Aproape 1.000 DE TURIȘTI ROMÂNI, BLOCAȚI în Albena din cauza inundațiilor. Ministrul pentru turism a plecat de urgență în Bulgaria

Publicat: 21/06/2014, 17:18
Actualizat: 29/07/2014, 17:13

UPDATE Un grup de lucru din care fac parte reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și ai Ministerului Afacerilor Externe (MAE) a fost constituit la Guvern pentru a urmări situația românilor din zonele afectate de inundații din Bulgaria și a interveni la nevoie, a declarat Raed Arafat.

Secretarul de stat din MAI Raed Arafat a precizat că un atașat al MAI și unul al MAE sunt pe drum către litoralul bulgăresc, afectat de inundații, unde s-ar afla aproximativ 1.000 de români, potrivit informațiilor MAE furnizate la solicitarea MEDIAFAX.

UPDATE Starea de urgență a fost anulată în localitățile afectate de inundații din regiunea Veliko Tărnovo

Starea de urgență instituită în toate localitățile afectate de inundații în regiunea Veliko Tărnovo a fost anulată, a anunțat guvernatorul regional Gheorghi Racev, citat de presa bulgară.

UPDATE Bilanțul victimelor inundațiilor de la Varna a ajuns la 11 morți

Bilanțul victimelor inundațiilor din portul Varna a ajuns la 11 morți, după ce o nouă victimă a fost găsită în naptea de vineri spre sâmbătă într-un canal de sub un pod în cartierul Asparuhov, relatează site-ul Novinite.com.

UPDATE Aproximativ 1.200 de turiști, evacuați de la Albena din cauza riscului unor inundații

Aproximativ 1.200 de turiști din stațiunea bulgărească Albena, la Marea Neagră, au fost evacuați din hoteluri aflate în apropiere de Balata, din cauza riscului unor inundații prin revărsarea râului Batovska, relatează site-ul Novinite.com.

UPDATE Zi națională de doliu pe 23 iunie în Bulgaria, pentru victimele inundațiilor din Varna

Consiliul de Miniștri din Bulgaria a declarat zi națională de doliu data de 23 iunie, în memoria victimelor inundațiilor din orașul Varna de la Marea Neagră, relatează site-ul Novinite.com.

VIDEO: Radu Gaitan

Ambasada României de la Sofia estimează, pe baza apelurilor telefonice, că numărul românilor afectații de inundațiile de pe litoralul bulgăresc este de aproximativ 1.000 de persoane, a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, Ministerul de Externe.

„Ambasada României la Sofia a fost contactată de mai mulți cetățeni români aflați pe litoralul bulgăresc care au prezentat situația dificilă în care se află în stațiunea Albena, care a fost cea mai afectată de inundații. Nu există date oficiale privind numărul turiștilor români aflați în această stațiune, însă după estimările misiunii diplomatice, efectuate pe baza apelurilor telefonice, numărul acestora ar putea fi de aproximativ 1.000 de persoane”, se arată în răspunsul MAE.

Potrivit Ministerului de Externe, din datele obținute de la autoritățile bulgare rezultă că printre victime nu sunt cetățeni români.

Un reprezentant al ambasadei (consulul onorific al României la Burgas) se află deja la fața locului pentru acordarea asistenței consulare cetățenilor români din Albena, urmând ca alți doi reprezentanti ai misiunii diplomatice să ajungă în cel mai scurt timp.

MAE îi informează pe cetățenii români aflați în situații deosebite în stațiunile bulgăresti afectate de recentele inundații pot apela telefonul de urgență al ambasadei: 00359 879 440 758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să manifeste prudență dacă se află sau se deplasează pe teritoriul Bulgariei și să consulte site-urile de specialitate și pagina de internet www.mae.ro pentru informații actualizate.

10 oameni au murit, românii NU sunt printre victime

În ultimele două zile, orașul bulgar Varna și alte localități din Bulgaria, între care și stațiunea Albena, au fost grav afectate de inundațiile puternice care s-au înregistrat în zonă în urma ploilor toernțiale și a scurgerilor de pe versanți, cel puțin zece persoane pierzăndu-și viața din cauza apelor revărsate.

Potrivit Elizei Panait, o turistă din Buzău surprinsă de inundații în stațiunea Albena, în timpul unui sejur la un hotel, în regim all inclusiv, românii au fost abandonați de către autoritățile bulgare, după ce hotelul respectivși alte cinci unități hoteliere din zonă, au fost afectate de inundații. Panait a spus că în zonă ar fi zeci de români, mulți dintre ei cu mașinile distruse de apă și mâl, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Panait a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că mulți dintre turiștii români aflați în Albena nu pot părăsi stațiunea, iar autoritățile nu îi ajută cu nimic. Panait spune că turiștii au cerut autorităților, contra cost, o platformă pe care să-și urce mașinile și cu care să poată părăsi zona afectată de inundații, însă au fost refuzați.

„Nu a venit nimeni să vorbească cu noi, să ne spună dacă putem ieși din hotel, sunt români disperați, care nu pot pleca de aici. Sunt mulți români aici, sunt copii, situația e disperară, s-a rupt și faleza, restaurantul este distrus. Sunt buzoieni care nu pot pleca pentru că au mașinile acoperite cu apă, au autoturismele distruse de mâlul care a intrat până la scaune, a fost apă de un metru și 20 de centimetri, iar bulgarii și-au bătut joc de noi”, a declarat Eliza Panait, turistă din Albena.

