Patronul restaurantului din Centrul Vechi care și-a ucis partenerul de afaceri a fost arestat

Patronul restaurantului din Centrul Vechi care și-a ucis partenerul de afaceri a fost arestat
Publicat: 05/07/2014, 10:32
Actualizat: 29/07/2014, 22:39

Instanța a admis cererea procurorilor și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă petnru 30 de zile pe numele lui Vasile Văduva, care vineri a fost reținut pentru omor.

Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel București.

Vasile Văduva a fost dus vineri la locul crimei, unde le-a arătat ofițerilor de la Omoruri cum l-a ucis pe Nicușor Stanciu, asociatul său de la restaurantul Eden din Centrul Vechi al Capitalei.

Inspectorul Cătălin Marin, din cadrul Poliției Române, a declarat că suspectul a recunoscut că și-a ucis asociatul și a afirmat în fața anchetatorilor că își regretă fapta.

Potrivit lui Cătălin Marin, există ipoteza că autorul a dat foc restaurantului, în mod intenționat, pentru ca trupul celui decedat să ardă și să creeze impresia unui deces în incendiu, iar cadavrul nu a fost observat de pompierii care au făcut cercetarea la fața locului din cauza faptului că peste trupul victimei s-a răsturnat o mare cantitate de moloz.

Patronul restaurantului din Centrul Vechi suspectat că și-a omorât partenerul de afaceri, care era și managerul localului, a fost reținut după ce anchetatorii au probat că l-ar fi lovit în cap cu un corp dur, apoi i-ar fi incendiat trupul, au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, surse din Poliție.

Potrivit surselor citate, în 15 iunie, un tânăr a mers venit la Poliția Capitalei și a anunțat că tatăl său, Nicușor Stanciu, în vârstă de 46 de ani, nu a mai venit acasă de două zile și nici nu a mai răspuns la telefoanele mobile, acestea fiind închise.

După ce, timp de zece zile, dosarul a fost tratat ca un caz de dispariție, au apărut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar fi victima unui omor.

Astfel, în 25 iunie, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul București a dispus preluarea cercetărilor și au fost delegați pentru anchetă atât polițiști de la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei, cât și de la Serviciul de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române.

Trupul carbonizat al lui Nicușor Stanciu a fost descoperit joi, într-un apartament situat deasupra restaurantului Eden din Centrul Istoric al Capitalei, care a ars în noaptea de 17 spre 18 iunie.

„La data de 3 iulie a.c., cu ocazia cercetării la fața locului, la un imobil din Centrul Vechi al Capitalei a fost descoperit cadavrul carbonizat al unei persoane de sex bărbătesc, care prezenta țesut moale în stare de putrefacție”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Capitalei.

În urma necopsiei s-a constatat că bărbatul avea o fractură în zona cefei, produsă prin lovire cu un corp dur.

„Cadavrul era în stare de carbonizare cvasicompletă și fragmente restante de țesuturi și viscere în stare de putrefacție. Modificările constatate pot fi consecința expunerii la flacără. Menționăm că pe un fragment osos de la nivelul extremității cefalice s-a constatat prezența unei practuri cu înfundare care a putut fi produsă prin lovire cu corp dur”, potrivit primelor concluzii ale necropisiei.

Conform anchetatorilor, principalul suspect a fost, încă de la începutul, chiar asociatul victimei, Vasile Văduva, în vârstă de 43 de ani.

De altfel, acesta este și ultima persoană care l-ar fi văzut în viață pe Nicușor Stanciu, chiar la terasa restaurantului. În urma unor discuții contradictorii legate de bani, Văduva s-ar fi enervat și l-ar fi bătut pe asociatul său.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, după ce și-ar fi omorât partenerul de afaceri, Vasile Văduva ar fi dat singur foc imobilului, iar după ce pompierii au stins focul, acesta ar fi ars cadavrul în altă parte, după care l-ar fi adus în apartament pentru a crea impresia că acesta a decedat în incendiu.
Incendiul a izbucnit în noaptea de 17 spre 18 iunie, iar pompierii au intervenit atunci cu zece autospeciale de stingere. Aproximativ 50 de metri pătrați din clădire au fost afectați în urma incendiului, iar un pompier a fost rănit de o bucată de tencuială care s-a desprins din acoperiș.

Oficiali ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență au declarat, pentru MEDIAFAX, că atât în noaptea în care s-a produs incendiul, cât și a doua zi, pompierii au cercetat locul incidentului, însă la momentul respectiv nu a fost găsit niciun cadavru.

Otilia Ciocan, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30...
Românii caută aceste zone de 1 Mai. A fost bătaie pe rezervări
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii