Prima pagină » Știri politice » Antonescu, despre PSD: I-am adus la guvernare și l-am făcut pe Ponta din mai nimic ditamai premierul

Antonescu, despre PSD: I-am adus la guvernare și l-am făcut pe Ponta din mai nimic ditamai premierul

Antonescu, despre PSD: I-am adus la guvernare și l-am făcut pe Ponta din mai nimic ditamai premierul
Antonescu spune că PSD a ajuns la guvernare doar pentru că a vrut PNL

În discursul susținut în fața a peste 500 de membri PNL din județul Buzău, liderul liberal Crin Antonescu a criticat în termeni extrem de duri PSD și conducerea formațiunii social-democrate, spunând că că „nu a învățat nimic din istoria propriului partid”, adăugând că, dacă nu ar fi avut sprijinul PNL, PSD nu ar fi ajuns niciodată la guvernare.
 

„Cu inima curată, cu bună-credință, ne-am dat mâna cu acest partid, cu PSD, în speranța că au învățat ceva din istoria ultimilor ani, că au un conducător și o echipă tânără care au învățat din istoria propriului partid, am sperat că după această perioadă a regimului Băsescu nimănui nu-i va mai da prin cap să facă tot ce au făcut oamenii lui Băsescu cu România. L-am făcut pe Ponta prim-ministru, fără noi nici PSD, și nici Ponta nu ar fi venit la guvernare. Ce a făcut PSD mai departe? Ce știau, nu au învățat nimic, nu au nici cel mai mic sentiment de corectitudine, de recunoștință față de niște oameni care i-au sprijinit când le era greu, când erau în opoziție, când erau nedreptățiți de regimul Băsescu. I-am adus la guvernare și l-am făcut pe Ponta din mai nimic ditamai prim-ministrul”, a declarat, la Buzău, președintele PNL, Crin Antonescu.

Liderul liberalilor a spus că a pornit în alianța cu PSD „cu inima deschisă”, iar șansa pe care USL i-o putea da României „se întâlnește la 20 – 30 de ani sau chiar mai mult”, însă totul s-ar fi destrămat pentru că „PSD nu a suportat existența unui PNL puternic”, iar „PNL trebuia să se transforme în văzul tuturor într- un PC un pic mai mare”.

Antonescu a mai declarat că din acest motiv USL s-a destrămat, iar PNL nu ar datora nimic foștilor săi colegi de alianță.

„Nu-mi pare rău că am făcut aceste lucruri, regimul Băsescu și cel al PDL, pe atunci unit, trebuiau înlăturate, nu mi pare rău că ne-am ținut cuvântul față de un partener politic, PSD, nu-mi pare rău că nu am avut gânduri ascunse, că am pornit cu inima deschisă și cu mâna întinsă pentru că am făcut astea pentru un viitor mai bun al României.(…) Dar, nu s-a putut pentru că oricâte a acceptat PNL, și a acceptat foarte multe din dorința de a fi împreună, s-a ajuns în punctul în care PSD ne-a arătat foarte clar că nu suportă existența unui PNL puternic, nu aveau de gând să respecte angajamentele luate împreună. PNL trebuia să se transforme într-un PC un pic mai mare, acest lucru nu ne-a convenit. Am încheiat alianța pe picior de egalitate, le-am dat credibilitate, am pus blazonul și istoria partidului. Nu le datorăm nimic, ne-am achitat de toate angajamentele față de ei. Nu avem dreptul să lăsăm un partid care este cel mai prestigios din istoria României să fie călcat în picioare de niște oameni care au dovedit că n au învățat nimic, fac tot ce făceau până-n 2004”, a spus Crin Antonescu.

Liderul liberalilor a adăugat că în acest moment PNL se află într-un moment în care „mulți îi cântă prohodul”.

„Ne aflăm într-un moment în care foarte mulți ne cântă prohodul, ne văicăresc anticipat și se străduiesc din răsputeri să ne arate cât de greu este pentru noi. Nu trebuie să ne arate nimeni asta pentru că o știm și suntem obișnuiți. Am fost singuri în opoziție în 2009, când domnul Ponta se hârjonea prin guvern cu Udrea, se hârjonea că era avocatul ei și al lui Cocoș, mai făceau un ban bun împreună”, a spus Antonescu.

În același context, Crin Antonescu, l-a criticat și pe Traian Băsescu, spunând că „a uitat că și PNL l-a făcut președinte”.

„Nu a suportat Băsescu gândul că PNL e puternic, deși și noi l-am făcut președinte, în 2004 am făcut un efort considerabil ca Băsescu e să câștige, ne am abătut până la ultimul om pentru a susține candidatul Traian Băsescu și l-am făcut președinte. N-a suportat că PNL are personalitatea sa, nu s-a lăsat fără a încerca zilnic să strângă de gât acest partid, să-l transforme într-un partid anexă al intențiilor și ambițiilor sale. Oricât de puternic a fost Băsescu, și oricâte lucruri a făcut, nu a reușit. PNL trăiește și e mai puternic ca atunci”, a mai spus Crin Antonescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PUTIN și Trump, convorbire de 90 de minute. Ce au discutat
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
Câți lei primește un profesor supraveghetor la Bacalaureat 2026, pe zi
Prosport.ro
Imagini unice: Gigi Becali, în șlapi, discută cu preoții cărora le-a dat un Bentley de peste 300.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Ne va distruge inteligența artificială? Ion Stoica, românul care controlează infrastructura AI globală, dărâmă mitul apocalipsei
Mediafax
TRUMP, în centrul atenției la summitul NATO. Ce STRATEGIE are Rutte
Click
Dieta care îl ține pe Leo Messi în formă la 39 de ani. Ce se găsește zilnic în farfuria lui și la ce alimente a renunțat
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Ramona Olaru, Cristina Ștefania și Lora au încins atmosfera. Top 25 dive care și-au etalat bijuteriile
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
S-ar putea că nu faci duș în mod corect: Iată 10 greșeli frecvente și cum afectează sănătatea!