Suspendarea urmăririi penale a președintelui, contestată la Parchet de avocatul senatorului Firea

Suspendarea urmăririi penale a președintelui, contestată la Parchet de avocatul senatorului Firea
Publicat: 24/04/2014, 15:04
Actualizat: 31/01/2019, 21:18

Lucian Bolcaș a declarat, după ce a depus contestația la Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, că a contestat ordonanța procurorului prin care s-a dispus suspendarea cercetărilor în cazul plângerii senatorului Gabriela Firea, precizând că această cale de atac este „o procedură normală”.

„Fiecare ordonanță este întemeiată, exprimă un punct de vedere al procurorului de caz și conține argumente juridice. Plângerea noastră combate argumentele procurorului și sunt sau nu sunt suficiente”, a arătat Bolcaș.

Avocatul a spus că o persoană cu funcție de conducere într-un stat trebuie să răspundă în fața legii la fel ca oricare altă persoană. Bolcaș a precizat că o persoană cu „imunitate absolută” se transformă în dictator, iar regimul în dictatură.

Lucian Bolcaș a menționat că „la mijloc este vorba de onoarea doamnei Firea, de onoarea instituției pe care o reprezintă, dar și de onoarea față de Constituție și față de statul democratic”.

Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție anunța, în 18 aprilie, că a dispus urmărirea penală pentru șantaj în urma plângerii formulate de Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, la care a fost conexată și sesizarea parlamentarilor, însă punerea în mișcare a acțiunii penale a fost suspendată, întrucât președintele are imunitate.

„În urma plângerii formulate de doamna Firea Gabriela (senator), la care a fost conexată și sesizarea semnată de mai mulți parlamentari, pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a constituit un dosar penal”, arăta PICCJ, într-un comunicat de presă remis agenției MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, procurorii au dispus, în 17 aprilie, începerea urmăririi penale cu privire la fapta sesizată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj.

Anchetatorii au constatat că în această cauză există un impediment legal temporar pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, vineri fiind dispusă, prin ordonanță, suspendarea urmăririi penale.

„S-a apreciat că, în conformitate cu dispozițiile art. 84 alin. 2 raportat la art. 96 alin. 1 din Constituție, Președintele României se bucură de imunitate”, a precizat Parchetul instanței supreme.

Articolul 84, alineatul 2 din Constituție prevede că „Președintele României se bucură de imunitate”.

Potrivit articolului 96, alineatul 1 din legea fundamentală, „Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună, cu votul a cel puțin două treimi din numărul deputaților și senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Președintelui României pentru înaltă trădare”.

Senatorul PSD Gabriela Firea a depus, în 16 aprilie, la Parchetul instnaței supreme, o plângere pe numele președintelui Traian Băsescu, pentru amenințare și șantaj.

În plus, 176 de parlamentari, în frunte cu Victor Ponta, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea și Ilie Sârbu, au semnat un denunț de șantaj împotriva președintelui Traian Băsescu, acesta fiind depus, în 17 aprilie, la Parchetul instanței supreme.

Premierul Victor Ponta a spus atunci că a semnat documentul și a precizat că gestul este determinat de amenințările pe care șeful statului le-a adus unui senator al României. Ponta a precizat că a fost primul care a semnat plângerea penală împotriva lui Traian Băsescu.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că nu a semnat plângerea penală împotriva președintelui Traian Băsescu, cum nu a făcut-o nici Kelemen Hunor sau Gabriel Oprea, dar asta nu înseamnă că ar fi complice al șefului statului, a cărui atitudine o consideră scandaloasă.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a precizat că sunt inacceptabile declarațiile președintelui Băsescu legate de Gabriela Firea și de soțul acesteia, dar că „de aici până la plângere penală e cale lungă, precizând că în grup nu s-a luat o decizie, fiecare fiind liber dacă dorește să semneze”.

Senatoarea PSD Gabriela Firea a reacționat, în 14 aprilie, la afirmațiile președintelui Traian Băsescu la adresa ei, afirmând că așteaptă cu interes reacțiile instituțiilor și ale ambasadelor statelor democratice față de acest „act flagrant de intimidare a unui senator”.

Firea preciza, într-o postare pe Facebook, că președintele Traian Băsescu i-a transmis,în seara zilei de 13 aprilie, într-o emisiune televizată, „un mesaj fără niciun echivoc” legat de activitatea ei în Comisia Călărași.

„Aștept cu interes reacțiile instituțiilor statului și ale ambasadelor statelor democratice față de acest act flagrant de intimidare a unui senator al României!”, afirmă Gabriela Firea, pe Facebook.

Președintele Traian Băsescu a declarat că atât el, cât și fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziția Parchetului privind terenul din comuna Nana și că senatorul PSD Gabriela Firea „mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa ce se întâmplă pe moșia soțului”.

Referindu-se la senatorul PSD Gabriela Firea, președintele a spus că și acum poate spune că aceasta este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist”. „Mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa ce se întâmplă pe moșia soțului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înțeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”, a spus Băsescu.

Președintele Traian Băsescu a mai declarat că senatorul PSD Gabriela Firea este „o șantajistă de profesie”.

„Nu e un atac la o femeie, e un atac la o santajistă care pretinde să fie respectatată ca senator al României, după ce a făcut bine școala turnătorului Felix”, a spus Băsescu.

Președintele Traian Băsescu a mai spus că îi recomandă premierului Victor Ponta să nu o ia pe „senatoarea șantajistă” Gabriela Firea ca purtător de cuvânt la alegeri pentru coaliție, pentru că aceasta poartă ghinion bărbatului despre care spune că vrea să îl protejeze.

Băsescu a ținut să amintească prestația Gabrielei Firea din campania pentru prezidențiale a lui Mugur Isărescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum încearcă Japonia, China și Coreea de Sud să-l lase pe Kim Jong Un fără...
INCREDIBIL! Belodedici a fost reținut de poliție, după niște evenimente ca în filme
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Tarom oferă bilete de avion gratuite pentru copii
„Familia secolului!” Emil Rengle și iubitul lui se țin de cuvânt și s-au pus pe...
Suferințele prin care a trecut soția lui Iosif Rotariu în ultimele luni: A ajuns să...
Afacerea de succes pornită de un maramureşean mutat de la oraş la ţară. Îşi vinde...
"L-aş omorî!" Mărturiile pline de durere ale părinților criminalului Mariei, fetița de 8 ani găsită...
Șocul cultural avut de o studentă africană din Marea Britanie când a venit în România:...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Descoperire MAJORĂ! Cei care fumează CANABIS sunt de 2 ori mai...
Traian Băsescu a anunțat în direct la TV. DECIZIE înainte de alegeri
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
EXCLUSIV! Feli Donose, dezvăluiri inedite despre al doilea copil: ”Las dorința de a adopta un...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Oamenii care locuiesc în apropiere de spații verzi au un psihic mai sănătos
×