Prima pagină » Magazin » FOTO. Aceștia sunt cei mai vechi pantaloni din lume

FOTO. Aceștia sunt cei mai vechi pantaloni din lume

Cei mai vechi pantaloni din lume au aproximativ 3.300 de ani. Au fost descoperiți într-un cimitir din Yanghai, depresiunea Tarim, China.

Cei mai vechi pantaloni din lume datează de acum aproximativ 3.300 de ani și au fost „inventați” de nomazii din vestul Chinei. Acest lucru a ieșit la iveală după ce o echipă de arheologi de la Institutul de Arheologie din Berlin au descoperit într-un cimitir din Yanghai, depresiunea Tarim, cadavrele a doi bărbați ce purtau aceste obiecte vestimentare – cele mai vechi de până acum, scrie Business Insider.

Pantalonii, realizați din lână, cu diverse decorații aplicate sau pictate, au fost confecționați la început pentru păstorii care călăreau foarte mult. Ei aveau menirea de a le proteja corpul, dar erau utili și pentru că le permite să se miște mai ușor.

„(…) Pantalonii au fost aduși în bazinul Tarim de călăreți”, a precizat Victor Mair, de la Universitatea din Pennsylvania.

Anterior, europenii și asiaticii purtau robe, tunici sau togi, așa cum s-a observat odată cu descoperirea mumiei Otzi, „omul zăpezilor”, veche de aproximativ 5.300 de ani.

FOTO: Business Insider

Climatul umed și verile foarte călduroase au contribuit la mumificarea cadavrelor, a hainelor acestora și a altor materiale organice descoperite în cimitirul din China. Peste 500 de cadavre au fost excavate din anul 1970 și până în prezent, precizează sursa citată.

În luna mai a acestui an, o mumie veche de 2.600 de ani a fost descoperită în depresiunea Tarim. Și aceasta purta pantaloni din lână.

Călăritul a început să fie practicat în urmă cu 3.400 de ani, a precizat Victor Mair, astfel că și pantalonii au apărut la scurt timp după acest moment.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Record de ploaie în Tokyo. De cât timp nu se închid norii?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!