Prima pagină » Știri » Patronul restaurantului din Centrul Vechi și-a ucis asociatul lovindu-l de mai multe ori cu ciocanul

Patronul restaurantului din Centrul Vechi și-a ucis asociatul lovindu-l de mai multe ori cu ciocanul

Patronul restaurantului din Centrul Vechi și-a ucis asociatul lovindu-l de mai multe ori cu ciocanul
Patronul restaurantului din Centrul Vechi și-a ucis asociatul lovindu-l de mai multe ori în cap cu ciocanul, a ascuns cadavrul sub podeaua de la etajul localului de pe strada Gabroveni, iar patru zile mai târziu a incendiat imobilul turnând substanțe inflamabile peste cadavru, potrivit procurorilor.

Procurorii criminaliști de la Parchetul Tribunalului București au dispus, vineri, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lui Vasile Văduva, pentru omor. Ulterior, cercetările au fost extinse, Vasile Văduva fiind cercetat și pentru distrugere prin incediere și profanare de cadavre, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Tribunalului București transmis sâmbătă agenției MEDIAFAX.

Anchetatorii prezintă modul în care Vasile Văduva l-ar fi ucis pe Nicușor Stanciu, asociatul său de la restaurantul Eden din Centrul Vechi al Capitalei.

„Din probele administrate până în prezent a rezultat că, pe fondul unui conflict spontan, la data de 13.06.2014, în jurul orelor 15:00, în timp ce se afla în imobilul situat pe str. Gabroveni nr. 16, inculpatul Văduva Vasile l-a lovit în mod repetat, cu o intensitate deosebită, cu un ciocan, pe asociatul său, victima S.N., la nivelul capului, provocând în acest mod decesul acestuia. În zilele următoare comiterii faptei, inculpatul a acoperit cadavrul cu un material textil și l-a introdus într-un sac din plastic, iar apoi l-a ascuns sub podeaua din lemn, într-o cameră de la etajul imobilului, la baza unui stâlp de rezistență. Ulterior, în noaptea de 17/18.06.2014, întrucât cadavrul intrase în stare de putrefacție și exista pericolul să fie găsit de alte persoane, Văduva Vasile a incendiat imobilul turnând substanțe inflamabile peste cadavru”, arată procurorii.

Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a lui Vasile Văduva pe o durată de 30 de zile.
Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel București.

Vasile Văduva a fost dus vineri la locul crimei, unde le-a arătat ofițerilor de la Omoruri cum l-a ucis pe Nicușor Stanciu, asociatul său de la restaurantul Eden din Centrul Vechi al Capitalei.

Inspectorul Cătălin Marin, din cadrul Poliției Române, a declarat că suspectul a recunoscut că și-a ucis asociatul și a afirmat în fața anchetatorilor că își regretă fapta.

Potrivit lui Cătălin Marin, există ipoteza că autorul a dat foc restaurantului, în mod intenționat, pentru ca trupul celui decedat să ardă și să creeze impresia unui deces în incendiu, iar cadavrul nu a fost observat de pompierii care au făcut cercetarea la fața locului din cauza faptului că peste trupul victimei s-a răsturnat o mare cantitate de moloz.

Surse din Poliție au declarat, pentru MEDIAFAX, că în 15 iunie, un tânăr a mers venit la Poliția Capitalei și a anunțat că tatăl său, Nicușor Stanciu, în vârstă de 46 de ani, nu a mai venit acasă de două zile și nici nu a mai răspuns la telefoanele mobile, acestea fiind închise.

După ce, timp de zece zile, dosarul a fost tratat ca un caz de dispariție, au apărut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar fi victima unui omor.

Astfel, în 25 iunie, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul București a dispus preluarea cercetărilor și au fost delegați pentru anchetă atât polițiști de la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei, cât și de la Serviciul de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române.

Trupul carbonizat al lui Nicușor Stanciu a fost descoperit joi, într-un apartament situat deasupra restaurantului Eden din Centrul Istoric al Capitalei, care a ars în noaptea de 17 spre 18 iunie.

„La data de 3 iulie a.c., cu ocazia cercetării la fața locului, la un imobil din Centrul Vechi al Capitalei a fost descoperit cadavrul carbonizat al unei persoane de sex bărbătesc, care prezenta țesut moale în stare de putrefacție”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Capitalei.

În urma necopsiei s-a constatat că bărbatul avea o fractură în zona cefei, produsă prin lovire cu un corp dur.

„Cadavrul era în stare de carbonizare cvasicompletă și fragmente restante de țesuturi și viscere în stare de putrefacție. Modificările constatate pot fi consecința expunerii la flacără. Menționăm că pe un fragment osos de la nivelul extremității cefalice s-a constatat prezența unei practuri cu înfundare care a putut fi produsă prin lovire cu corp dur”, potrivit primelor concluzii ale necropisiei.

Conform anchetatorilor, principalul suspect a fost, încă de la începutul, chiar asociatul victimei, Vasile Văduva, în vârstă de 43 de ani.

De altfel, acesta este și ultima persoană care l-ar fi văzut în viață pe Nicușor Stanciu, chiar la terasa restaurantului. În urma unor discuții contradictorii legate de bani, Văduva s-ar fi enervat și l-ar fi lovit cu un ciocan pe asociatul său.

Oficiali ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență au declarat, pentru MEDIAFAX, că atât în noaptea de 17 spre 18 iunie, când s-a produs incendiul, cât și a doua zi, pompierii au cercetat locul, însă la momentul respectiv nu a fost găsit niciun cadavru.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce soluții găsesc românii pentru facturile mari de la energie
Digi24
Diana Buzoianu: Șeful de la ESZ m-a amenințat cu sindicatele dacă mă ating de el, spune că e un om periculos și are susținere politică
Cancan.ro
💣 în lumea televiziunii: Dan Capatos, DAT AFARĂ de la Antenă, 'la pachet' cu Silviu Andrei!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Momentul în care un șofer a zburat cu Mercedesul peste un sens giratoriu și alte două mașini. Ce s-a întâmplat
Mediafax
Ce se întâmplă cu vremea în România până în primele zile din 2026. Anunțul meteorologilor
Click
Val de angajări în mai multe orașe din România. Domeniile în care se caută personal fără experiență
Digi24
Două scenarii în care rușii ajung la Gurile Dunării. General de top: „E NATO pregătită pentru o asemenea ipostază?”
Cancan.ro
Fiica nelegitimă a lui Putin, recunoscută de niște ucraineni în Paris. IREAL ce s-a întâmplat imediat după
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2025: Când ai voie să depășești chiar dacă linia este continuă
Descopera.ro
SUCUL care face MINUNI pentru corp peste noapte
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Locul în care trăiești influențează ce greutate ai, arată un nou studiu