Prima pagină » Economic » Ce riscă persoanele care nu își declară veniturile la Fisc până pe 26 mai

Ce riscă persoanele care nu își declară veniturile la Fisc până pe 26 mai

Ce riscă persoanele care nu își declară veniturile la Fisc până pe 26 mai
Persoanele fizice care au realizat venituri din activități independente, cedarea folosinței bunurilor, silvicultură și piscicultură au obligația să completeze și să depună formularul 200 - "Declarație privind veniturile realizate din România", până la data de 26 mai 2014, pentru veniturile realizate în anul 2013. Depunerea declarației privind veniturile după această dată se sancționează cu amendă cuprinsă între 50 și 500 lei, potrivit ANAF.

Declarația trebuie depusă și de persoanele care au realizat venituri din cultivarea produselor agricole vegetale, exploatarea plantațiilor viticole, pomicole, arbuștilor fructiferi, creșterea și exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală.

Și veniturile obținute din transferul titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise, precum și din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract trebuie declarate de persoanele fizice.

Formularul se depune în format hârtie direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poștal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire precum și on-line, în situația în care contribuabilii au un certificat digital calificat.

Formularul 200 se poate obține de la sediul unităților fiscale sau poate fi descărcat de pe site-ul ANAF.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Rugăciunea pentru momentele de cumpănă. Rostește-o zilnic timp de o lună și caută liniștea sufletească
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ziua în care Uniunea Sovietică a făcut istorie cu două căţeluşe: Belka şi Strelka