Prima pagină » Știri externe » E oficial: Republica Moldova a scăpat de vizele europene. CORESPONDENȚĂ GÂNDUL DIN BRUXELLES

E oficial: Republica Moldova a scăpat de vizele europene. CORESPONDENȚĂ GÂNDUL DIN BRUXELLES

EXCLUSIVITATE Gandul.info

De la sfârșitul acestei luni, cetățenii moldoveni nu vor mai avea nevoie de viză pentru zona Schengen. Ca urmare a propunerii Comisiei Europene, Parlamentul și Consiliul UE au făcut, joi, ultimul pas pentru adăugarea Republicii Moldova pe lista statelor țerțe a căror populație poate călători liber în acest spațiu, atât timp cât au un pașaport biometric și nu stau mai mult de 90 de zile într-un interval de șase luni.

Decizia privind eliminarea vizelor a fost semnată de către președintele Parlamentului European, Martin Schulz, și reprezentantul președinției rotative a Consiliului UE, grecul  Dimitris Kourkoulas, vicepriministru al Afacerilor Europene. Hotărârea a fost trimisă spre publicare, urmând să figureze în Jurnalul Oficial al UE în 8 aprilie. Prevederile ei vor intra în vigoare în 28 aprilie.

„De la sfârșitul lunii, cetățenii moldoveni care au un pașaport biometric nu vor mai avea nevoie de vize pentru călătorii de scurtă durată în spațiul Schengen. Este un mare succes și începutul unui nou capitol în relațiile noastre”, a comentat comisarul Malmström, lăudând efpruturile depuse, în ultimii ani, de autoritățile de la Chișinău, pentru a elimina vizele pentru moldoveni.

Concret, vecinii de peste Prut vor scăpa de vize pentru 26 (membre Schengen sau care urmează să fie membre, cum este cazul României) din cele 28 de state membre ale UE, cele două excepții find Marea Britanie și Irlanda.

 Mită la cel mai înalt nivel: „Am dat fiecare câte 3.000 de dolari.” Va fi scandalul anului?

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
Student francez în România, mană cerească pentru universități sau supapă de siguranță pentru sistemul medical francez
Mediafax
RUSIA a bombardat o CENTRALĂ ELECTRICĂ din Harkov, după ce Trump a anunțat armistițiu ENERGETIC
Click
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli