Prima pagină » Știri » Adjuncta șefului Inspectoratului Școlar Județean Cluj a vrut să vândă promovarea la bacalaureat cu 9.600 de euro. A urmat flagrantul

Adjuncta șefului Inspectoratului Școlar Județean Cluj a vrut să vândă promovarea la bacalaureat cu 9.600 de euro. A urmat flagrantul

Adjuncta șefului Inspectoratului Școlar Județean Cluj a vrut să vândă promovarea la bacalaureat cu 9.600 de euro. A urmat flagrantul
Adjuncta șefului Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj Peter Tunde acuzată de procurorii DNA că a primit 9.600 de euro ca să intervină pentru promovarea unor candidați la bacalaureat a fost arestată preventiv, marți, de Tribunalul Cluj, pentru trafic de influență în formă continuată.

Potrivit avocatului lui Peter Tunde, Radu Chiriță, magistrații Tribunalului Cluj au hotărât, marți, arestarea preventivă a femeii, care a fost eliberată din funcția de inspector școlar adjunct al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„A fost arestată preventiv pentru 30 de zile, noi am formulat deja o contestație la această decizie, care va fi judecată de un judecător de la Curtea de Apel Cluj”, a declarat avocatul Radu Chiriță la ieșirea din sala de judecată.

DNA anunța că procurorii anticorupție ai Serviciului Teritorial Cluj au dispus, luni, reținerea pentru 24 de ore a inspectorului școlar general adjunct în cadrul ISJ Cluj Peter Tunde Ilona Csilla pentru trafic de influență în formă continuată.

Astfel, potrivit anchetatorilor, în perioada iunie – 1 septembrie 2014 Peter Tunde a pretins și a primit de la cinci persoane, direct sau prin intermediar, în calitate de inspector școlar general adjunct în cadrul ISJ Cluj, suma totală de 9.600 de euro pentru ca, prin influența de care se bucură la profesori-membri în comisiile de evaluare de la examenele de bacalaureat din sesiunile de vară și toamnă 2014, să intervină asupra acestora și să determine notarea superioară a lucrărilor unor candidați pentru a le asigura promovarea examenelor.

Din totalul banilor primiți, în 1 septembrie 2014, Peter Tunde a primit de la o persoană, în scopul menționat anterior, suma de 1.000 de euro, reprezentând o parte din suma de 2.200 de euro cerută înainte de la persoana respectivă, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea flagrantului, se arăta într-un comunicat al DNA.

Peter Tunde a fost reținută în urma unor percheziții făcute în biroul acesteia, unde anchetatorii au găsit o sumă de bani în euro, despre care se presupune că ar fi fost primită ca mită pentru bacalaureat, spuneau anterior surse din cadrul anchetei.

Inspectorul general al ISJ Cluj, Valentin Cuibus, a confirmat că biroul inspectorului adjunct Peter Tunde a fost percheziționat luni dimineață, însă nu a putut furniza alte detalii, el spunând că este în concediu.

Contactat de MEDIAFAX luni după-amiază și întrebat dacă are cunoștință despre o posibilă reținere a unui inspector școlar adjunct din Cluj pentru luare de mită la examenul de bacalaureat, ministrul Educației, Remus Pricopie, spunea că acesta a fost deja eliberat din funcție.

Peter Tunde ocupa funcția de inspector școlar adjunct din anul 2006, fiind susținută de UDMR.

Conform celei mai recente declarații de avere, din luna iunie, postată pe site-ul ISJ Cluj, Peter Tunde a avut anul trecut venituri de 44.087 lei, iar soțul ei, angajat la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, de 24.227 lei. De asemenea, cei doi dețin un teren intravilan în comuna clujeană Feleacu, de 1.800 de metri pătrați, respectiv unul de 149 de metri pătrați în Cluj-Napoca. Ei mai dețin două apartamente în Cluj-Napoca, de 93 și 115 metri pătrați, dar și o casă, tot în municipiu, de 108 metri pătrați.

Potrivit declarației de avere, Peter Tunde are două credite bancare de aproape 90.000 de euro.

Fiul său, Peter Pal, este membru al PDL și este consilierul personal al primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. El a fost consilierul lui Boc și în perioada în care acesta a fost prim-ministru.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, cu lista pe masa Parlamentului. Cine sunt cei 19 membri propuși pentru noul Cabinet
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
Mediafax
Lovitură pentru dosarul independenței Cataloniei! Carles Puigdemont, soțul româncei Marcela Topor, scapă de plata a 4 milioane de euro
Click
„Cerșetorul cu Lexus” din Iași a strâns 9.147 de lei în opt ore! Poliția Locală i-a confiscat banii
Digi24
O doctoriță băută a provocat un accident rutier în drum spre spital, unde urma să intre de gardă
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
La ce folosește, de fapt, sertarul de sub aragaz sau cuptor. Mulți îl folosesc greșit, fără să știe
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Datele recente despre clima globală arată că Pământul dă semne de destabilizare rapidă
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!