Prima pagină » Știri » Bucureștenii pot să-și facă acte de identitate în acest weekend

Bucureștenii pot să-și facă acte de identitate în acest weekend

Bucureștenii pot să-și facă acte de identitate în acest weekend
Programul de lucru al serviciilor de evidență a persoanelor din municipiul București a fost prelungit sâmbătă, între orele 08.00 și 16.00, și duminică, între orele 08.00 și 21.00, pentru eliberarea actelor de identitate, în contextul alegerilor europarlamentare, informează Primăria Capitalei.

Persoanele care au cărți de identitate expirate, deteriorate sau și-au pierdut aceste acte pot merge să solicite un nou document la birourile Direcției Publice de Evidența Persoanei și Stare Civilă din fiecare sector, care vor avea program sâmbătă între orele 8.00 și 16.00, iar duminică, în ziua alegerilor europarlamentare, între orele 8.00 și 21.00.

Solicitanții vor primi noile cărți de identitate în ziua în care depun cererea.

Cartea de identitate se întocmește și se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei și a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetățeniei române și a domiciliului.

Costul producerii și eliberării cărții de identitate este de șapte lei și se achită la ghișeele birourilor de evidență a persoanelor din sectoarele 1, 3 și 6, unitățile CEC Bank în Sectorul 5, la oficiile poștale în sectorul 2 și 4 sau ghișeele direcțiilor de impozite și taxe locale pentru Sectorul 4.

În cazul în care nu pot fi prezentate anumite documente (certificate de stare civilă, dovezi cu privire la domiciliu, etc.), se va elibera carte de identitate provizorie, caz în care se vor depune și trei fotografii 3/4 cm și taxa de 1 leu, achitată în aceleași unități.

Pentru eliberarea unui nou act de identitate (carte de identitate sau carte de identitate provizorie) ca urmare a expirării termenului de valabilitate, pierderii, furtului, deteriorării sau distrugerii actului de identitate, cetățenii vor prezenta și un timbru fiscal în valoare de 5 lei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă la Kiev: cea mai importantă armă împotriva Rusiei a rămas fără muniție
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
„Fac pariu că o să legalizeze drogurile”
Click
Ce l-a surprins pe românul care a ajuns în cel mai mare oraș fantomă din lume. „100 MILIARDE $ aruncați pe geam”
Digi24
Un elvețian a intrat în România cu o mașină de 200.000 de euro. Polițiștii de frontieră l-au urmărit și i-au confiscat-o
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cristiano Ronaldo și Georgina Rodríguez au semnat un contract prenupțial. Ce se întâmplă cu averea lor în cazul unui divorț
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cine este tânăra din România care și-a făcut loc printre piloții Campionatului European de Raliuri
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
O cauză ascunsă a îmbătrânirii ar putea începe chiar în oasele noastre