Sursa citată a adăugat că inundațiile au cuprins zona după ploile abundente care s-au înregistrat în noaptea de joi spre vineri. Apa și aluviunile care s-au revărsat din pădure, dar și dintr-un râu care s-ar afla în zonă au distrus mașinile turiștilor, restaurantele aflate la subsolurile hotelurilor, un hotel fiind rupt în două, iar turiștii fiind evacuați.

”Niciodată nu am fost într-o astfel de situație. Armata s-a mobilizat exemplar, la nici două ore ministrul lor venise aici”, a declarat pentru desteptarea.ro unul dintre turiștii români, Radu Gaitan. Potrivit acestuia,situația a revenit ”cât de cât la normal”, dar că în Albena nu se poate intra decât cu mașinile armatei.

Turiștii români susțin că nu li s-a mai servit masa, deși sunt în regim all inclusiv, ei primind în ultimele ore doar câte un sandviș, câte un croissant și câte o sticlă de jumătate de litru cu apă.

„E o tragedie. Am avut noroc că seara am intrat într-o parcare unde locul era mai sus. Ne-a intrat apă până la scaune, suntem cu mâlul în mașină, la ceilalți mașinile sunt acoperite de ape. Totul s-a întâmplat vineri dimineață. Începuse să plouă de joi dimineață, ne-a plouat pe telefoane, pe tot, dar nu ne-am imaginat ce o să descoperim vineri dimineață la trezire. Vineri dimineață, hotelul de lângă noi s-a rupt în două, au făcut evacuări cu elicopterul. Duminică, ni se termina sejurul, am reușit să plecăm în această dimineață, cu chiu cu vai, dar sunt români care nu pot pleca, au mașinile distruse, sunt mașini acoperite de ape, se văd doar lunetele și acoperișurileacestora”, a spus turista.

Femeia a reclamat că autoritățile bulgare nu îi ajută pe români, în timp ce echipajele de salvare i-au evacuat cu prioritate pe cetățenii ruși și germani, în timp ce românii nu au știut că se fac evacuări, ei fiind cei care au scos apa de pe holul hotelului după ce personalul a plecat, rămânând doar managerul de hotel.

„Nimeni dintre autorități nu ne-a ajutat. A fost ca la război, nu știam că se fac evacuări, nu ni s-a spus, au evacuat doar ruși și nemți, noi ne-am gândit că li se termină sejurul, dar de fapt îi evacuau. Noi stăteam ca proștii, suntem de la Buzău numai pe care îi știm noi 15 oameni, inclusiv copii, noi am plecat, suntem două mașini care am reușit să plecăm, însă sunt rămași în urmă mulți români care nu pot părăsi zona, sunt sinistrați. La un moment dat, făceau evacuări cu camionul de armată, se stătea la rând care apucă să fie evacuat. Am cerut o platformă de la Constanța, dar nu ni s-a permis pentru că nu ar permite Poliția, nu a stat nimeni de vorbă cu noi, pompierii au râs de noi, au plecat la noroc, apele nu s-au retras și îngrozitor este că începuse iar să plouă”, a povestit Panait.

Femeia a mai spus că în ultimele 24 de ore turiștii care nu au fost evacuați au primit foarte puțină mâncare.

„Ieri (n.r. – vineri) ne-au dat un sandviș cu o jumate de felie de parizer, o roșie, un sfert de castravete, o jumătate de litru de apă în sticle folosite, nu îmbuteliată, inițial la trei persoane, apoi aseară jumătate de litru de apă de persoană. Turiștii au scos apa din hotelul în care eram cazați noi pentru că personalul a plecat, nu ne-a ajutat nimeni. Românii între noi ne-am ajutat, ne-am mobilizat, am împins mașinile și le-am dus pe nisip, n-am avut nici curent, am sunat de unde am luat biletele și ne-au zis doar să ne punem pe lista de evacuați că azi o să plouă iar. Am contactat ambasada pentru că am intrat într-o panică maximă fiindcă a început iar să plouă. Am plătit un taxi sa ne scoată din stațiune și am plecat, dar sunt mulți români care nu se descurcă acolo. Azi dimineață am primit o pungă de croissant, nu există apă caldă, nu a fost curent, nu merg lifturile, e o tragedie”, a mai povestit Eliza Panait.

Turista spune că românii nu vor decât să reușească să plece din zona cu inundații.

„Toți vor să plece, nu mai vor nimic, dar nu-i ajută nimeni. A fost apă de un metru și 20 de centimetri”, a mai spus femeia.

În ultimele două zile, orașul bulgar Varna și alte localități din Bulgaria, între care și stațiunea Albena, au fost grav afectate de inundațiile puternice care s-au înregistrat în zonă în urma ploilor toernțiale și a scurgerilor de pe versanți, cel puțin zece persoane pierzăndu-și viața din cauza apelor revărsate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora...
Românii caută aceste zone de 1 Mai. A fost bătaie pe rezervări
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Alphabet, compania care deține Google, depășește o capitalizare de 2.000 de miliarde de dolari