Nicolas Sarkozy, reținut pentru trafic de influență. Inventarul controverselor în care a fost implicat numele fostului președinte francez

Nicolas Sarkozy, reținut pentru trafic de influență. Inventarul controverselor în care a fost implicat numele fostului președinte francez
Publicat: 01/07/2014, 19:00
Actualizat: 29/07/2014, 19:00

Pentru prima dată în istoria Republicii Franceze, un fost președinte a fost reținut într-un dosar privind presupuse fapte de trafic de influență. Nicolas Sarkozy va fi audiat timp de până la 24 de ore, mandat ce poate fi prelungit însă cu alte 24 de ore.

Anchetatorii încearcă să stabilească dacă fostul șef de stat a încercat, cu ajutorul avocatului său Thierry Hezog, să obțină, în schimbul unor promisiuni, informații de la un magistrat despre o anchetă care îl viza, relatează MEDIAFAX. Concret, este vorba despre dosarul ce viza finanțarea campaniei electorale din 2007, în urma căreia Nicolas Sarkozy a devenit șeful statului.

În urmă cu doi ani, site-ul de știri Mediapart a publicat un document semnat de Moussa Koussa, fost șef al serviciilor de informații externe al Libiei, care trăiește în exil la Doha, în Qatar, afirmând că regimul lui Muammar Kadhafi a acceptat în 2006 să finanțeze cu suma de „50 de milioane de euro” campania lui Nicolas Sarkozy. Potrivit site-ului, Bashir Saleh, fostul președinte al Fondului libian de investiții africane, este cel care ar fi primit această notă. Mediapart nu a susținut atunci că această finanțare a avut loc efectiv, însă socialistul François Hollande a profitat de acest lucru, cerându-i fostului președinte să „se explice”.

La momentul respectiv, premierul François Fillon a calificat Mediapart drept „oficină finanțată de prietenii bogați” ai lui Hollande. De asemenea, Nicolas Sarkozy a calificat Mediapart drept „oficină în serviciul stângii”, susținând că nu este vorba decât de o „înscenare”. În plus, el a depus o plângere împotriva site-ului de știri, pentru că a publicat un document „fals”. Parchetul a deschis o anchetă în mai 2012.

Finanțarea campaniei electorale a lui Sarkozy a ridicat însă mai multe semne de întrebare. Cazul Bettencourt vizează și el suspiciuni de finanțare ilegală a campaniei. Magistrații anchetează în baza unor mărturii depuse de foști angajați ai miliardarei Liliane Bettencourt, în vârstă de 90 de ani, care au declarat că l-au văzut la domiciliul moștenitoarei grupului L’Oréal la începutul lui 2007, cerând bani.

Primul act judiciar împotriva fostului șef de stat, după ce acesta a rămas fără imunitate prezidențială, a fost o percheziție, efectuată la 3 iulie, la domiciliul său din Paris și la biroul care i-a fost pus la dispoziție, potrivit Mediafax.

Fostul președinte francez a fost inculpat ulterior pentru că a abuzat de vulnerabilitatea psihică a moștenitoarei gigantului de cosmetice L’Oréal, suspectat fiind că a beneficiat de generozitatea lui Bettencourt, în timp ce, potrivit unei expertize medicale, această femeie în vârstă de 90 de ani suferea de senilitate din septembrie 2006.

În octombrie 2013, Sarkozy a primit decizie de neurmărire penală.

Numele fostului președinte francez apare însă și în dosarul sondajelor de opinie: o anchetă preliminară a fost deschisă la Paris, în noiembrie 2012, în urma unei plângeri depuse de Asociația Anticor. Aceasta îi vizează în mod direct pe Sarkozy și pe alți membri din anturajul său cu privire la condițiile în care au fost comandate sondaje de către Palatul Elysée în perioada 2007-2012.

Este vorba despre a doua plângere depusă de Anticor. Prima a fost depusă pentru tratament preferențial, în 2010, însă instruirea ei a fost blocată, la vremea respectivă, din cauza regimului de inviolabilitate de care se bucura ca șef al statului. Cea de doua se află la originea unei anchete preliminare care extinde amploarea infracțiunilor vizate de prima plângere, în special cu privire la deturnarea de fonduri publice.

Asociația vizează mai multe convenții, dar mai ales pe cea încheiată în 2007 între Palatul Elysée și firma Publifact, deținută de către Patrick Buisson, un fost consilier al lui Sarkozy.

