nu vor mai putea să adopte câini din adăposturi

ASPA: 19 ONG-uri, printre care Cuțu, cuțu și Prietenii animalelor, nu vor mai putea să adopte câini din adăposturi

ASPA: 19 ONG-uri, printre care Cuțu, cuțu și Prietenii animalelor, nu vor mai putea să adopte câini din adăposturi
Nouăsprezece ONG-uri, printre care asociațiile Cuțu, cuțu, Caleidoscop și Prietenii Animalelor, precum și 39 de persoane sunt pe lista celor care nu mai au dreptul să adopte câini din adăposturile municipalității, întrucât au dat declarații false sau au abandonat animale, a anunțat ASPA.

Coordonatorul de proiect al Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), Răzvan Băncescu, declara, vineri, că organizațiile neguvernamentale și persoanele fizice care, prin declarații false sau abandon, nu și-au respectat obligațiile adoptării de câini fără stăpân, nu vor mai avea voie, de luni, să preia animale din această categorie.

Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor a publicat, duminică, lista ONG-urilor și a persoanelor care nu mai au dreptul să adopte câini din adăposturile municipalității.

Pe listă sunt 19 ONG-uri, respectiv Asociația Cuțu, cuțu, Asociația pentru Dezvoltare Comunitară – Caleidoscop, Asociația Depind de Noi, Asociația Ham & Miau, Asociația Lassie, Asociația Norocel, Asociația Nu Mai Ești Singur, Asociația Operational Support Care For Animal Rights (OSCAR), Asociația Pas cu Pas 2003, Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Ema, Asociația pentru Protecția Animalelor A Doua Șansă, Asociația pentru Protecția Animalelor Grivei, Asociația pentru Protecția Animalelor Prieteni Buni, Asociația Prietenii Animalelor – România, Asociația Protectoare Lolek și Bolek, Asociația Salvat la Timp, Asociația Zdreanță, Fundația Doggie-Dog și Fundația Speranța.

De asemenea, pe lista publicată de ASPA sunt și 39 de persoane, respectiv: Mihuț Vasile Alexoaea, Aurel Ambrozie, Carmen Apostol, Ildiko Bădescu, Petrică Bătăiosu, Roxana Daniela Buga, Iuliana Căpățână, Elena Cristian, Loredana Folteanu, Denise Goncerenco, Sherin Goncerenco, Mihai Grigorie, Elena Honceriu, Polina Ionescu, Anna Bella Iordănescu, Mihail Iusut, Mariana Ivan, Gabriela Toșca Lazăr, Corina Lungu, Carmen Măndescu, Dana Mareș, Elena Mareș, Carmen Milobendzchi, Mircea Daniel Mocanu, Lavinia Mirela Nica (fost voluntar al Asociației Caleidoscop, care în 2008 a semnat, în numele ONG-ului, pentru adoptarea unuia dintre câinii care l-ar fi omorât pe Ionuț Anghel), Olimpia Margareta Nicolescu, Dragoș Niculescu, Cătălina Oproiu, Raluca Pahomi, Cristian Paraschiv, Crina Petre, Georgeta Popa, Laurențiu Cătălin Sbera, Marin Ștefan, Tamara Stoian, Corina Maria Stroescu, Georgeta Titoianu, Ovidiu Ștefan Turlea și Aurelia Zaharia.

Inițial, Băncescu a anunțat că interdicția vizează șase organizații neguvernamentale și 25 de persoane fizice. El a precizat că măsura a fost dispusă după ce municipalitatea a constatat, în cazul acestora, falsuri în declarațiile legate de câinii adoptați și chiar abandonarea acestora.

Răzvan Băncescu a mai spus că ASPA monitorizează, prin sondaj, adopțiile, atât la ONG-uri, cât și la persoane fizice, iar „falșii adoptatori” sunt reclamați la Parchet.

„Falșii adoptatori dau chiar declarații false în fața procurorului”, a adăugat Răzvan Băncescu.

Coordonatorul ASPA a dat ca exemplu, în acest context, cazul unei persoane care a adoptat un câine găsit ulterior în curtea unei grădinițe. Potrivit lui Băncescu, respectiva persoană ar fi mințit în declarația dată pe proprie răspundere procurorilor, susținând că animalul era bolnav și îl luase cu el la muncă pentru a-i putea administra tratamentul, iar cazul a fost închis.

Conform Legii 258/2013, pentru modificarea și completarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, abandonarea câinilor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la doi la cinci ani.

Potrivit normelor privind adopția, o persoană care ia un câine în îngrijire trebuie să îi asigure bunăstarea și protecția și să îl ducă anual la vaccinarea antirabică obligatorie. În cazul în care nu mai dorește acel câine, persoana care l-a luat trebuie să îl returneze ASPA. De asemenea, în cazul decesului animalului sau înstrăinării, adoptatorul trebuie să anunțe conducerea adăpostului de unde s-a făcut adopția, pentru a se înscrie noile date în baza privind efectivele canine din București, potrivit informațiilor de pe site-ul ASPA.

Măsura interzicerii adopțiilor de câini din adăposturile municipalității în cazul celor care nu respectă obligațiile după ce iau în grijă animalele a fost luată după ce cadavrul unei femeii, care prezenta urme de mușcături de câini, a fost descoperit joi, într-un parc din sectorul 2, situat între blocurile din zona Obor.

ASPA a ridicat nouă câini din parcul aflat în zona Obor, după ce acolo a fost găsit cadavrul femeii. Reprezentanții ASPA au precizat că patru dintre aceștia erau microcipați de Centrul Teritorial Veterinar Sector 2, doi erau ai Asociației „Cuțu, cuțu”, alți doi erau adoptați de o persoană fizică, iar unul nu figurează în nicio evidență.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se va întâmpla cu prețul carburanților în România de la sfârșitul lunii?!
Digi24
Reacția furioasă a lui Grindeanu după acuzațiile lui Ciucu: Se poate şi fără voi la guvernare. Plecaţi toți acasă!
Cancan.ro
Simona Halep și ,,Regele mezelurilor'', escapadă romantică la Mykonos. Fosta campioană și milionarul nu se mai ascund! Nu le stă rău deloc!
Prosport.ro
FOTO. A apărut într-un costum de baie neobișnuit și a fost făcută praf!
Adevarul
Ludovic Orban acuză o complicitate între Nicușor Dan și PSD: Social democrații făceau lobby pentru Tomac înainte de desemnarea oficială
Mediafax
Favorit SĂ-I IA LOCUL lui EUGEN TOMAC, primele declarații: ”Țara are nevoie să fie guvernată!”
Click
Dan Negru, dezamăgit de vacanța din Cipru: „Nu aș recomanda!” Ce spune însă despre Grecia?
Digi24
Trei familii de români, în violențele dezlănțuite în Belfast. Reacția MAE
Cancan.ro
Cresc pensiile cu 1.000 lei, de la 1 ianuarie 2027, pentru toți acești pensionari români. Cine se încadrează
Ce se întâmplă doctore
Prof. dr. Vlad Ciurea avertizează asupra alimentului care poate deveni periculos pe caniculă. „Creierului nu îi place”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia Striker, în probe pe străzile din București. Cum au reacționat oamenii când au văzut cel mai nou model Dacia
Descopera.ro
Unde a fost cea mai mare piață de sclavi din istoria omenirii?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Măi Bulă, soțul meu se întoarce într–o oră!
Descopera.ro
Telefonul a devenit vedeta din dormitor, avertizează un psihoterapeut