Schimbarea pe care vor fi obligate s-o facă toate televiziunile din România, din toamnă

Schimbarea pe care vor fi obligate s-o facă toate televiziunile din România, din toamnă
Publicat: 07/08/2014, 14:37
Actualizat: 28/03/2019, 12:48

Noul act normativ (Legea numărul 103), care a fost publicat în Monitorul Oficial din 11 iulie, modifică și completează Legea audiovizualului numărul 504/2002.

Potrivit noii legi, „persoanele cu handicap de auz au dreptul de acces la serviciile media audiovizuale, în funcție de posibilitățile tehnologice”.

„În vederea asigurării dreptului de acces la serviciile media audiovizuale al persoanelor cu deficiențe auditive, serviciile de programe de televiziune cu acoperire națională: a) vor interpreta în limbajul mimico-gestual și prin titrare sincron în timpul unei durate programate de cel puțin 30 de minute din programele de știri, de analize și dezbatere pe teme politice și/sau economice de actualitate din timpul zilnic de emisie; b) vor interpreta în limbajul mimico-gestual și prin titrare sincron programele de importanță majoră în întregime ori rezumatele acestora”.

Totodată, serviciile de programe de televiziune cu acoperire locală trebuie să asigure accesul la serviciile media audiovizuale al persoanelor cu deficiențe auditive.

Spre deosebire de televiziunile cu acoperire națională, pentru a asigura accesul persoanelor cu deficiențe auditive, televiziunile cu acoperire locală au de ales între a interpreta în limbajul mimico-gestual și a titra sincron în timpul unei durate programate de cel puțin 30 de minute din programele de știri, de analize și dezbatere pe teme politice și/sau economice de actualitate din timpul zilnic de emisie.

Totodată, televiziunile cu acoperire locală trebuie „să interpreteze în limbajul mimico-gestual și/sau prin titrare sincron programele de importanță majoră în întregime ori rezumatele acestora”.

Noua lege va intra în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv în 11 octombrie.

Totuși, George Chiriță, directorul executiv al Asociației Române de Comunicații Audiovizuale (ARCA), care reunește principalele televiziuni și radiouri din România, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că această lege este inaplicabilă, pentru că nu există în legislația audiovizualului formularea „servicii de programe de televiziune cu acoperire națională”.

În plus, George Chiriță a declarat, pentru MEDIAFAX, că intenționează să sesizeze Comisia Europeană cu privire la această nouă lege.

Totodată, pe 25 iunie, ARCA a sesizat Departamentul Constituțional-Legislativ al Administrației Prezidențiale, prezentând „câteva probleme majore de fond ale acestui proiect de lege, care ar putea constitui motive temeinice pentru o cerere de reexaminare”. George Chiriță precizează însă că asociația pe care o conduce nu a primit un răspuns la sesizarea sa, iar legea a fost promulgată în forma adoptată de Parlament.

Potrivit documentului transmis Administrației Prezidențiale și publicat pe site-ul ARCA, pe 18 iunie, plenul Senatului a adoptat proiectul de lege prin care se instituie obligații privind inserarea de limbaj mimico-gestual și de subtitrare în programele de televiziune, care a fost inițiat de deputatul PSD Ovidiu Cristian Iane.

Potrivit ARCA, proiectul a fost adoptat de Camera Deputaților prin aprobare tacită și la Comisia de cultură a Senatului s-a promovat către plenul Senatului un raport de admitere cu amendamente, raport care nu a întrunit însă în plen numărul necesar de voturi.

„În schimb, în aceeași sedință a plenului Senatului, a primit votul de adoptare forma fără amendamente a proiectului de lege, așa cum a fost ea adoptată tacit de Camera deputaților. Ca urmare, rezultatul procedurii legislative din Parlament este adoptarea unui proiect în forma depusă de inițiator, fără a beneficia de o dezbatere parlamentară propriu-zisă, ceea ce constituie o «premieră» nedorită în istoria Parlamentului. Acest lucru nu s-a întâmplat pentru că proiectul inițiatorului ar fi fost perfect, carențele lui fiind indicate atât de observațiile Consiliului legislativ, cât și de amendamentele Comisiei de cultură a senatului, ci ca efect al conjuncției, la camera decizională, în cazul de față Senatul, a unor lacune procedurale ale plenului care au făcut ca nici la camera decizională, care nu are proceduri de adoptare tacită, să nu se poată evita în fapt o astfel de procedură”, a explicat ARCA.

Cea mai importantă problemă a acestui act normativ este, potrivit ARCA, aceea că, introducând obligații pentru televiziuni, sub sancțiunea amenzii, de a difuza subtitrări sau traducerea unor informații în limbaj mimico-gestual, noua Lege contravine legislației europene. „(…) instituie o contradicție cu articolul 7 din Directiva serviciilor media audiovizuale, care prevede că «Statele membre încurajează furnizorii de servicii mass-media aflați sub jurisdicția lor să asigure punerea treptată a serviciilor furnizate la dispoziția persoanelor cu deficiențe de văz sau de auz”, prevedere implementată în legea audiovizualului, în forma în vigoare»”.