În cazul Karachi, judecătorii anchetează asupra unei eventuale finanțări de natură ocultă a campaniei prezidențiale a lui Edouard Balladur, în 1995, prin intermediul unor presupuse comisioane, în cadrul unor contracte de vânzare de armament. Sarkozy era, în 1995, ministru al Bugetului și purtător de cuvânt al campaniei prezidențiale a lui Balladur.

Nici viața amoroasă a lui Nicolas Sarkozy nu este este mai puțin controversată decât cea politică. Acesta a divorțat de soția lui, Cécilia în octombrie 2007, după ce cu doi ani înainte mai fuseseră despărțiți temporar. Motivul „pauzei” din 2005 a fost o relația extraconjugală a doamnei Sarkozy cu publicitarul franco-american Richard Attias. Ulterior, după divorțul de Nicolas Sarkozy, Cécilia Ciganer-Albéniz s-a căsătorit cu Attias.

În același an, 2008, Nicolas Sarkozy s-a căsătorit cu fostul manechin Carla Bruni. Mai tânără cu peste 10 ani, aceasta a făcut eforturi să scape de imaginea sexy, însă chiar la scurt timp după oficializarea relației cu fostul președinte o fotografie cu nudul ei a apărut în presa din Marea Britanie. Realizată de Michel Comte în urmă cu mai mulți ani, imaginea o prezenta pe Carla într-o poziție care, aparent, făcea referire la tabloul „Les Poseuses” de Georges Seurat, cu mâinile împreunate pentru a-și proteja părțile intime. Bruni a fost fotografiată în picioare, iar sânii săi erau descoperiți.

În 2011, cei doi soți au devenit părinți. Fetița născută pe 19 octombrie este al doilea copil pentru Carla Bruni-Sarkozy, care mai are un fiu cu Raphaël Enthoven, și al patrulea pentru Nicolas Sarkozy, care mai are trei fiii din cele două căsătorii anterioare ( cu Marie-Dominique Culioli și Cécilia Ciganer-Albeniz).

FOTO: AFP//Mediafax

La începutul acestui an, o serie de înregistrări ale unor discuții inedite dintre Nicolas Sarkozy și Carla Bruni au fost publicate în Franța, declanșând un val de critici la adresa fostului președinte francez. Ceea ce frapează într-una dintre înregistrări este o conversație în care Carla Bruni deține rolul principal. Se pare că discuția a fost înregistrată la Lanterne de Versailles, pe 26 februarie 2011, și se referă la plecarea lui Brice Hortefeux de la Ministerul de Interne.

Potrivit jurnaliștilor de la Le Nouvel Observateur, Carla Bruni se face vinovată de trei „delicte” principale. Astfel, Carla Bruni a asistat la o conversație care a influențat destinul țării. A fost prezentă pentru că era influentă. Era influentă, deși nu avea nicio legitimitate, afirmă nouvelobs.com.

Totodată, Carla Bruni își domină soțul. Sarkozy poate fi auzit în timp ce spune: „În cuplul nostru, ea este bărbatul”. Iar Carla Bruni adaugă: „Eu te întrețin” și „credeam că m-am căsătorit cu un bărbat cu un salariu mare”. Aceiași jurnaliști afirmă că „președintele Republicii nu și-a asumat singur conducerea țării, ci a făcut-o sub influența soției sale”.

Aceiași jurnaliști afirmă: „Carla Bruni este la fel de obsedată de bani ca și Nicolas Sarkozy. Își pierde vremea la Palatul Elysée doar în măsura în care poate să obțină diverse «contracte»”.

Le Nouvel Observateur publică în acest sens câteva fraze rostite de Carla Bruni în acele discuții care au fost înregistrate: „Apoi, îi voi face să semneze din nou contractele. Nici măcar nu voi aștepta prea mult. Dacă tot pot să îmi permit… Un mic contract simpatic, acolo…”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat a fost găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini. Poliția...
Miliardarul Umar Kamani, nuntă de 25 de milioane de dolari pe Coasta de Azur. Mariah...
FOTO. Manechinul a simțit că trebuie să atragă atenția între burlacii milionari de la Miami...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una...
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât...
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Cine este românul care și-a pierdut viața în noaptea de Înviere, în Italia. Mașina tânărului...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața...
Omagiu adus lui Bernard Hill de membrii distribuţiei "Stăpânul Inelelor"
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
O bancnotă de colecție îți aduce o avere. Mulți români o mai au prin casă
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Kim Jong Un a primit „cadou” de ziua sa jurăminte de loialitate de la nord-coreeni