Prima pagină » Știri » Senatul adoptă legea privind amnistierea fiscală a pensionarilor cu venituri calculate greșit

Senatul adoptă legea privind amnistierea fiscală a pensionarilor cu venituri calculate greșit

Senatul adoptă legea privind amnistierea fiscală a pensionarilor cu venituri calculate greșit
Senatorii au decis, luni, prin vot, ca peste 21.000 de pensionari care care au primit sume necuvenite din vina funcționarilor și figurează cu debite să fie scutiți de plata acestora, parlamentarii adoptând în acest sens proiectul de lege inițiat de Guvern.

Proiect de lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii a fost adoptat de Guvern în data de 19 august și a fost dezbătut de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, întrunind 111 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și două abțineri.

Potrivit unui amendament formulat în plen de președintele Comisiei pentru muncă, Liviu Marian Pop (PSD), sumele dobândite din debitele recuperate de la pensionari începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la data intrării în vigoare a acestei legi se vor restitui eșalonat pe o perioadă de cinci ani, începând de la 1 ianuarie 2015, prin plăți anuale egale.

Restituirea acestor sume se va face pe baza cererilor făcute de pensionari la casele județene de pensii.

Proiectul de act normativ prevede că pensionarii aflați în evidența sistemului unitar de pensii publice vor fi scutiți de la plata debitelor constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina acestora, reprezentând sume încasate necuvenit, ca urmare a unor interpretări neunitare ale prevederilor legislației din domeniul asigurărilor sociale și pensiilor.

Documentul mai stabilește că debitele ce au drept cauză culpa debitorului materializată în folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realității care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei sau nerespectarea condițiilor privind cumulul pensiei cu venituri salariale sau asimilate salariului, nu vor face obiectul scutirii la plată.

Ministrul Muncii și Protecției sociale, Rovana Plumb, a spus, în timpul dezbaterilor, că pensionarii reprezintă o altă categorie socială căreia trebuie să i se facă dreptate.

Ea le-a cerut senatorilor să susțină propunerea Guvernului Ponta de a scuti de la plată pe toți pensionarii cărora li s-au constituit debite „nu din vina lor”.

„Pensionarii nu trebuie să plătească greșelile pe care nu le-au făcut ei. (…) Și aici Guvernul a luat în calcul restituirea debitelor deja plătite de la 1 ianuarie 2011”, a spus aceasta.

Proiectul de lege urmează să fie transmis spre dezbatere Camerei Deputaților, forul legislativ decizional.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Planeta Marte ar putea fi încă activă din punct de vedere vulcanic. Ce indică noi scurgeri misterioase de gaz?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...