Prima pagină » Știri politice » Veniturile suplimentare ale staff-ului lui Băsescu. Cine este consilierul-blogger plătit cu 28.000 de euro pe an

Veniturile suplimentare ale staff-ului lui Băsescu. Cine este consilierul-blogger plătit cu 28.000 de euro pe an

Consilierul Bogdan Oprea a câștigat din drepturile de autor care îi revin în urma colaborării cu o publicație centrală de două ori mai mult decât salariul de la Președinție.

Orele la catedră, cărțile publicate, dar mai ales activitatea de blogger le-au adus anul trecut consilierilor președintelui Traian Băsescu sume de bani comparabile cu cele din indemnizația de ministru ori de secretar de stat care le revine prin lege.

Declarațiile de avere actualizate în cursul lunii iunie arată că cel mai câștigat din acest punct de vedere a ieșit purtătorul de cuvânt al șefului statului, Bogdan Oprea. Pentru blogul de pe platforma „Adevărul” în care a publicat anul trecut patru comentarii, mai ales despre situația presei, fostul jurnalist cooptat în 2012 la Cotroceni a primit, ca drepturi de autor, 123.660 de lei net, sumă echivalentă cu 28.000 de euro. Ca doctorand și asistent la Universitatea București, Bogdan Oprea a primit de 50 de ori mai puțin – 2.258 de lei pe parcursul întregului an 2013.

Declarația de avere a consilierului de stat Bogdan Oprea, datată iunie 2014

O sumă similară, dar din vânzarea unui apartament de două camere din Iași, de această dată, a obținut consilierul prezidențial pentru Afaceri Strategice, Iulian Chifu. Profesor la SNSPA, Chifu și-a completat indemnizația cu cei 14.756 de lei câștigați de la instituția de învățământ superior și cu 15.127 de lei din dreprturi de autor.

Declarația de avere a consilierului prezidențial Iulian Chifu, datată iunie 2014

Un venit confortabil din drepturi de autor a avut, la rândul său, consilierul prezidențial pentru probleme legislative, Claudiu Dinu, autor sau co-autor a cinci volume publicate din 2008 încoace. Claudiu Dinu a primit 98.227 de lei (aproximativ 22.000 de euro) de la edituri și instituții de învățământ, de aproximativ două ori mai mult decât în anul precedent.

Consilierul prezidențial a continuat de asemeneea să predea cursuri de drept la Universitatea din București și la Universitatea „Titu Maiorescu”, de unde a câștigat 36.700 de lei pe an.

Declarația de avere a consilierului prezidențial Claudiu Dinu, datată iunie 2014

Șeful Departamentului de Securitate Națională, Iulian Fota, a primit și el 74.740 de lei din activitatea didactică, în timp ce secretarul CSAT, Ion Oprișor, și-a încasat, pe lângă indemnizația de consilier de stat la Cotroceni, salariul aferent gradului de general din Ministerul Apărării – 42.132 de lei.

Declarația de avere a consilierului prezidențial Iulian Fota, datată iunie 2014

Declarația de avere a consilierului de stat Ion Oprișor, datată iunie 2014

Potrivit acelorași declarații semnate recent, consilierii Cristian Hrițuc, Dorel Onaca, Răzvan Murgeanu, Gabriel Pișcociu, Bogdan Drăgoi, Bogdan Mănoiu, Gheorghe Angelescu, Delia Dinu, Andreea Iana și Carmen Cătănescu nu au avut venituri suplimentare în 2013.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România
Mediafax
INCREDIBIL! Cum a reușit un câine jucăuș să-i provoace stăpânului său o PAGUBĂ de 112.000 de euro
Click
Lidia Fecioru, lista obiectelor din casă care aduc noroc. De ce nu e bine să avem masă dreptunghiulară
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!