Prima pagină » Economic » Cum poate fi împiedicată o bancă să vândă o locuință folosită drept garanție

Cum poate fi împiedicată o bancă să vândă o locuință folosită drept garanție

Cum poate fi împiedicată o bancă să vândă o locuință folosită drept garanție
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis că instanțele naționale pot împiedica provizoriu executarea silită în cazul bunurilor imobiliare care constituie locuința familială a celor care le-au oferit drept garanție.

CJUE prezintă, într-un comunicat de presă, cazul unei femei din Slovacia care, în 2009, a încheiat cu SMART Capital un contract de credit de consum pentru suma de 10.000 de euro. Pentru garantarea creanței, s-a constituit o garanție imobiliară asupra locuinței familiale. Ulterior, femeia a formulat o acțiune în anularea contractului de credit și a contractului de constituire a garanției, îndreptată împotriva SMART Capital, invocând natura abuzivă a clauzelor din contractul încheiat cu această întreprindere.

În acest context, Curtea Regională din PreÅ¡ov, Slovacia, sesizată în apel, a adresat CJUE mai multe întrebări preliminare.
„Instanța de trimitere dorește să se stabilească dacă clauza din contract referitoare la executarea extrajudiciară a garanției care grevează bunul imobiliar prezintă un caracter abuziv. Instanța națională precizează totodată că această clauză permite creditorului să execute garanția fără intervenția unui control jurisdicțional”, conform CJUE.

În acest context, Curtea amintește că, potrivit Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, politicile Uniunii asigură un nivel ridicat de protecție a consumatorilor. În ceea ce privește executarea garanțiilor care însoțesc contractele de împrumut încheiate de consumatori, Curtea constată că Directiva 93/13 nu conține nicio precizare referitoare la executarea garanțiilor.

Cu toate acestea, Curtea subliniază importanța de a determina, într-o situație precum cea în discuție în cauză, în ce măsură aplicarea protecției conferite de directivă ar fi practic imposibilă sau excesiv de dificilă.

„În speță, din dosar rezultă că legislația slovacă în cauză prevede, pe de o parte, că o vânzare la licitație poate fi contestată în termen de 30 zile după notificarea executării garanției și, pe de altă parte, că persoana care contestă modalitățile acestei vânzări dispune de un termen de trei luni de la adjudecare pentru a exercita calea de atac”, conform sursei citate.

Curtea amintește de asemenea că, pentru a proteja drepturile pe care le au consumatorii, statele membre au obligația să adopte măsuri de protecție astfel încât să prevină utilizarea în continuare a clauzelor calificate drept abuzive.
„În cursul unei proceduri de executare extrajudiciară a unei garanții, instanța națională competentă ar putea să adopte orice măsură provizorie care interzice continuarea executării unei astfel de vânzări. În ceea ce privește caracterul proporțional al sancțiunii, Curtea subliniază că trebuie să se acorde o atenție deosebită împrejurării că bunul grevat de garanție este bunul imobiliar care constituie locuința familială a consumatorului”, conform CJUE.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