Prima pagină » Știri » Patru foraje la 15 și 80 de metri, pe platforma de la Pungești, pentru monitorizarea calității apei

Patru foraje la 15 și 80 de metri, pe platforma de la Pungești, pentru monitorizarea calității apei

Patru foraje la 15 și 80 de metri, pe platforma de la Pungești, pentru monitorizarea calității apei
La Pungești se vor face patru foraje la 15 și 80 de metri pentru monitorizarea calității apei

Calitatea apei din subteranul platformei unde Chevron va executa lucrări de explorare a gazelor de șist în extravilanul localității vasluiene Siliștea – Pungești va fi monitorizată periodic de către compania care execută lucrările de foraj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În acest sens, compania a forat patru puțuri de 15 și 80 de metri adâncime, în fiecare colț al platformei pe care va fi ridicată, în perioada imediat următoare, sonda de explorare a gazelor de șist.

„În următoarele zile, înaintea începerii lucrărilor de foraj, vor fi prelevate probe de apă din toate cele patru puțuri, ulterior urmând a fi analizate în laboratoare acreditate. Astfel de prelevări se vor face lunar, în timpul forajului și după terminarea acestuia, pentru a se vedea dacă operațiunile nu afectează calitatea apelor. Așa după cum este prevăzut în acordul de mediu, toate rezultatele vor fi comunicate autorităților de mediu”, a declarat corespondentului MEDIAFAX managerul sitului deținut de compania Chevron la Siliștea – Pungești, George Orbu.

Execuția celor patru puțuri de monitorizare a calității apei s-a făcut cu acordul Administrației Bazinală de Apă „Prut – Bârlad”.

Explorarea efectivă a gazelor de șist în localitatea vasluiană Pungești va începe în două – trei săptămâni, au anunțat, marți, oficialii companiei Chevron.

Procesul de forare va dura până la 90 de zile, urmând ca specialiștii firmei angajată de Chevron să preleveze mostre de sol, care vor fi analizate în laboratoare, unde va fi evaluată capacitatea zăcământului, în funcție de care se va decide dacă este rentabilă și exploatarea gazelor de șist.

Compania Chevron a început lucrările de amenajare a suprafeței deținute în Siliștea – Pungești, pe care urmează să fie amplasată prima sondă de explorare a gazelor de șist în județul Vaslui, în data de 2 decembrie 2013.

După patru luni de activitate, lucrările de amenajare a platformei au fost finalizate, reprezentanții companiei susținând că au fost angajate 56 de persoane din județul Vaslui, din care 32 din comuna Pungești.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
X-Men: Marvel a anunțat actorul care îl va interpreta pe Mister Sinister