Gâlcă nu mai critică oficialii din Ghencea: Afirmațiile mele au fost interpretate greșit

Gâlcă nu mai critică oficialii din Ghencea: Afirmațiile mele au fost interpretate greșit
Publicat: 11/09/2014, 14:40
Actualizat: 01/10/2018, 04:44

„S-a interpretat greșit ideea legată de o persoană din club care să apere interesele Stelei. Nu l-am atacat pe președintele Valeriu Argăseală și nici nu pretind ca acesta să vorbească despre aceste aspecte, având multe alte probleme de rezolvat în viața de zi cu zi a Stelei. Vom stabili împreună care este persoana desemnată pentru așa ceva. Am spus doar că eu, în calitate de antrenor, am datoria de a pregăti echipa”, a spus Gâlcă, joi, pentru site-ul oficial al clubului.

Constantin Gâlcă a afirmat că, în momentul în care a declarat că dintre cei trei jucători pe care i-a dorit la echipă a fost adus doar Nicandro Breeveld, s-a referit la postul de mijlocaș central și a precizat că s-a bucurat când i s-a transmis că Paul Papp, Raul Rusescu și Alexandru Bourceanu ar putea fi transferați.

„În ceea ce privește transferurile de jucători și discuția legată de Breeveld, m-am referit la faptul că, dintr-o listă de trei mijlocași centrali pe care i-am avut în vedere, acesta a fost adus la club, ceea ce m-a bucurat. Am uitat să precizez, în conferința de presă, faptul că și Luchin a fost dorit de mine încă din momentul în care i s-a pronunțat numele, fiindcă este un jucător polivalent și aveam nevoie de el. Legat de Papp, Rusescu și Bourceanu, ei nu se aflau pe lista de achiziții în prima fază fiindcă nu credeam că există posibilitatea de a-i aduce la Steaua, dat fiind faptul că aveau contracte foarte mari la cluburile lor. Sunt jucători foarte buni și m-am bucurat atunci când mi s-a spus că sunt șanse să-i aducem la Steaua”, a completat Gâlcă.

În ceea ce îl privește pe medicul Radu Paligora, despre care a spus că nu i-a pus la dispoziție rapoarte despre starea de sănătate a jucătorilor, Gâlcă a menționat că acesta nu a avut timp să-l redacteze. „S-a interpretat greșit și discuția legată de medicul Radu Paligora, dându-se de înțeles că el ar fi plecat din cauza mea de la Steaua. El a plecat fiindcă acolo unde este acum câștigă mult mai bine și era normal, poate, să dea curs acelei oferte. Eu nu am spus că nu a vrut să-mi dea raportul respectiv, ci că nu a mai avut timp să o facă”, a subliniat Gâlcă.

Constantin Gâlcă este de părere că declarațiile sale au fost interpretate greșit de către reprezentanții presei. „Consider că situația actuala a fost exagerată de mass-media și îi asigur pe suporterii Stelei că nu există niciun fel de conflict între mine și conducere sau între mine și jucătorii noștri. Sper ca aceste discuții să înceteze, fiindcă nu au rost”, a conchis Gâlcă.

Joi, înainte ca FC Steaua să publice precizările antrenorului, președintele Consiliului de Administrație al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat că afirmațiile lui Constantin Gâlcă au lăsat loc de interpretări pentru că tehnicianul nu duce frazele până la capăt.

„Eu am avut o discuție cu el acum o săptămână și spunea că apar foarte multe lucruri care sunt neadevărate, legate de echipă, legate de situația lui, legate de transferuri. Și a atunci a spus că vrea să facă o conferință de presă ca să lămurească aceste lucruri. A făcut această conferință de presă, însă el a vrut să transmită ceva și au fost interpretate spusele lui și în unele cazuri a ieșit altceva, dar eu știu foarte bine și noi știm foarte bine în club ce a vrut să transmită. Speculațiile care au apărut în presă nu cred că o să afecteze în vreun fel relația din club. Pentru că el știe foarte bine ce a vrut să transmită, eu știu foarte bine ce a vrut să transmită, ceilalți știu foarte bine ce a vrut să transmită, numai că nu prea a ieșit ce a vrut să transmită el, nu a dus fraza până la capăt”, a declarat Argăseală, la Sport.ro.

