Prima pagină » Magazin » Dinozaurul care a trăit în Țara Hațegului în urmă cu 70 de milioane de ani este vedeta unei expoziții unice în România

Dinozaurul care a trăit în Țara Hațegului în urmă cu 70 de milioane de ani este vedeta unei expoziții unice în România

Dinozaurul care a trăit în Țara Hațegului în urmă cu 70 de milioane de ani este vedeta unei expoziții unice în România
Balaurul Bondoc, o specie de dinozaur carnivor feroce, care a trăit în urmă cu aproximativ 70 de milioane de ani în Țara Hațegului, este vedeta unei expoziții unice în România - "Balauri, dragoni, dinozauri" - care a fost deschisă duminică în Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului.

Expoziția permanentă „Balauri, dragoni, dinozauri”, deschisă începând de duminică în Centrul de vizitare, la sediul Geoparcului Dinozaurilor din Țara Hațegului, îi invită pe vizitatori să descopere un concept nou, care valorifică legendele balaurilor, mitul dragonilor și fascinația pentru dinozauri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Vedeta expoziției este Balaurul Bondoc, o specie unică de dinozaur carnivor feroce, descoperită până în prezent doar pe teritoriul care forma Insula Hațegului, acum aproximativ 70 de milioane de ani. Macheta în mărime naturală a dinozaurului a fost realizată cu un accent deosebit pe detaliile științifice, de către celebrul paleoartist canadian Brian Cooley, în colaborare cu soția sa, Mary Ann Wilson”, spune purtătorul de cuvânt al Geoparcului Dinozaurilor din Țara Hațegului, Adina Popa.

Potrivit acesteia, Balaurul Bondoc a fost descoperit în anul 2009 de paleontologul clujean Mátyás Vremir, iar descoperirea a fost primită cu mare entuziasm la nivel mondial, astfel că o echipă internațională de oameni de știință au început cercetări amănunțite. Ei au ajuns la concluzia că aveau de-a face cu un prădător înrudit cu Velociraptor, având o lungime de aproximativ 1,8 metri și cu caracteristici anatomice deosebite, fiind un amestec între un curcan uriaș și un pitbull. Dorind să omagieze cultura românească, cercetătorii au fost cei care l-au botezat Balaurul Bondoc.

„Ne-am imaginat balaurul de culoare închisă și ascunzându-se în umbră, atacând victimele atunci când se apropiau. Deoarece unele păsări, în special masculii, au de multe ori un colorit dinamic pentru a-și atrage perechea, reconstrucția noastră are unele nuanțe de roșu, inclusiv o creastă în culori vii”, a explicat viziunea sa Brian Cooley, la vernisajul expoziției „Balauri, dragoni, dinozauri”.

La rândul său, directorul Geoparcului Dinozaurilor din Țara Hațegului, Alexandru Andrășanu, a spus că a fost ales un concept special de expoziție interactivă în care să fie alăturată macheta dinozaurului cu reconstituirea mediului său natural, dar și cu informații despre cercetători și despre ce a însemnat această descoperire pentru știință, incluzând reprezentări ale balaurului în viziunea unor graficieni din întreaga lume.

„Totodată, ne-am propus să demonstrăm că între știință și mitologie există o legătură puternică, așa că am plasat dinozaurul într-un context al miturilor și legendelor hațegane despre balauri și dragoni. Dorim să le oferim vizitatorilor o experiență unică, într-un spațiu reorganizat și regândit în concordanță cu valorile și ideea de geoparc”, mai spune directorul Geoparcului Dinozaurilor din Țara Hațegului.

Expoziția deschisă permanent este un nou eveniment al Universității din București, purtând marca Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului și este oferită în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare -Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină (GeoEcoMar) și Asociația GeoD.

Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului este o arie protejată de tip parc natural administrată de Universitatea din București, care se întinde pe o suprafață de peste 100.000 de hectare. Pe teritoriul său se află 80 de sate, grupate în zece comune, și orașul Hațeg, cu o populație de aproximativ 35.000 de locuitori.

Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului este singurul din România membru al Rețelei Europene și al Rețelei Globale a Geoparcurilor.

De asemenea, în anul 2005 a fost primul Geoparc din Europa de Sud-Est care a obținut acest statut internațional. Factorul-cheie care personalizează acest teritoriu este reprezentat de siturile cu resturi de dinozauri din Cretacicul Superior. Dinozaurii pitici din Depresiunea Hațeg sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și embrioni de dinozauri, de mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
AMERICANII PLEACĂ DIN IRAK! După două decenii, SUA își retrag trupele. Iranul și aliații săi sărbătoresc plecarea
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este cea mai fericită țară în 2026? În top se află și o țară aflată în război!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!