Prima pagină » Știri » Răspunsul moldovenilor la întrebarea: Aderare la UE sau intrare în Uniunea Vamală

Răspunsul moldovenilor la întrebarea: Aderare la UE sau intrare în Uniunea Vamală

Răspunsul moldovenilor la întrebarea: Aderare la UE sau intrare în Uniunea Vamală
Ce ale cetățenii din Republica Moldova dintre UE sau Uniunea Vamală

Fiind puși în situația de a alege fie o opțiune, fie alta, cetățenii din Republica Moldova s-au divizat în două grupuri aproape egale. Astfel, 38 la sută s-au pronunțat pentru Uniunea Vamală și 35 la sută pentru Uniunea Europeană (în special populația tânără, cu un nivel înalt de studii și nivel socio-economic ridicat).

În același timp, în cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la UE, 44 la sută dintre persoanele intervievate ar vota pentru, iar 37 la sută împotrivă. Ponderea persoanelor care sunt împotriva aderării la UE înregistrează o tendință de creștere continuă în ultimii patru ani – de la 18 la sută în mai 2010, la 37 la sută în aprilie 2014.

În ceea ce privește eventuala aderare a R. Moldova la Uniunea Vamală, 45 la sută dintre persoanele intervievate s-au pronunțat pentru, în special minoritățile etnice, o descreștere semnificativă față de proporția de 57 la sută înregistrată în urmă cu doi ani.

Referitor la liberalizarea regimului de vize cu UE, 50 la sută dintre participanții la sondaj au răspuns că aceasta este importantă, iar alți 50 la sută au apreciat că nu este deloc importantă sau mai puțin importantă. De asemenea, 49 la sută dintre cei intervievați consideră că liberalizarea regimului de vize este rezultatul conjucturii externe, iar 35 la sută au răspuns că este meritul conducerii statului.

În privința Acordului de Asociere cu UE, 61 la sută dintre participanții la sondaj consideră că semnarea documentului este foarte importantă sau importantă pentru R. Moldova. Pe de altă parte, doar 41% dintre persoanele intervievate au spus că semnarea Acordului de Asociere va contribui la îmbunătățirea condițiilor de trai, iar alte 48 la sută consideră că va duce la înrăutățirea situației sau că nu va schimba nimic.

Totodată, sondajul arată o creștere a susținătorilor aderării R. Moldova la NATO – de la 15 la sută în mai 2012, la 19 la sută în prezent.

De asemena, integritatea teritorială a R. Moldova este foarte importantă pentru 69 la sută dintre persoanele intervievate, care spun că nu ar fi de acord cu alipirea regiunii separatiste transnistrene la Federația Rusă. În plus, 43 la sută spun că este mare riscul extinderii conflictului din Ucraina pe teritoriul R. Moldova. În același timp, 40 la sută ( în special minoritățile etnice) susțin decizia includerii peninsulei Crimeea în componența Rusiei, în timp ce doar 18 la sută ar susține repetarea aceluiași scenariu și în cazul Transnistriei.

La capitolul încredere în peronalitățile politice din alte țări, președintele rus Vladimir Putin rămâne pe primul loc – cu 62 la sută, dar în descreștere, față de 74 la sută în aprilie anul trecut. Liderul rus este urmat de cancelarul german Angela Merkel, cu 44 la sută, și de președintele României, Traian Băsescu, cu 35 la sută, la egalitate cu omologul său american, Barack Obama.

Sondajul „Barometrul de Opinie Publică” a fost realizat de Institutul de Politici Publice de la Chișinău în perioada 28 martie – 13 aprilie, pe un eșantion de 1.115 persoane de pe teritoriul R. Moldova (cu excepția regiunii transnistrene) și are o marjă de eroare de minus/plus 3 la sută.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
România, zgâlțâită de cutremure! Sofia Vicoveanca stă într-un bloc cu bulină roșie: „E pericol!” Avertismentul arhitectului Mihai Albu
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Deținerea unui câine ar putea avea efecte surprinzătoare asupra sănătății copiilor, indică un studiu