Prima pagină » Sport » Virginia Ruzici, singura câștigătoare din România a unui turneu de Grand Slam: „Simona Halep ne va surprinde „

Virginia Ruzici, singura câștigătoare din România a unui turneu de Grand Slam: „Simona Halep ne va surprinde „

Virginia Ruzici, singura câștigătoare din România a unui turneu de Grand Slam: „Simona Halep ne va surprinde
Ruzici: "Simona Halep ne va surprinde jucând cel mai bun tenis din carieră"

„Șarapova, care are o experiență deosebită, care a câștigat deja patru titluri de Grand Slam, pe hârtie, este favorita acestui turneu, deși Simona este cap de serie numărul patru. Însă eu cred că Simona va juca cel mai bun tenis al carierei și ne va surprinde”, a afirmat Ruzici, pentru Dolce Sport.

Ea crede că Halep este avantajată de faptul că a mai întâlnit-o recent pe Șarapova, în finala turneului de la Madrid, deoarece a putut să-i cunoască jocul sportivei din Rusia, chiar dacă a pierdut în fața ei. „Cred că finala pierdută la Madrid îi va folosi, și-a dat seama că este foarte aproape, a câștigat primul set cu 6-1 în fața Șarapovei, este bine că a avut ocazia să o întâlnească într-un moment foarte important, într-un turneu foarte important și sunt sigură că ea va da totul, va fi mai proaspătă decât Șarapova și are șansele ei”, a spus spus fosta jucătoare, care are în palmares un titlu (1978) și o finală la Roland Garros (1980).

Virginia Ruzici mai spune că Simona Halep își dorește foarte mult să câștige partida de sâmbătă, care i-ar aduce în palmares un trofeu mult râvnit de toți jucătorii de tenis din România. „Simona este impresionantă. Deja de la începutul turneului a putut gestiona o anumită nervozitate și își dorește mult acest turneu, este visul ei și iat-o ajunsă în finală câștigând fiecare meci în două seturi. Au trebuit mulți ani (n.r – ca o româncă să ajungă în finală la Roland Garros), dar știam că într-o zi se va întâmpla. Pentur mine a fost deosebit, un moment extraordinar și eu îmi doream același lucru ca Simona. Câștigarea Roland Garros-ului, pentru noi românii, este lucrul cel mai important în carieră pentru că am crescut pe zgură. Deși Simona joacă foarte bine și pe celelalte suprafețe, zgura este supafața ei favorită și acesta este turneul pe care și-l dorește în primul rând”, a adăugat ea.

Ruzici explică faptul că a ales să fie managerul Simonei Halep după ce a văzut-o jucând și câștigând finala probei feminine de simplu-juniori de la Roland Garros. „Am ales să fiu managerul ei pentru că m-a impresionat acum șase ani, când a câștigat Roland Garros la juniori, am văzut în ea un potențial deosebit, mi-a plăcut în primul rând talentul ei, calitățile ei fizice naturale și faptul că are un tenis atipic față de celalte jucătoare, curentul actual fiind un stil de joc bazat mai mult pe forță”, a precizat Virginia Ruzici.

Simona Halep, locul 4 WTA și cap de serie numărul 4, și Maria Șarapova, locul 8 WTA și cap de serie numărul 7, își vor disputa finala turneului de Grand Slam de la Roland Garros, sâmbătă, de la ora 16.00, pe arena centrală Philippe Chatrier.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Cartofii „fierb” în pământ, în Asia. Val de căldură record