Beatrice Rancea îl acuză pe Hadji-Culea de lipsă de colaborare; acesta neagă orice neînțelegeri

Managerul Operei Naționale din Iași, Beatrice Rancea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că între cele două instituții nu există doar neînțelegeri, ci o adevărată ruptură, ea precizând că opera a fost „ostracizată” dintotdeauna de conducerea teatrului, dar conflictul dintre instituții ar fi început în urmă cu doi ani, când ea a fost numită la conducerea operei.

„Hadji Culea consideră că noi suntem niște chiriași, un colectiv care incomodează, și mi-a spus clar că trebuie să părăsim cât mai repede teatrul, să ne găsim un alt sediu, pentru că incomodăm foarte tare. Și când cineva te tratează ca pe un chiriaș, când ți se spune că ești tolerat, orice tentativă de dialog devine ciudată. E greu de realizat un parteneriat, fiindcă această clădire este a Ministerului Culturii, pe care noi trebuie să o împărțim egal, având drepturi comune, nu? Suntem tratați ca niște intruși în această clădire” , a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX Beatrice Rancea.

Aceasta a explicat că, încă de la înființarea Operei, în 1956, nu a existat un acord scris pentru împărțirea spațiilor dintre cele două instituții și că, la început, personalul operei nu avea nici măcar chei pentru încăperile care reprezentau spațiu comun.

„Dacă voiam să deschid ușile din față, trebuia să cer permisiunea teatrului, dacă voiam să trag draperiile din foaier, la fel. Am reușit să realizăm totuși un protocol în urmă cu doi ani, primul de acest fel, iar în marea majoritate a spațiilor avem aceleași drepturi ca ei. Până să vin eu, opera a fost un partener comod pentru teatru pentru că nu s-a impus, dar, când am avut nevoie de spații, fiindcă am montat producții importante, au apărut problemele. Asta în condițiile în care ei sunt 110 angajați și noi aproape 300 și avem spații mai puține decât ei”, a adăugat managerul.

Potrivit managerului Beatrice Rancea, conducerea teatrului a vrut să scoată pentru două săptămâni opera de pe Scena Teatrului Național pentru a repeta pentru o premieră, în condițiile în care sala era rezervată cu un an în avans pentru o piesă montată de regizorul Andrei Șerban.

Mai mult, aceasta povestește că singura dată când opera a cerut să folosească Teatrul Cub, una dintre clădirile din subordinea teatrului, pentru repetiții la „Indiile Galante”, de Andrei Șerban, au găsit clădirea încuiată și apoi scena ocupată cu un alt decor. Beatrice Rancea susține că teatrul a oprit încălzirea centralizată în instituție pe motiv că centrala ar fi defectă, lucru care nu era adevărat.

„La repetițiile pentru «Indiile galante» stăteam cu căciula și paltoanele pe noi, ne țineau în frig și ne spuneau că sunt nu știu ce probleme la centrală, pentru că doar ei aveau acces. Când am ajuns noi la centrală, am văzut că aceasta funcționa perfect, doar că era închisă”, a adăugat Beatrice Rancea.

Managerul Operei susține însă că nu au fost singulare cazurile în care au avut probleme cu folosirea resurselor clădirii teatrului. Aceasta a dat ca exemplu cazul spectacolului „Troienele”, montat tot de Andrei Șerban, care trebuia să fie inițial o coproducție între cele două instituții ieșene. Teatrul însă s-a retras, după ce actorii dăduseră deja audiții pentru roluri.

Beatrice Rancea spune că a mai existat apoi un spectacol care trebuia să fie coproducție, „Kabaret – Nostalgie în două părți”, la care ar fi trebuit să participe actorii teatrului și soliștii de la baletul operei.

„Acest spectacol noi l-am propus și, când l-am propus, ni s-a spus că Teatrul nu are bani pentru a suporta jumătate din costurile producției. Eu am reușit să îl prind atunci în proiectele operei, iar, când trebuia să se joace la Teatrul Cub, a fost programat într-una dintre zilele libere alte teatrului”, a precizat Beatrice Rancea.

Programarea într-o astfel de zi a însemnat că opera a trebuit să plătească oameni care să vină să facă partea tehnic[, de la lumini la sonorizare, pentru că cei de la instituție nu lucrau în zilele respective.

„Mai mult, acesta s-a jucat doar de două-trei ori, pentru că Hadji Culea nu a dorit să îl mai programeze. Eu am în caietul de sarcini al postului, la unul dintre puncte, crearea unei înțelegeri cu teatrul și realizarea spectacolelor în coproducție. Și aș vrea asta, aș vrea să pot face asta, am putea realiza lucruri atât de frumoase, e o lume extraordinară pe care am putea-o aduce publicului, dar trebuie să existe înțelegere”, a adăugat Beatrice Rancea.

Managerul Operei Naționale din Iași a precizat că sunt și mai multe probleme administrative care existau înainte în relația cu teatrul. De exemplu, aceasta susține că a descoperit la venirea în operă că instituția plătea jumătate din facturile de întreținere pentru spațiile pe care teatrul le deținea în exclusivitate și, mai mult, jumătate din costurile întreținerii apartamentelor private al membrilor teatrului.

„Mi-au venit niște facturi foarte mari și m-am întrebat de ce nu au venit așa pe perioada iernii. Când am cerut factura de la teatru mi-au spus că nu o au, am reușit să o obțin și, când am luat pe fiecare capitol facturile, noi plăteam jumătate din toate spațiile teatrului unde nu aveam acces și unde nu intrasem niciodată pentru că nu aveam spectacole. Plăteam pentru Sala Studio, pentru Teatrul Cub, dar și întreținere pentru apartamentele de serviciu pe care le avea teatrul. Și noi aveam un buget mult mai mic”, precizează managerul.

Pe de altă parte, Cristian Hadji-Culea, managerul Teatrului Național, întrebat despre relația dintre cele două instituții, a declarat corespondentului MEDIAFAX că nu există niciun fel de neînțelegeri sau tensiuni.

„Nu știu despre ce tensiuni este vorba. Evident că e mai simplu să fie o singură instituție într-o clădire decât două. E ca și cum ai avea un apartament în care locuiesc două familii. În măsura în care cele două sunt civilizate și pot coabita, atunci nu sunt probleme. Iar noi nu avem probleme”, a declarat Cristian Hadji-Culea.

Acesta a spus că nu este „entuziasmat” de faptul că este multă lume înghesuită în aceeași clădire și că trebuie să împartă spațiile, dar că, din 1956, de când a fost înființată opera și așezată în teatru, așa a rămas.

„Toată problema este să existe dorință și pace”, a mai spus Hadji-Culea.