Prima pagină » Știri » Bărbatul care și-a ucis soția într-un coafor a încercat să se sinucidă în penitenciar

Bărbatul care și-a ucis soția într-un coafor a încercat să se sinucidă în penitenciar

Bărbatul care și-a ucis soția într-un coafor a încercat să se sinucidă în penitenciar
Bărbatul acuzat că în decembrie anul trecut și-a ucis soția într-un coafor din Iași, iar apoi a încercat să se sinucidă a ajuns în stare gravă la spital, după ce avut o nouă tentativă de sinucidere la Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Luni, bărbatul, Vasile Olaru, în vârstă de 41 de ani, a încercat să se sinucidă pentru a doua oară la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Iași, înghițind mai multe pastile.

Potrivit reprezentanților penitenciarului, bărbatul a fost transferat la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași.

„Deținutul a fost consultat de către medicul unității, fiind sub tratament psihiatric. Medicul a recomandat consultație de specialitate în cadrul Spitalul «Sfântul Spiridon». Starea pacientului nu a impus solicitarea unei mașini de salvare, transportul deținutului fiind asigurat de unitatea de deținere. La comiterea faptei, acesta a mai avut o tentativă autolitică, prin alte mijloace, iar de la încarcerarea în penitenciar beneficiază de asistență psihologică în regim individual”, a declarat, marți, pentru corespondentul MEDIAFAX, Carmen Matei, comisar șef de penitenciare de la Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași.

Reprezentanții Spitalului de Urgențe „Sfântul Spiridon” din Iași au precizat că pacientul a fost adus la spital în stare gravă, cu o intoxicație medicamentoasă care dura deja de 12 ore.

„Pacientul transferat de la penitenciar a fost adus aproape în stare de comă. Pe fondul unei depresii severe, bărbatul a ingerat mai multe antidepresive combinate cu benzodiazepine. El este internat în la terapie intensivă, pe secția de Toxicologie, cu prognostic pozitiv. Când a ajuns la noi era confuz și răspundea la stimuli dureroși”, a declarat marți, pentru corespondentul MEDIAFAX, medicul Gabriel Perianu de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon”.

Bărbatul în vârstă de 41 de ani a intrat, la sfârșitul lunii decembrie 2013, în coaforul aflat la parterul Căminului studențesc T17, de pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Iași, unde lucra soția sa, și a înjunghiat-o pe aceasta de mai multe ori, după care a încercat să se sinucidă. Coodonatorul SMURD Iași, Diana Cimpoeșu, a declarat la momentul respectiv că echipajul medical care a ajuns la fața locului a constatat că femeia avea plăgi multiple la gât și abdomen și era în stop cardio-respirator, încercându-se fără succes resuscitarea acesteia.

La rândul său, bărbatul avea plăgi abdominale și era în șoc hemoragic, fiind dus în stare gravă la Spitalul „Sfântul Spiridon”, unde a suferit și un stop cardio-respirator, fiind resuscitat și supus unei intervenții chirurgicale.

Vasile Olaru a fost externat în 22 ianuarie de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sfântul Spiridon” din Iași, după ce a stat două săptămâni în comă.

În 31 ianuarie, bărbatul a fost arestat preventiv de Tribunalul Iași.

Bărbatul acuzat că în decembrie anul trecut și-a ucis soția într-un coafor din Iași, înjunghiind-o de mai multe ori, iar apoi a încercat să se sinucidă, a fost condamnat la 16 ani și jumătate de închisoare, decizia, luată de Tribunalul Iași, nefiind însă definitivă.

La jumătatea lunii iunie, Tribunalul Iași a decis ca Vasile Olaru să primească pedeapsa de 15 ani de închisoare cu executare pentru omor calificat, un an de închisoare pentru port fără drept de cuțit și i s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de șase luni de închisoare, săvârșită până în prezent.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

În plus, bărbatul trebuie să plătească daune morale de 200.000 lei pentru cele două fete ale sale care sunt în grija unui unchi din partea mamei. În acest sens, Tribunalul Iași a decis să instituie sechestru asigurător asupra tuturor bunurilorbărbatului, în limita sumei de 200.000 de lei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
„Cerșetorul cu Lexus” din Iași a strâns 9.147 de lei în opt ore! Poliția Locală i-a confiscat banii
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Datele recente despre clima globală arată că Pământul dă semne de destabilizare rapidă
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!