Prima pagină » Știri » Un copil de 6 ani și părinții acestuia au suferit arsuri grave în urma unei explozii la un ștrand din Satu Mare

Un copil de 6 ani și părinții acestuia au suferit arsuri grave în urma unei explozii la un ștrand din Satu Mare

Un copil de 6 ani și părinții acestuia au suferit arsuri grave în urma unei explozii la un ștrand din Satu Mare
Deflagrația s-a produs, luni, în jurul orei 18.00, la ștrandul Acâș, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Satu Mare.

Deflagrația s-a produs, luni, în jurul orei 18.00, la ștrandul Acâș, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Satu Mare.

Serviciul județean de ambulanță a preluat trei persoane care au suferit arsuri – un copil de șase ani și părinții acestuia – și le-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Județean Satu Mare.

Potrivit spuselor acestora, ei se aflau într-o încăpere unde făceau balneoterapie, când s-a produs o flamă, a declarat pentru MEDIAFAX medicul Heinrich Otto de la UPU, care a preluat cazul.

Cei doi adulți au suferit arsuri pe 70 – 80 la sută din corp, iar copilul pe 50 – 60 la sută din suprafața corpului.

Pacienții erau conștienți și au primit calmante, urmând să fie transportați la București pentru a primi îngrijiri de specialitate, a mai spus medicul.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a declarat pentru MEDIAFAX că ministrul Gabriel Oprea a solicitat un avion militar pentru preluarea răniților.

Aeronava a decolat, luni noapte, cu un echipaj SMURD la bord, pentru a-i transporta pe cei doi adulți la Spitalul de Arși și pe copil, la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Cu cât a fost amendată o persoană care a trezit cu sirena unui vapor un urs polar care dormea într-un arhipelag norvegian
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
Expert spaniol în longevitate: „Nu aș recomanda aceste trei fructe nici celui mai mare dușman al meu”
Click
Ce l-a scos din sărite pe un turist aflat pe litoralul românesc: „Efectiv jur că sunt momente în care simt că nu mai pot”
Digi24
De ce a lipsit Nicușor Dan de la ceremoniile de Ziua Marinei. Explicațiile consilierului prezidențial Eugen Tomac
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Simone Tempestini, aproape de PODIUMUL european la raliuri! Cum s-a descurcat românul în Raliul Cehiei?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Câinii pot distinge între frica și tristețea stăpânilor, indică un studiu RMN