Prima pagină » Știri » Înotătorul Răzvan Tudosie, condamnat definitiv la cinci luni de închisoare cu suspendare

Înotătorul Răzvan Tudosie, condamnat definitiv la cinci luni de închisoare cu suspendare

Înotătorul Răzvan Tudosie, condamnat definitiv la cinci luni de închisoare cu suspendare
Înotătorul Răzvan Tudosie, condamnat la închisoare pentru trafic de droguri

Magistrații Curții de Apel Pitești l-au condamnat la cinci luni de închisoare cu un termen de încercare de cinci luni pe Tudosie, medaliat cu bronz în Singapore, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Curtea de Apel Pitești a redus astfel pedeapsa de un an și patru luni pronunțată de Tribunalul Argeș, menținând decizia instanței de fond privind suspendarea executării pedepsei. Tudosie a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de comercializarea substanțelor cu efect psihoactiv.

În același dosar au fost condamnați alți doi inculpați, trimiși în judecată pentru trafic de droguri.

Răzvan Tudosie a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT anul trecut, fiind acuzat că, împreună cu alte două persoane, aprovizionau zeci de consumatori din Pitești și din alte localități ale
județului Argeș cu cannabis și cu substanțe etnobotanice procurate din străinătate.

În acest dosar, Răzvan Tudosie a stat în arest preventiv de la 6 septembrie 2013 la 28 octombrie 2013.

Mihai Răzvan Tudosie a participat, în 2010, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Singapore, unde a câștigat bronzul în prob de 50 de metri bras.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cum au ajuns milioane de euro într-o pădure din Ungaria și care este legătura cu Viktor Orban?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...