„Ca urmare, statele membre nu pot obliga radiodifuzorii să ofere facilități de tipul limbajului mimico-gestual sau al subtitrării fără a intra în contradicție cu directiva 2010/13/UE. De altfel, proiectul de lege acum adoptat nu elimină din lege prevederea prin care CNA are ca atribuții încurajarea radiodifuzorilor în raport cu difuzarea de limbaj mimico-gestual, ceea ce instituie o contradicție în chiar interiorul legii audiovizualului în ansamblu, căci CNA va fi acum în situația paradoxală de a încuraja și amenda în același timp”, a spus ARCA.

Totodată, potrivit ARCA, noua lege „ridică serioase probleme practice, în contextul în care în România se difuzează 296 de programe de televiziune licențiate de CNA care ar trece la utilizarea limbajului mimico-gestual cel puțin 30 de minute pe zi”.

„Aceasta ar conduce la necesitatea de a avea zilnic disponibili un număr echivalent de specialiști în limbaj mimico-gestual care să stea la dispoziția fiecaruia dintre cele 296 de programe, la ora la care ar fi solicitată intervenția lor, lucru imposibil de realizat, dată fiind inexistența unui număr atât de mare de specialiști și dată fiind imposibilitatea acestora de a se afla în același timp în mai multe locuri. În plus, plățile care se impun pentru serviciile acestora ar constitui o cerință imposibil de satisfăcut pentru majoritatea televiziunilor, încă aflate sub efectele crizei economice”, mai spune ARCA.

Asociația remarcă și faptul că statisticile europene arată că difuzarea de limbaj mimico-gestual se realizează în cele mai multe din televiziunile publice ca efect al legilor de organizare și funcționare a acestora. „(…) televiziunile private oferă doar pe baza de voluntariat subtitrarea unor emisiuni informative, state precum Slovenia, Lituania și Belgia furnizând finanțare prin ajutor de stat pentru asemenea facilități, ceea ce răspunde prevederii din directivă privind procedura de «încurajare» a radiodifuzorilor de a furniza asemenea facilități”, mai spune ARCA.

Pe de altă parte, contactat de agenția MEDIAFAX, deputatul PSD Ovidiu Cristian Iane, inițiatorul acestei legi, a declarat că, din punctul său de vedere, nu se încalcă legislația europeană. De asemenea, el a precizat că nu a primit nicio sesizare cu privire la proiectul său de lege, atunci când acesta era în Parlament.

„Eu cred că Directiva e interpretată în favoarea acestei Asociații (ARCA, n.r.). Nu văd de ce nu ar fi interpretată în favoarea consumatorilor”, a spus Ovidiu Cristian Iane.

El a recunoscut totuși că există „niște chestiuni”, care, „dintr-o eroare de procedură a Senatului”, nu au fost implementate în lege.

„Sunt niște chestiuni, care dintr-o eroare de procedură a Senatului – munca de la Comisie din Senat, modificările pe această lege nu au fost preluate în vot și s-a votat legea cum era ea făcută ea inițial. Dar nu e niciun fel de problemă de a o pune în practică și așa cum este. Există diferențe mici care pot fi amendate ulterior prin niște modificări. Eu consider că toți operatorii ar trebui să se supună acestei legi. Nu este vorba numai despre dreptul acestor persoane defavorizate, ci și despre o educare civică a celorlalți”, a spus Iane.

El a susținut că se ocupă de „o campanie mai amplă dedicată persoanelor cu dizabilități”. „Este vorba despre modul în care privim această categorie. Trebuie trecut de la conceptul de asistare la cel de integrare”, a spus Iane.

De asemenea, referitor la faptul că nu există sintagma „servicii de programe de televiziune cu acoperire națională” în actuala Lege a audiovizualului, fapt pentru care noua lege nu ar putea fi implementată, deputatul PSD a spus că CNA va face norme de aplicare a acesteia.

Întrebat dacă CNA trebuie să facă acest norme, Iane a răspuns: „Dacă vedem că există portițe de scăpare vom face norme la CNA sau vom veni cu un amendament, prin care să nu mai poată fi fentată legea”.

El a susținut și că punerea în aplicare a acestei legi nu implică mari costuri pentru televiziuni. „Nu este vorba de niște costuri. Costurile sociale sunt mult mai mari. Personalul nu e o problemă – am vorbit cu președintele Asociației Surzilor din România -, mai ales că la televiziunile locale trebuie doar subtitrare nu și dublare mimico gestuală”, a mai spus Iane.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de...
Cardul de sănătate se schimbă complet. Cum se va putea folosi
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Carol I, cel mai mare rege al românilor. Care a fost primul cuvânt pe care...