Prima pagină » Știri » Nicolae Mischie, fostul președinte CJ Gorj, condamnat pentru mită și trafic de influență, a fost eliberat condiționat

Nicolae Mischie, fostul președinte CJ Gorj, condamnat pentru mită și trafic de influență, a fost eliberat condiționat

Nicolae Mischie, fostul președinte CJ Gorj, condamnat pentru mită și trafic de influență, a fost eliberat condiționat
Fostul președinte al Consiliului Județean Gorj Nicolae Mischie, încarcerat în 18 martie 2013 după ce a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență, a fost eliberat condiționat, vineri, în baza unei decizii a Tribunalului Gorj.

Tribunalul Gorj a admis, vineri, cererea de eliberare condiționată formulată de fostul președinte al PSD Gorj Nicolae Mischie.

„Admite cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul Mischie Nicolae. Dispune liberarea condiționată a condamnatului Mischie Nicolae aflat în executarea pedepsei de patru ani închisoare. Definitivă”, se arată în decizia Tribunalului Gorj.

Tribunalul Gorj a admis, astfel, o contestație depusă de Mischie la o decizie din 6 mai a Judecătoriei Târgu Jiu, prin care i se respingea eliberarea condiționată.

La scurt timp de la pronunțarea instanței, Nicolae Mischie a fost pus în libertate, el fiind așteptat, la ieșirea din Penitenciarul Târgu Jiu, de către soția sa și de alte câteva rude și prieteni.

Mischie le-a declarat jurnaliștilor, la ieșirea din penitenciar, că, în opinia sa, prin decizia Tribunalului Gorj i s-a făcut dreptate.

„Astăzi da, parțial da, s-a făcut dreptate. La Judecătorie a judecat cineva care nu a știut ce-i legea (…) Sunt liber, după ce am fost ascuns pe nedrept de cei care au fost ascunși și s-au ascuns singuri înaintea mea și cu asta, toate bine”, a afirmat Mischie.

În perioada de un an și două luni în care a stat în penitenciar, Nicolae Mischie a scris două cărți, fiind recompensat cu reducerea pedepsei cu 102 zile, ceea ce a permis punerea sa în libertate. Mischie ar fi fost eliberat, în mod normal, în luna iulie, când s-ar fi împlinit termenul de executare a unei treimi din pedeapsă, în condițiile în care are peste 60 de ani.

Nicolae Mischie a fost încarcerat în 18 martie 2013, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență, instanța supremă menținând astfel decizia luată anterior de Curtea de Apel Timișoara.

Procesul de corupție al fostului lider al PSD Gorj Nicolae Mischie, fost șef al CJ Gorj, în care acesta fusese condamnat de Curtea de Apel Timișoara la patru ani de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență, s-a rejudecat la această instanță în urma unei decizii din 3 martie 2011 a ICCJ, prin care a fost casată sentința anterioară.

Mischie a fost anchetat în 2004 și trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție pentru că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Gorj, i-ar fi cerut omului de afaceri Clement Mocanu să îi renoveze vila din Târgu Jiu, moștenită de la o mătușă, în schimbul facilitării accesului acestuia la o serie de contracte cu unitățile din minerit și energie. Mocanu s-a autodenunțat în 2004.

Instanța stabilea ca Mocanu să primească despăgubiri de 325.000 de lei pentru lucrările făcute la casa lui Mischie.

Nicolae Mischie a avut și o sentință definitivă și irevocabilă, de un an de închisoare cu suspendare, care a fost contopită atât la Tribunalul Gorj, cât și la Curtea de Apel Timișoara cu pedeapsa de patru ani de închisoare. Pedeapsa respectivă i-a fost dată lui Mischie într-un alt dosar, în care acesta a fost judecat pentru că ar fi introdus în țară o armă de vânătoare pe care nu a declarat-o la vamă, după o vizită oficială făcută în Elveția, în 1997.

Mischie a fost președinte al Consiliului Județean Gorj între anii 1996 și 2004, perioadă în care a condus și filiala județeană a PSD. Anterior el a fost deputat de Gorj, în anul 2008 încercând, fără succes, să candideze pentru un nou mandat în Colegiul 6 din Târgu Jiu, colegiu câștigat apoi de Victor Ponta.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Moș Nicolae se apropie: copiii își pregătesc ghetuțele. Tradițiile și obiceiurile dedicate Sfântului Nicolae
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
O ucraineancă dată dispărută a fost găsită în mansarda unui român. Ce au declarat cei doi poliției: „Ea a fost cea care a organizat totul”
Mediafax
Horoscop 6 decembrie 2025: Zodiile care pot face pași importanți în iubire, la muncă sau în decizii personale
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
VIDEO Trump vrea ca strategia de securitate a SUA să fie valabilă în toată lumea. Europa, în „declin civilizațional”, pusă pe planul do
Cancan.ro
Nuntă surpriză în Guvernul României. Premierul Ilie Bolojan s-ar fi căsătorit în secret
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Dispariția sufrageriei. Cum trăiesc tinerii fără spații comune și ce pierd odată cu ele