Prima pagină » Știri » Astra Asigurări are sechestru asigurător pe bunuri până la suma de 93,9 milioane de lei, la cererea CNADNR

Astra Asigurări are sechestru asigurător pe bunuri până la suma de 93,9 milioane de lei, la cererea CNADNR

Astra Asigurări are sechestru asigurător pe bunuri până la suma de 93,9 milioane de lei, la cererea CNADNR
Astra are sechestru asigurător pe bunuri până la concurența sumei de 93,9 milioane de lei după ce Curtea de Apel București a respins apelul companiei la o sentință a Tribunalului București din luna decembrie, care a admis o cerere a CNADNR privind instituirea sechestrului.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a solicitat Tribunalului București, printr-o cerere depusă la 16 decembrie 2013, înființarea sechestrului aspura bunurilor Astra Asigurări, în baza unei polițe emise în favoarea Romstrade, companie aflată în insolvență, pentru realizarea unui tronson de autostradă.

„Admite în parte cererea de înființare a sechestrului asigurător formulată de creditoarea CNADNR în contradictoriu cu debitoarea Astra. Dispune înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitoarei până la concurența sumei de 93.930.037,02 lei. Fixează cauțiune în cuantum de 9.393.003 lei, ce urmează a fi achitată de creditoare în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii. Nedepunerea cauțiunii în termenul fixat de instanță atrage desființarea de drept a sechestrului asigurător (…) Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. (…) Pronunțată în ședință publică în data de 19 decembrie 2013”, se arată în sentința Tribunalului București.

Cinci zile mai târziu, Astra Asigurări a formulat apel la decizia tribunalului.

La 2 aprilie, Curtea de Apel a respins apelul asigurătorului ca nefondat.

„Respinge apelul ca nefondat. Definitivă”, se spune în sentință.

Într-un alt dosar, înregistrat în martie 2013, care are ca obiect „acțiune în constatare”, Tribunalul București a hotărât, la 6 decembrie 2013, obligarea Astrei la plata către CNADNR a sumei de 93,9 milioane de lei, cu titlu de garanție.

„Admite cererea de chemare în judecată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 93.930.037,02 lei, cu titlu de garanție. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 955.749,36 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică în data de 6 decembrie 2013”, se arată în sentința instanței.

În luna ianuarie a acestui an, Astra a făcut apel și, conform dateor disponibile pe pagina web Curții de Apel București, nu a fost programat încă un termen de judecată.

La solicitarea agenției MEDIAFAX, CNADNR nu a oferit detalii privind litigiul cu Astra Asigurări.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a instituit, la 18 februarie, procedura de redresare financiară prin administrare specială a Astra, a suspendat acționarii și conducerea și a numit firma KPMG Advisory ca administrator special.

Simultan cu introducerea administrării speciale, ASF a impus Astra o seri de măsuri, respectiv inventarierea dosarelor de daună înregistrate în evidențele societății de asigurare, în vederea evaluării daunelor reale și a stabilirii obligațiilor de plată față de creditorii de asigurări, luarea măsurilor necesare pentru calcularea corespunzătoare și în conformitate cu cerințele legale a rezervelor tehnice constituite de societate, interzicerea efectuării de investiții în valori mobiliare și imobiliare cu excepția plasamentelor în depozite bancare și titluri de stat sau certificate de trezorerie, precum și interzicerea înstrăinării bunurilor și/sau activelor societății de asigurare fără aprobarea prealabilă a ASF.

KPMG Advisory a anunțat, luni, că Astra trebuie să își majoreze în următoarele 12 luni capitalul social cu 490 milioane lei (110 milioane de euro), din care 70 milioane de lei într-o primă fază, pentru îmbunătățirea indicatorilor prudențiali ai companiei.

Controlat indirect de omul de afaceri Dan Adamescu, asigurătorul are în prezent un capital social de 192,7 milioane de lei.

Totodată, în scopul restabilirii sustenabile a indicatorilor prudențiali ai companiei, pe lângă majorarea capitalului social, administratorul special a identificat și necesitatea punerii în practică a unui set de măsuri care includ, fără limitare, soluționarea amiabilă a unui număr restrâns de litigii derivând din raporturi de asigurare, care au un impact semnificativ asupra indicatorilor prudențiali ai societății, precum și recuperarea, în condițiile legii, a anumitor împrumuturi acordate de societate și ajunse la scadență, cu impact semnificativ asupra indicatorilor prudențiali ai societății.

Acționarii Astra sunt The Nova Group Investments România SA – 72,68% și Epsilon Estate Provider SRL- 27,02%, alături de mai multe persoane fizice și juridice, cu o participație reprezentând 0,3% din capitalul social. The Nova Group Investments România și Epsilon Estate Provider sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.

Astra este liderul pieței de asigurări din România, cu subscrieri de peste 1 miliard de lei în 2012 și mai mult de patru milioane de clienți.

Piața asigurărilor generale și de viață a depășit 8 miliarde de lei în 2013.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Persoanele cu dublă cetățenie nu vor mai avea acces în Marea Britanie dacă nu prezintă pașaport britanic valabil
Digi24
Militarii NATO, învinși de ucraineni. Un exercițiu a arătat cum o echipă mică de operatori de drone a câștigat în fața aliaților
Cancan.ro
Un nou caz Iorgulescu? În ce țară ar fi fugit Victoraș Micula după ce a fost condamnat la închisoare!
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție rară în costum de baie
Adevarul
Maria Iordănescu, urmărită și pe stradă, și în local. Panică în vacanță pentru fiica lui Anghel Iordănescu
Mediafax
Președintele PSD București, Daniel Băluță: Privind în perspectivă, este normal să iau în calcul o candidatură pentru Capitală
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
De ce a ars femeia din mașina cuprinsă de flăcări în București, iar bărbatul a scăpat. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Zeci de tone pe apă: Cum sunt propulsate și plutesc blindatele militare amfibii
Descopera.ro
Cazul straniu al broaștelor care explodează. Ce s-a întâmplat în 2005 într-un oraș german?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Un coral verde strălucitor este primul caz raportat de bioluminescență într-o peșteră din adâncurile mării