Șeful SPP Suceava, reținut de procurorii DNA pentru trafic de influență și abuz în serviciu

Șeful SPP Suceava, reținut de procurorii DNA pentru trafic de influență și abuz în serviciu
Publicat: 19/07/2014, 10:12
Actualizat: 29/07/2014, 18:28

Potrivit unui comunicat transmis, vineri seară, de DNA, șeful SPP Suceava, Lucian Solcan, a fost reținut pentru trafic de influență în formă continuată și abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos, faptele fiind comise în perioada în care Solcan a fost ofițer de poliție în cadrul Serviciului de Informații și Protecție Internă (SIPI) Suceava.

Alături de Lucian Solcan în acest dosar a fost reținut și Paul Pîrjolea, pentru camătă în formă continuată.

Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada 2008-2009, în calitate de ofițer SIPI Suceava, Lucian Solcan, în contextul desfășurării anchetei într-un dosar penal privind fapte de corupție în care erau cercetați șeful Sectorului Poliției de Frontieră Nelu Fediuc și câteva zeci de polițiști de frontieră și vameși, și-a exercitat defectuos atribuțiile de serviciu, încălcând dispozițiile privind securitatea națională și protecția informațiilor clasificate conform cărora serviciile specializate în culegerea și prelucrarea de informații au posibilitatea de a folosi informatori de teren cu condiția, însă, ca aceste persoane să fie protejate în cursul procesului penal astfel încât identitatea lor să rămână secretă.

Sursa citată menționează că acest lucru s-a întâmplat în cazul unui martor denunțător, iar după ce Lucian Solcan l-a folosit ca sursă de informații i-a dezvăluit identitatea în cadrul procesului penal.

Procurorii susțin că în anul 2012 martorul denunțător, la cererea expresă a lui Solcan, i-a dat acestuia, sub formă de împrumut, suma de 10.000 euro pentru a-și termina construcția unei case în municipiul Suceava. În schimbul acestui împrumut, care trebuia returnat într-un termen mai lung, nedefinit chiar, ofițerul Lucian Solcan, care avea influență printre vameși și lucrători de poliție de frontieră, i-a promis martorului protecția în Vama Siret, la tranzitarea frontierei de stat a României, cu țigări sau cu alte produse din Ucraina, fără a risca să-i fie confiscate mărfurile sau să primească amenzi.

Suma de bani pe care martorul respectiv i-a împrumutat-o lui Solcan a fost obținută tot prin împrumut de la un cămătar, Paul Pîrjolea, între cei doi încheindu-se, la 11 septembrie 2012, un contract de vânzare – cumpărare autentificat la un notar, având ca obiect apartamentul proprietate personală a martorului ca și garanție a împrumutului.

Timp de șase luni, martorul i-a plătit lui Pîrjolea o dobândă lunară de 10 la sută, pentru împrumutul de care s-a folosit exclusiv Solcan, arată procurorii, care susțin că martorul i-a cerut în mod repetat lui Solcan înapoierea sumei de 10.000 de euro, precizându-i că este somat de Pîrjolea să-i restituie până la 1 august 2014 suma totală de 25.000 euro, constând în cei 10.000 euro împrumutați plus dobânda de 10 la sută lunar calculată de la data remiterii împrumutului și că în caz contrar va pierde apartamentul cu care garantase împrumutul.

În schimbul acestui „efort”, martorul a beneficiat de protecția lui Solcan în trecerile sale prin Vama Siret cu țigări sau alte produse, mai spun procurorii DNA.

Totodată, în perioada 2011 – 2012, pe lângă acest împrumut, Solcan a pretins atât de la martorul denunțător, cât și de la alte persoane sume de bani cuprinse între 100 și 800 de euro lunar, cu titlu de taxă de protecție, iar în momentul în care nu au mai avut posibilități financiare acesta nu le-a mai asigurat protecția promisă.

În același dosar, procurorii DNA Suceava au dispus, vineri seară, cercetarea sub control judiciar a inspectorului vamal principal Gheorghe Robu de la Biroul Vamal Siret, care este acuzat că a încercat să determine un martor denunțător, prin corupere, precum și prin metode de intimidare, să-și retragă denunțul formulat împotriva sa și a altor vameși și ofițeri de poliție de frontieră, în dosarul în care aceștia fuseseră trimiși în judecată.

Vineri dimineață, procurorii DNA au făcut șapte percheziții în județele Suceava și Botoșani, două dintre acestea având loc în biroul șefului SPP pentru Suceava și Botoșani aflat în sediul Consiliului Județean Suceava și în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, într-un dosar privind fapte de corupție care ar fi fost săvârșite în perioada 2008-2014.

Într-un comunicat transmis vineri dimineață, DNA preciza că perchezițiile au loc într-un dosar care vizează „suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2008-2014, a unor infracțiuni de corupție, privitoare la regimul stabilit pentru alte activități reglementate de lege și contra înfăptuirii justiției”.

În 14 iulie, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Suceava i-au trimis în judecată, în stare libertate, pe șeful Sectorului Poliției de Frontieră Siret, Nelu Fediuc, și pe preotul Dumitru Horga, alături de mai mulți vameși și polițiști de frontieră.

În rechizitoriul transmis instanței de judecată, anchetatorii arată că în perioada 19 august 2008 – 3 martie 2009, a fost inițiat și constituit un grup infracțional organizat, condus de Dumitru Horga, preot în localitatea Cândești, județul Botoșani, din care mai făceau parte, printre alții, fiul preotului și un dascăl, activitatea acestui grup fiind sprijinită de Nelu Fediuc, șef al Sectorului Poliției de Frontieră Siret.

Conform anchetatorilor, grupul infracțional acționa după regulile convenite între funcționarii publici, care, urmărind realizarea unor foloase materiale cu evident caracter patrimonial, își încălcau atribuțiile de serviciu favorizând traficul de produse accizabile prin Vama Siret.

Persoanele care tranzitau frontiera de stat reveneau în România cu importante cantități de țigări, care au fost revândute cu precădere unor distribuitori din municipiul și județul Botoșani, dar și în județul Suceava, mai notează procurorii, care arată că la fiecare intrare în țară membrii grupării dădeau lucrătorului poliției de frontieră care era de serviciu și se ocupa de controlul documentelor suma de 50 lei, iar lucrătorului vamal care făcea controlul vamal pe sensul de intrare, 100 de lei.

Fiecare transport s-a făcut pe baza informațiilor furnizate de Nelu Fediuc, în funcție de planificarea în serviciu a lucrătorilor din Punctul de Trecere a Frontierei Siret, el fiind cel care aproba planificările și inclusiv componența turelor de serviciu.

Astfel, membrii grupării au introdus în România, cu sprijinul lui Fediuc și al persoanelor pe lângă care acesta intervenea (lucrători de poliție de frontieră de serviciu în Punctul de trecere al frontierei Siret și lucrători vamali din cadrul Biroul Vamal Siret), peste 290.000 de pachete de țigări de proveniență ucraineană. Anchetatorii mai spun că au existat 61 de treceri pe la punctul de frontieră Siret, făcute de membrii grupării în 29 de zile.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
O planetă „super pufoasă” este atât de ușoară încât ar pluti pe apă, susțin astronomii
×