Prima pagină » Știri externe » Franța cere ajutorul Europei pentru a se lupta cu pedeapsa impusă de SUA

Franța cere ajutorul Europei pentru a se lupta cu pedeapsa impusă de SUA

Franța cere ajutorul Europei pentru a se lupta cu pedeapsa impusă de SUA
Franța încearcă să obțină sprijinul Germaniei și al altor parteneri europeni pentru a limita penalitățile pe care SUA le vor impune BNP Paribas, afirmând că acțiunile "disproporționate" împotriva celei mai mari bănci franceze ar putea reprezenta un risc sistemic pentru sectorul bancar.

Președintele francez, Francois Hollande, a discutat cazul cu cancelarul german Angela Merkel, în timp ce miniștri francezi au abordat subiectul cu mai multe guverne europene, inclusiv cu cel al Marii Britanii, a declarat un oficial francez pentru cotidianul Financial Times.

Manevrele diplomatice ale Franței vin în contextul conturării unui acord amiabil între BNP și autoritățile americane, care ar putea fi anunțat chiar de săptămâna următoare.

Banca va plăti probabil penalități de 8-9 miliarde de dolari, își va recunoaște vinovăția și va accepta să concedieze mai multe zeci de angajați, dintre care mulți deja au părăsit instituția de credit, au declarat surse apropiate situației.

Autoritățile americane vor să impună și o interdicție temporară băncii în privința cliringului tranzacțiilor în dolari – o componentă semnificativă a afacerilor internaționale ale BNP. Discuțiile continuă asupra modului în care vor funcționa aceste sancțiuni, întrucât autoritățile din SUA nu vor să fie afectată rețeaua mare de retail a BNP în SUA, BancWest, au spus sursele.

Banca încearcă să convingă statul american să i se permită să efectueze operațiunile de cliring (compensare a tranzacțiilor) prin intermediul altor bănci. Departamentul pentru Servicii Financiare al statului New York susține suspendarea capacității BNP de cliring în dolari pentru a evita o sancțiune mai dură, respectiv revocarea licenței bancare în SUA.

Departamentul Justiției din SUA vrea sancțiuni mai dure pentru BNP față de alte bănci care au închis investigații similare prin acorduri amiabile, precum HSBC și ING, deoarace banca franceză a intermediat tranzacții cu valoare mult mai mare cu țări aflate sub sancțiuni SUA, de zeci de miliarde de dolari, în special cu Sudanul.

Franța a avertizat că penalitățile care vor fi impuse BNP ar putea afecta discuțiile UE – SUA asupra unui acord comercial transatlantic. De asemenea, guvernul de la Paris este pregătit să sesizeze autoritățile financiare internaționale și să susțină reducerea importanței dolarului în tranzacțiile comerciale internaționale, însă acțiunile depind de amploarea pedepsei pentru BNP.

Un oficial francez a declarat că situația BNP a fost discutată pe larg de către autoritățile de reglementare și de către băncile centrale din Europa, inclusiv de către Banca Centrală Europeană.

„Toată lumea vorbește despre asta”, a spus oficialul, adăugând că mai multe bănci europene, printre care Deutsche Bank și Commerzbank, din Germania, precum și UniCredit, din Italia, fac obiectul unor investigații similare cu cea care vizează BNP.

Băncile germane sunt îngrijorate că ar fi încălcat posibile sancțiuni decise de SUA împotriva Iranului. De asemenea, unele instituții de credit se tem că BCE va include riscul unor viitoare amenzi în testele de stres care vor fi derulate în această vară.

Asociația băncilor germane a afirmat că organizația se află în contact cu guvernul german asupra chestiunii unor eventuale sancțiuni din partea SUA.

Președintele francez a ridicat problema BNP în mai multe rânduri cu omologul său american, Barack Obama, însă președintele SUA a respins această abordare cel mai recent în luna iunie, afirmând că nu este treaba lui „să-l sune pe procurorul general”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
FOTO. Ioana, moștenitoarea imperiului Țiriac de 2 miliarde de euro, apariție spectaculoasă
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!