Prima pagină » Știri » TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante știri de sâmbătă, 3 mai

TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante știri de sâmbătă, 3 mai

TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante știri de sâmbătă, 3 mai
Cele mai importante știri de sâmbătă, 3 mai.

Știri de interes public sau știri care au stârnit interesul publicului: la finalul fiecărei zile, editorii gândul vă propun TOP 5 ȘTIRI, o oglindă a știrilor de peste zi.

1. Lupte de stradă, sâmbătă, în orașul Kramatorsk, din estul Ucrainei, după o zi de sânge la Odesa, în care au murit peste 40 de persoane. Violențele, care au fost criticate azi în cele mai importante cancelarii occidentale, au fost organizate de președintele destituit Viktor Ianukovici, acuză Kievul. În același timp, Moscova susține că nu mai are nicio influență asupra separatiștilor, într-o încercare de a se delimita de acțiunile lor.

Situația din Ucraina, „care se agravează de la o zi la alta, reprezintă pentru România cea mai mare provocare de securitate din ultimii 20 de ani”, a declarat premierul Victor Ponta, cel care a anunțat anterior că va pune pe agenda următoarei ședințe a CSAT o analiză a capacității noastre de a-i susține pe moldoveni în contextul acestui conflict regional. Premierul Victor Ponta a făcut aceste declarații sâmbătă după-amiază, la Fabrica de Avioane din Craiova, unde le-a spus reprezentanților uzinei că, „deși ne paște un război”, vestea bună pentru ei este că vor avea comenzi. – Situația din Ucraina, la zi

2. În contextul în care piața construcțiilor, estimată la 9,6 miliarde de euro, nu dă semne de revenire, numărul de salariați din acest domeniu continuă să scadă. La finele anului trecut, doar 176.754 de persoane își câștigau salariile din lucrări de construcții, în scădere cu 3,3% față de anul anterior, reiese din datele de la Inspecția Muncii, centralizate de gândul. Vedeți care este situația meseriașilor din județe și care este județul din România care are în scriptele oficiale doar un singur zugrav.

3. Aventura extraordinară a actorului și sportivului Howard Dell, care a început să trăiască după ce medicii l-au anunțat sec: „Mai ai șase luni de viață”

4. Termopane, bețivi conformiști și gunoi. Scrisoarea unui „vamaiot bătrân” către tinerii din ziua de azi: „În Vama mea nu era așa!”

5. Județele Mehedinți, Gorj și Caraș-Severin vor fi duminică, între orele 01.00 și 11.00, sub avertizare cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii, iar alte 19 județe au fost atenționate cu cod galben, valabil de sâmbătă seara până luni dimineață. Detalii, AICI

ȘTIRI – ULTIMELE ȘTIRI și ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ, pe GÂNDUL.INFO

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EFECTUL austerității oarbe – România începe SĂ PIARDĂ viteză de convergență economică
Digi24
Ce va face PNL la propunerea de suspendare a lui Nicușor Dan. Răspunsul lui Ilie Bolojan
Cancan.ro
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
„Am mâncat parizer trei săptămâni după o zi de excursie”. Reportaj din județul unde vacanța e considerată o ironie
Mediafax
VESTE BUNĂ! Elevii care întârzie la BAC la Matematică sau Istorie din cauza furtunilor pot susține examenul la ora 13:00
Click
Ce diferență de vârstă este între Paula Chirilă și Dan Giuvelic: „L-am întrebat câți ani are și am zis aoleu”
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Magda Pălimariu, imagini spectaculoase din vacanța în Grecia. Prezentatoarea a cucerit fanii cu apariția în costum de baie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Starea de criză la pompă A EXPIRAT de astăzi. Cât costă ACUM litrul de motorină în România?
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Cea mai bună dietă pentru sănătatea creierului nu este cea la care v-ați putea gândi