Prima pagină » Știri » TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante știri de duminică, 4 mai

TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante știri de duminică, 4 mai

TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante știri de duminică, 4 mai
Cele mai importante știri de duminică, 4 mai.

Știri de interes public sau știri care au stârnit interesul publicului: la finalul fiecărei zile, editorii gândul vă propun TOP 5 ȘTIRI, o oglindă a știrilor de peste zi.

1. „Evenimentele de la Odesa se pot constitui în elementele de declanșare a unui război civil masiv”, a avertizat duminică președintele Traian Băsescu. După o discuție „cu parteneri din NATO”, președintele Traian Băsescu susține că situația din Ucraina se complică, iar „evenimentele de la Odesa devin periculoase”. El a adăugat că se „constată” un „dialog ineficient” între Moscova și Washington” care „nu va duce nicăieri, ba dimpotrivă va netezi drumul spre un război civil”.

2. Zeci de gospodării din Mehedinți și Dolj au fost inundate, după ploile torențiale de duminică. Județele Mehedinți, Gorj și Caraș Severin au fost sub cod portocaliu de averse și vijelii, în timp ce pentru alte 19 meteorologii au emis o atenționare de cod galben. În județele amintite, dar și în Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova va continua să plouă până luni seara, existând riscul alunecărilor de teren.

3. Fundația Creștină „George Becali” a anunțat că va acoperi costurile necesare operației lui Leo Iorga. Fostul solist al formației Compact va fi supus unei intervenții chirurgicale pentru extirparea unei tumori canceroase la creier.

4. Cine face curățenie după turiștii care și-au petrecut vacanța de 1 Mai la iarbă verde. Zeci de mii de oameni lucrează în România ca femei de serviciu și gunoieri. La nivel național, numărul de gunoieri, respectiv de persoane care se ocupă de colectarea deșeurilor nepericuloase (caen 3811) a scăzut în 2013 cu 1,3%, de la 32.354 de persoane, la 31.933 de salariați, reiese din datele Inspecției Muncii, centralizate de gândul.

5. Surpriză în cazul avionului dispărut. Discuțiile dintre membrii echipajului avionului dispărut în urmă cu 56 de zile și turnul de control, publicate de autoritățile din Malaysia, au fost modificate în prealabil, susțin mai mulți experți americani.

ȘTIRI – ULTIMELE ȘTIRI și ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ, pe GÂNDUL.INFO

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Psihologii sunt de acord că persoanele cărora nu le place să vorbească dimineața au aceste caracteristici
Digi24
România a pierdut procesul cu compania farmaceutică Pfizer și este obligată să plătească 600 de milioane de euro
Cancan.ro
Meteorologii, în alertă: Un val uriaș de praf african a intrat în Europa. Când ajunge în România ⬇️
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
„Al treilea front”. China reînvie capacitățile militare ale lui Mao
Mediafax
Consumul de gaze din această iarnă a fost cu 4% mai mare decât media ultimilor trei ani. Cât a rămas în depozite la finalul sezonului de extracție – Datele oficiale ale Transgaz
Click
Urmează două săptămâni de succes pentru trei zodii. Acești nativi au parte de reușita vieții lor
Digi24
Greg Bovino, șeful grănicerilor SUA, a ieșit la pensie cu tot cu parolele de la conturile de social media ale instituției
Cancan.ro
Zodia feminină care va primi inelul de logodnă în aprilie 2026, potrivit celebrei Cristina Demetrescu
Ce se întâmplă doctore
Imagini uitate cu Ramona Olaru în tinerețe, când nu era celebră! Nimeni nu a mai recunoscut-o în aceste fotografii
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Carburanții, ieftiniți agresiv. Motorina a ajuns la sub 10 lei/litru
Descopera.ro
Lansarea Artemis 2 are loc astăzi! Tot ce trebuie să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Un implant mai mic decât un bob de sare îți poate citi creierul în timp real