Întrebat dacă s-a simțit vizat, când Gâlcă a afirmat că echipa ar avea nevoie de un Mihai Stoica pentru a apăra interesele clubului, Argăseală a răspuns că nu: „Nu m-am simțit vizat absolut deloc, pentru că eu am o realție foarte bună cu Costel Gâlcă, eu știu foarte bine modul în care el gândește. După conferința de presă de ieri m-a sunat de vreo patru ori să-mi spună lucrurile astea, să-mi explice care a fost situația. Pentru că și eu fost surprins și i-am spus lucrul ăsta. Am văzut și eu înregistrarea și, într-adevăr, nici nu mă îndoiam că el ar fi putut să facă altceva decât să-și spună propria poziție. Probabil, el are mai puțină abilitate să transmită exact ceea ce vrea să transmită și atunci lasă loc de înterpretări.”

Referindu-se la faptul că Gâlcă s-a plâns că i-a fost adus doar un singur jucător dorit de el, din cei trei ceruți, Argăseală a susținut și de data aceasta că tehnicanul nu a fost bine înțeles.

„Înregistrarea acelei conferințe de presă arată foarte clar că el n-a spus că a cerut trei jucători și a fost adus unul. El a spus, referitor la Lemnaru, că de aici începuse discuția, că el nu l-a vrut pe Lemnaru. El a spus că ceruse trei jucători de pe acea listă și a fost adus decât Breeveld. În acel moment, toată lumea a speculat că el a cerut trei jucători și că de fapt i s-a adus doar unul singur. În situația de față, pe lângă Breeveld, era Papp, era Bourceanu și era Rusescu. Discuțiile despre acești jucători la momentul în care s-au făcut, în luna iunie, nu erau făcute. Ulterior, după ce a fost informat, că în discuție este Pap, este Bourceanu, este Russescu, el a spus că nici măcar nu putea să-i treacă prin cap că putem să-i luăm pe ăștia. Mai ales că, cu o săptămână înainte, Espanol Barcelona se interesase de situația lui Bourceanu l-a el (n.r. – Gâlcă). El fiind foarte bun prieten cu cei de la Barecelona pentru că jucase acolo și putea să dea informații. Și atunci a spus că nici nu se putea gândi la acești jucători. Evident că e foarte bucuros că i s-au adus. Numai că el nu a face completările astea la sfârșit de fraze sau la sfârșit de informare și lasă loc de interpretări”, a precizat oficialul.

Miercuri, Gâlcă a organizat o conferință de presă, în care a acuzat conducerea clubului că nu apără echipa în momentul în care în presă apar informații false și că nu i-au fost aduși jucătorii doriți.

Antrenorul a spus că și-ar dori să aibă la club o persoană care să apere imaginea formației pe care o antrenează, față de atacurile la care aceasta este supusă, așa cum o făcea fostul manager general Mihai Stoica.

„Mi-ar fi plăcut să fie o persoană în club care să iasă din când în când și să vorbească, așa cum a fost înainte Mihai Stoica, care apăra interesele clubului. Sper să iasă cineva mai des să vorbească. În afară nu stă antrenorul să vorbească despre aceste lucruri. Sper să vină cineva sau să iasă cineva și să vorbească despre aceste lucruri”, a spus Gâlcă.

Totodată, Constantin Gâlcă a lăsat să se înțeleagă că este nemulțumit de transferurile făcute de campioana României, el precizând că și-a dorit trei jucători, însă a fost adus doar unul, mijlocașul Nicandro Breeveld.

„O să încercăm să facem performanță. Îmi doresc jucători care să se încadreze într-un anumit tip de joc. Încercăm cu ce avem. Sper cu jucătorii pe care îi avem să ieșim din grupele Ligii Europa și să câștigăm și campionatul. Ne adaptăm la ce avem. Cei din conducere știu. S-au adus jucători, dar am spus eu vreodată că i-am adus eu?! Dintre toți jucătorii care au venit la Steaua, doar Breeveld e cel pe care l-am vrut. Eu am pus pe listă trei jucători”, a spus Gâlcă.

Constantin Gâlcă a afirmat că atacantul Valentin Lemnaru a fost cedat înapoi la Universitatea Cluj la solicitarea jucătorului. „Am vorbit cu el, sunt un om direct, respect pe toată lumea. Eu căutam un alt tip de atacant, dar dacă a venit i-am spus că are aceleași șanse și nimic mai mult. I-am spus că, în opinia mea, trebuia să vină un alt tip de atacant, cu mai multă viteză, cu altfel de joc. Imediat după ce s-a accidentat, în ziua următoare el mi-a cerut să plece. După aceea nu știu ce s-a întâmplat și a plecat când a plecat”, a completat Gâlcă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Halep a primit noul verdict. Începe iar calvarul: Decizia TAS a fost...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×