Prima pagină » Magazin » „#Selfie”, cel mai de succes film românesc al anului, va fi proiectat în premieră la Sibiu, la TIFF – TRAILER

„#Selfie”, cel mai de succes film românesc al anului, va fi proiectat în premieră la Sibiu, la TIFF – TRAILER

"#Selfie", de Cristina Iacob, cel mai de succes film românesc de anul acesta, va fi proiectat pentru prima dată la Sibiu, la retrospectiva Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

„Încă din prima săptămână, am încercat să aducem filmul și la Sibiu. Nu am fost primiți, pe motiv că sunt alte premiere, filme străine. Am insistat în urma succesului de box office, mai ales că am primit cereri din partea spectatorilor din Sibiu. Sunt oameni care ne-au scris și ne-au spus că au mers până la Brașov sau Târgu Mureș să vadă filmul. Suntem bucuroși că organizatorii TIFF au avut încredere în filmul nostru și abia așteptăm întâlnirea cu publicul sibian”, au declarat reprezentanții Zazu Film, distribuitorii „#Selfie”, care au mai spus că pelicula a fost refuzată de Cinematograful Arta, deși rulează în cinematografele din toată țara de șapte săptămâni.

Filmul va avea două proiecții la Sibiu: joi, de la ora 22.00, în Parcul sub Arini, în prezența echipei (Cristina Iacob – regizor, Cristina Dobrițoiu – producător și actorii Alex Călin, Levent Sali, Olimpia Melinte, Flavia Hojda), și sâmbătă, de la ora 20.00, la Teatrul Gong.

Cu peste 76.000 de spectatori în cinematografe și peste 1.100.000 de lei încasări, „#Selfie” spune povestea a trei proaspăt absolvente de liceu care, în loc să stea acasă și să învețe pentru bacalaureat, decid să plece la mare și să își termine adolescența în stil rebel.

Yasmine, Roxi și Ana sunt hotărâte să se distreze și să uite de responsabilități în ultimele două zile dinainte de examenul maturității, iar asta înseamnă să încalce orice regulă și să facă tot ce le trece prin cap, fără să țină cont de consecințe.

În rolurile principale îi regăsim pe Vlad Logigan, Olimpia Melinte, Crina Semciuc, Flavia Hojda, Levent Sali și Alex Călin. Alături de aceștia, distribuția filmului este completată de actori titrați ca Răzvan Vasilescu, Florin Călinescu, Alina Chivulescu și Răzvan Fodor. Nu lipsesc nici vedete precum Smiley, Alex Velea, Mihaela Rădulescu, Dan Chișu și George Vintilă care aduc un plus de nuanțe comediei prin scurtele lor intervenții.

„#Selfie” este o producție MediaPro Pictures&Zazu Film și este distribuită în cinematografele din România de Zazu Film.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Au explodat prețurile apartamentelor din România. Orașul în care locuințele noi sunt cu 21% mai scumpe decât anul trecut
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Prima linie de apărare a Pământului împotriva microbilor extratereștri