DNA a pus sechestru pe două imobile ale „Baronului puilor”. Deputatul este acuzat că a cerut 70 de tone de carne pentru a le da cetățenilor în campanie

DNA a pus sechestru pe două imobile ale Baronului puilor. Deputatul este acuzat că a cerut 70 de tone de carne pentru a le da cetățenilor în campanie
Publicat: 29/04/2014, 15:08
Actualizat: 02/02/2019, 14:21

„La data de 25.04.2014, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combaterea infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus instituirea sechestrului și notarea ipotecară, până la concurența sumei de 485.500 lei, asupra a două imobile, ce aparțin inculpatului Popescu Florin Aurelian, situate în mun. Târgoviște, jud. Dâmbovița”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Deputatul Florin Popescu a fost citată să se prezinte marți la sediul Direcției Naționale Anticorupție, în dosarul în care este acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetățenilor în campania electorală din iunie 2012.

La ieșirea din sediul DNA, Florin Popescu a spus că anchetatorii l-au chemat pentru a-i aduce la cunoștință faptul că s-a instituit sechestru asigurător pe locuința lui dar și pe cea a părinților săi.

Popescu a mai spus că urmează să dea o declarație în acest caz, arătând că este la dispoziția anchetatorilor și că se va prezenta ori de câte ori va fi chemat.

DNA a cerut avizul Camerei Deputaților pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

„Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influența și autoritatea decurgând din funcția de președinte al organizației județene Dâmbovița a unui partid, i-a cerut administratorului unor societăți comerciale cantitatea de 50.000 – 60.000 pui grill (60 – 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetățenilor din județul Dâmbovița, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012”, a arătat DNA în cerere.

Deputații din Comisia juridică au respins, luni, cererea în cazul deputatului Florin Popescu.

Biroul Permanent al Camerei Deputaților a stabilit ca raportul Comisiei juridice privind încuviințarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu să fie discutat în plen marțea sau miercurea viitoare, iar votul să fie pe 7 mai.

Deputatul Florin Popescu a declarat, după ce Comisia juridică a respins cererea privind arestarea sa preventivă, că nu a mâncat nici măcar o aripă de pui și că acuzațiile se referă la trafic de influență, și nu la luare de mită.

„Vă dau cuvântul meu de onoare că nu am mâncat nici măcar o aripă de pui de acolo. (…) Mă acuză de trafic de influență, nu că am luat mită. Sunt două chestiuni diferite. Nu mă acuză că am luat mită. (…) Cei care au dat acest denunț sunt anchetați pentru evaziune fiscală ori, dacă interveneam, probabil că nu se ajungea aici”, a spus Popescu.

Deputatul Florin Popescu a fost și în 23 aprilie la DNA, el declarând atunci că procurorii îl acuză că ar fi cerut de la o firmă din Dâmbovița, în campania electorală din 2012, saci cu produse agricole, precizând că, „oricum, acestea nu sunt droguri”.

Direcția Națională Anticorupție anunța, în 23 aprilie, că procurorii Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Florin Aurelian Popescu, la data faptelor președinte al organizației Dâmbovița a unui partid politic, în prezent deputat, pentru infracțiunea prevăzută de articolul 13 din Legea 78/2000, și anume folosirea influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, pentru a nu se descoperi fapta de corupție, omul de afaceri de la care Florin Popescu ar fi cerut cele peste 70 de tone de pui a livrat produsele în pungi neinscripționate, dintr-un spațiu de depozitare închiriat și folosit de o societate comercială care nu îi aparținea omului de afaceri”.

Detaliile privind livrarea, transportul și locurile de descărcare a produselor au fost stabilite de Florin Popescu împreună cu o persoană, auditor financiar și cenzor la una dintre firmele omului de afaceri, la cererea acestuia din urmă, susțin anchetatorii.

Florin Popescu a fost lider al filialei PDL Dâmbovița și președinte al CJ Dâmbovița în mandatul 2008-2012. În decembrie 2012, Florin Popescu a obținut un mandat de deputat în Dâmbovița. La începutul lunii februarie 2014, Florin Popescu a demisionat din PDL, iar ulterior s-a înscris în PMP.

Deputatul Florin Popescu a anunțat că își suspendă activitatea în PMP până la clarificarea situației sale și că s-a retras și din lista de candidați ai acestei formațiuni la euroalegeri, precizând că se pune la dispoziția justiției și că nu este necesară cererea de arestare preventivă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat și-a adunat toate lozurile necâștigătoare cumpărate și a calculat câți bani a pierdut....
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău...
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la...
Florin Piersic, în stare gravă la spital! Detalii de ultimă oră
„Cât de eșuați suntem ca țară?” Oana Roman, reacție nervoasă în mediul online după ultima...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Gorghiu: Ministerul Justiţiei depune eforturi ca prinţul Paul să-şi execute pedeapsa în România
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
Florin Piersic, dus de urgență la spital! Marelui actor i s-a făcut rău în timpul...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Test de cultură generală. Ce înseamnă acronimul NASA?