Prima pagină » Magazin » FOTO. Cum arată noua colegă de scenă a lui Vasile Muraru. ”L-am pierdut pe Nae în decembrie, dar mențin comedia adevărată”

FOTO. Cum arată noua colegă de scenă a lui Vasile Muraru. ”L-am pierdut pe Nae în decembrie, dar mențin comedia adevărată”

Vasile Muraru a reușit să treacă peste moartea bunului său prieten și partener de scenă timp de 40 de ani, Nae Lăzărescu, scrie yahoo.ro.

La patru luni după ce Nae Lăzărescu a murit, Vasile Muraru a revenit pe scenă, alături de o nouă parteneră, Valentina Fătu, colaboratoare a Teatrului ”Constantin Tănase”.

De Paște, Vasile Muraru a făcut senzație la TV alături de Valentina Fătu, așa cum făcea odată în cuplul memorabil cu Nae Lăzărescu.

”L-am pierdut pe Nae Lăzărescu în decembrie, dar mențin comedia adevărată, pentru că nu vreau să ajung în extrema vedetismului sau a prostului gust. Fac asta citind, în primul rând. Sunt un devorator de cărți de orice gen. Apoi, am avut nevoie de un partener de scenă și am găsit-o la noi la teatru pe Valentina Fătu, cu care am făcut ‘Chef de râs’, o ediție specială pentru a doua zi de Paște, care a fost cap de linie în topul audiențelor”, a declarat Vasile Muraru în presa mondenă.

În prezent, Vasile Muraru este director artistic și scrie texte de umor pentru Teatrul ”Constantin Tănase”, este jurat în cadrul unei emisiuni TV și scrie scenarii de publicitate la cerere. ”Mai am în plan o carte despre viața și cariera mea, iar la teatru lucrăm la un spectacol estival”, a mai spus Muraru.

Nae Lăzărescu a murit pe 19 decembrie 2013, din cauza cirozei. Cuplul de umoriști Nae Lăzărescu-Vasile Muraru era unul dintre cele mai cunoscute și apreciate din România, cei doi remarcându-se în 40 de ani de colaborare în special prin programele de Revelion.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia LOVEȘTE din nou. Piața motorinei tremură, iar Europa așteaptă impactul asupra prețurilor
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Rod Stewart se retrage. Când va avea ultimul concert?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!