Prima pagină » Magazin » AVERTIZAREA CERCETĂTORILOR. Un asteroid de mari dimensiuni, supranumit „Bestia”, trece pe lângă Terra

AVERTIZAREA CERCETĂTORILOR. Un asteroid de mari dimensiuni, supranumit „Bestia”, trece pe lângă Terra

AVERTIZAREA CERCETĂTORILOR. Un asteroid de mari dimensiuni, supranumit
Un asteroid de mari dimensiuni, supranumit "Bestia", va trece duminică pe lângă Terra

Cu un diametru de peste 304 metri, acest asteroid, care a primit denumirea științifică „2014 HQ124”, ar putea să provoace o explozie de câteva megatone, ce ar distruge un oraș de mari dimensiuni, dacă s-ar ciocni cu Terra.

Cercetătorii afirmă că „The Beast” va trece la o distanță de circa 1,6 milioane de kilometri de Terra. Această distanță este de aproximativ trei ori mai mare decât distanța dintre Pământ și Lună.

„Există zero șanse de impact”, a declarat Don Yeomans, directorul programului Near-Earth Object implementat de NASA la Jet Propulsion Laboratory din orașul californian Pasadena.

„De fapt, e ceva aproape comun ca astfel de asteroizi să treacă pe lângă Terra. Obiecte la fel de mari precum 2014 HQ124 trec la fel de aproape de Pământ la fiecare câțiva ani”, a adăugat cercetătorul american.

Oamenii de știință de la NASA spun că asteroidul a fost descoperit pe 23 aprilie și că acesta este de cel puțin 10 ori mai mare decât acela a cărui explozie a rănit câteva mii de persoane în 2013 în orașul siberian Celiabinsk.

„The Beast” a fost descoperit de NEOWISE (Wide-Field Infrared Survey Explorer), un telescop spațial lansat de NASA cu misiunea de a monitoriza cometele și asteroizii care ajung în apropiere de Terra.

Asteroidul călătorește prin spațiu cu o viteză de 50.400 de kilometri pe oră și a fost inclus de NASA în categoria „Asteroizi potențial riscanți”. Această categorie include asteroizi cu diametre mai mari de 140 de metri și care se apropie la distanțe mai mici de 7,4 milioane de kilometri de Terra.

În prezent, această categorie include 1.484 de asteroizi cunoscuți, însă niciunul dintre ei nu prezintă un risc semnificativ de coliziune cu Terra în viitorul apropiat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
David Popovici, de neoprit! Aur european la 100 m liber și record al competiției
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
Mediafax
Fenomen SPECTACULOS astăzi! Eclipsa de Soare poate fi observată din România. Care sunt cele mai bune locuri
Click
România, zgâlțâită de cutremure! Sofia Vicoveanca stă într-un bloc cu bulină roșie: „E pericol!” Avertismentul arhitectului Mihai Albu
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Deținerea unui câine ar putea avea efecte surprinzătoare asupra sănătății copiilor, indică un studiu